VIDEO Slatina a intrat în Cartea Recordurilor: 1.052 de dansatori au jucat împreună Căluşul. Reacţia lor după anunţ: „Hălăi-şa!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Judeţul cu cel mai mare număr de căluşari a intrat, miercuri, 7 iunie 2017, în Cartea Recordurilor, reunind 1.052 căluşari care au jucat împreună fascinantul dans.

Recordul s-a înregistrat la Slatina, cu ocazia ediţiei a XIX-a a Concursului Naţional al Copiilor „Căluşul Românesc“. Cei peste 1.000 de căluşari care au dansat pe Esplanadă, pe ploaia care s-a pornit chiar înainte să înceapă momentul, sunt în cea mai mare parte căluşari „de profesie“ ai ansamblurilor din judeţ şi din judeţele vecine, însă dansul a fost jucat şi de dansatori din restul ţării, participând la festival ansambluri din alte 15 judeţe: Alba, Argeş, Bihor, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Maramureş, Sălaj, Suceava, Timiş, Vaslui, Tulcea, Iaşi şi Vâlcea.

Cel de-al doilea record certificat a stabilit festivalul-concurs de la Slatina, aflat în plină desfăşurare, drept festivalul folcloric al copiilor cu cel mai mare număr de participanţi – 2.069, de aproape 10 ori mai mulţi decât la prima ediţie, când, în 1998, conform organizatorilor, la Slatina au venit 250 de copii.

Oltenii au solicitat primii înregistrarea acestor recorduri şi tot ei vor fi, cel mai probabil, cei care vor încerca să le depăşească, peste câţiva ani, a declarat organizatorul festivalului-concurs, coregraful Iliuţă Brăileanu.

Dacă bucuria dansatorilor, după anunţul reprezentantului Cărţii Recordurilor, Augustin Neagoe, a fost foarte mare, spectatorii s-au arătat dezamăgiţi că momentul a durat doar câteva minute şi, mai mult, că vor fi obligaţi, dacă ploaia nu încetează şi evenimentul nu poate continua pe scena amenajată pe Esplanadă, să intre în sală pentru a vedea evoluţia concurenţilor programaţi în prima seară de concurs.La eveniment au venit şi politicieni, deşi mai puţini decât anul trecut (an electoral), nelipsind primarul şi viceprimarii Slatinei, prefectul judeţului şi unul dintre vicepreşedinţii Consiliului Judeţean Olt. S-a filmat cu drona şi cu echipe de profesionişti, momentul fiind, de altfel, susţinut consistent financiar de Primăria Slatina şi Consiliul Judeţean, prin instituţiile din subordine, dar şi prin acordarea de fonduri nerambursabile diverselor asociaţii.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite