VIDEO-FOTO  Slătinenii, lăsaţi din nou "cu ochii-n soare": bazinul de înot va fi terminat... la anu’

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bazinul de înot acoperit de la Slatina rămâne deocamdată la stadiul de vis... (FOTO: Mugurel Manea)
Bazinul de înot acoperit de la Slatina rămâne deocamdată la stadiul de vis... (FOTO: Mugurel Manea)

Mult-aşteptatul bazin de înot promis de autorităţile locale a fi inaugurat încă din anul 2011 nu va fi terminat nici în această vară, aşa cum se preconiza. Având lucrările într-o fază avansată, practic – doar partea de interior mai necesită intervenţii, proiectul se pare că va fi inaugurat abia anul viitor... în cel mai fericit caz.

Noul termen de finalizare a bazinului de înot amenajat în curtea firmei de transport local în comun Loctrans din Slatina pe banii Executivului a fost avansat chiar de către vicepremierul Liviu Dragnea, ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, care s-a aflat în municipiu, joi - 6 iunie, pentru a înmâna cheile a 108 locuinţe noi ANL. Oficialul guvernamental a precizat că lucrările au fost, sunt şi vor fi întârziate în continuare din cauza numeroaselor proiecte de investiţii aflate în derulare pe agenda Guvernului şi pentru care nu există fonduri suficiente a fi realizate în termenul promis iniţial.

„Anul acesta cred că nu vom aloca bani pentru finalizarea bazinului de înot pentru că moştenim o situaţie unică în lume: în atâţia ani de zile, în România nu s-au alocat bani pentru dezvoltare în baza unui plan. În fiecare an, fiecare ministru a avut mai puţini bani, dar a deschis mai multe şantiere şi suntem în situaţia în care - la minister, când am venit în ianuarie, am identificat 3.500 de şantiere deschise pentru care e nevoie de miliarde şi miliarde. Am prioritizat lucrările pentru anul acesta în funcţie de suma pe care o avem. Bazinul de înot de la Slatina nu a putut intra în primul lot de prioritizare dintr-un otiv foarte simplu: trebuie să continuăm lucrările de alimentare cu apă la sate – sunt nouă milioane de români care trăiesc la sate şi nu au apă, canalizare, drumuri, dar le-am spus colegilor mei (de la Primăria Slatina, n.a.) că, cel mai târziu anul viitor, dacă apar semne mai bune - anul ăsta, bazinul de înot trebuie finalizat. Este o investiţie în care s-au alocat foarte mulţi bani şi ei nu pot fi aruncaţi pe apa sâmbetei. Deci, nu a putut intra acum în plan, poate în a doua parte a anului acesta ori anul viitor”, a declarat vicepremierul Liviu Dragnea.

   

Patru termene de finalizare, toate depăşite

Singurul bazin de înot acoperit din întreg judeţul Olt amenajat în municipiul Slatina este realizat în prezent în proporţie de 70 %. Exteriorul clădirii ce va adăopsti bazinul a fost în mare finalizat, necesare fiind operaţiunile de finisare. Grosul lucrărilor sunt cerute la interior: pavarea şi finisarea bazinului cu gresie şi mozaic specific, plus compartimentarea interioară şi placarea cu gresie, faianţă şi rigips. Datele tehnice ale proiectului prevăd că acesta va avea dimensiunile de 25/12,5 metri, întreaga investiţie urmând a ocupa în total aproape 2.000 mp.

Promisiunile iniţiale ale reprezentanţilor autorităţilor locale pentru inaugurarea bazinului de înot de la Slatina dădeau ca sigură o dată înainte de începerea cursurilor şcolare din toamna anului 2011. De atunci şi până acum au fost avansate încă trei termene de finalizare a lucrării, iar, acum, în urma declaraţiilor vicepremierului Dragnea, iată că şi al cincilea termen (vara acestui an, n.a.) va fi depăşit. Primăria a executat deja lucrările ce au depins de instituţie: record gaze naturale, energie electrică, apă-canal. Firma care şi-a adjudecat investiţia, SC Euro Construct Internaţional  SRL Bucureşti, aşteaptă de peste o jumătate de an ca Ministerul Dezvoltării să aloce şi restul de bani necesari definitivării proiectului (12-14 miliarde lei vechi, n.a.) şi să elibereze ordinul de reîncepere a lucrării. Proiectul amenajării bazinului de înot acoperit de la Slatina a fost evaluat iniţial la 5,8 milioane lei (58 miliarde lei vechi, n.a.).

Astfel că, până la inagurarea bazinului de înot, slătinenii sunt în continuare nevoiţi să folosească piscinele private din apropierea municipiului, aceasta în lipsa oricărui alt mijloc de petrecere în aer liber a timpului în cursul verii.

Vă mai recomandăm:

FOTO  Finalizarea bazinului de înot din Slatina, din amânare în amânare. VEZI AICI când va fi funcţional şi cum va arăta, la final!

FOTO Bazinul de înot din Slatina nu va fi terminat la timp până la începerea anului şcolar. VEZI AICI când va fi gata şi cum va arăta la final!

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite