Autorităţile au impus restricţii pe două drumuri naţionale, din cauza poleiului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
buzau

CNAIR si Poliţia Rutieră au decis, în noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 0,15, închiderea circulaţiei pentru toate categoriile de autovehicule  pe DN 2B între Buzău şi Brăila (km 8+100 – km 38+000). Măsura a fost necesară din cauza poleiului format pe partea carosabilă în urma ploii îngheţate şi pentru că materialele antiderapante folosite nu au mai făcut faţă.

UPDATE La această oră, se circulă îngreunat, din cauza poleiului, pe mai multe artere rutiere din judeţul Buzău. 

Au fost redeschise circulaţiei rutiere DN2 B, tronsonul Buzău – limita cu judeţul Brăila şi DN2 C, tronsonul Costeşti – limita cu judeţul Ialomiţa, pentru circulaţia autovehiculelor cu masă totală maximă autorizată mai mică sau egală cu 7,5 tone.

Începând cu ora 1,15, din cauza poleiului, a fost oprită circulaţia autovehiculelor şi pe DN2C, iniţial între Costeşti şi Padina, apoi până la Slobozia.

Măsura a fost luată preventiv pentru evitarea eventualelor accidente şi pierderilor de vieţi omeneşti.

Fenomenul meteorologic de ploaie îngheţată este unul din cele mai periculoase fenomene, prin faptul că în momentul în care atinge suprafaţa carosabilă îngheaţă instantaneu şi anulează efectul materialelor antiderapante.

Drumul naţional 2B a fost închis şi în timpul zilei timp de patru ore pentru toate categoriile de autovehicule, apoi restricţia de circulaţie a fost menţinută pentru vehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare sau egală cu 7,5 tone.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite