Spitalul Slatina începe vaccinarea pacienţilor internaţi. Trei zile fără cazuri noi de COVID. „Nu ne îmbătăm cu apă rece“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
sju slatina

Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina a anunţat că va începe vaccinarea anti-COVID, cu echipe mobile, în rândul pacienţilor internaţi.

„În Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina în ultimele 3 zile nu au fost internaţi pacienţi infectaţi cu virusul SARS-COV-2, iar numărul pacienţilor din ATI s-a redus simţitor, în prezent jumătate din paturile destinate ATI COVID fiind ocupate“, spune managerul SJU Slatina, Angela Nicolae, într-un comunicat de presă. La această dată mai sunt 14 pacienţi cu COVID-19 internaţi la SJU Slatina, patru dintre aceştia fiind la Terapia Intensivă.

Managerul Nicolae a explicat pentru „Adevărul“ că se va opta pentru o conduită precaută, chiar dacă cifrele indică scăderea numărului de infectări. În paralel se va demara, cel mai probabil de la începutul săptămânii viitoare, campania de vaccinare anti-COVID-19 în rândul pacienţilor internaţi.

„Va fi o echipă mobilă, formată din coordonatorul acestei activităţi de vaccinare şi doi asistenţi. Există o procedură, medicul curant identifică pacienţii eligibili din punct de vedere al stării de sănătate cât şi al dorinţei de vaccinare. Vaccinul va fi ales de coordonatorul din cadrul SPIAM, se pot utiliza vaccinurile existente pe piaţă, dar am lăsat la latitudinea coordonatorului SPIAM să aleagă vaccinul“, a precizat Nicolae. Astăzi, 20 mai 2021, în toate secţiile SJU Slatina sunt aproximativ 400 pacienţi internaţi.

Vor fi reluate internările în secţiile cu activitatea suspendată de aproape un an

Activitatea medicală întreruptă de aproximativ un an în cadrul anumitor secţii medicale va fi, pe de altă parte, reluată treptat.  „Se fac eforturi la nivelul spitalului în vederea reînceperii activităţii pe anumite sectoare care au fost restrânse sau suspendate din cauza restricţiilor impuse de pandemie. În acest sens, începând cu data de 01.06.2021 se va relua activitatea, iniţial în spitalizare de zi în cadrul Compartimentelor Boli Cronice şi Dermatovenerologie – compartimente care funcţionează în locaţia exterioară spitalului din Municipiul Slatina, str.Drăgăneşti nr.13. În funcţie de evoluţia epidemică, Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina îşi propune şi trecerea la forma de spitalizare continuă, dacă situaţia o va permite. De asemenea, tot în regim de spitalizare de zi, funcţionează în prezent şi Laboratorul  recuperare, medicină fizică şi balneologie, oltenii fiind aşteptaţi să se programeze pentru a beneficia de serviciile de recuperare de specialitate“, a mai spus managerul SJU.

Activitatea cabinetelor din Ambulatoriul de Specialitate (Policlinica) se va menţine în două ture la cabinetele cu cea mai mare adresabilitate - neurologie, psihiatrie, diabet, nutriţie şi boli metabolice, oftalmologie şi oncologie. „Nu ne îmbătăm cu apă rece, respectăm toate restricţiile, suntem precauţi, acesta este mesajul spitalului către cetăţeni. Să se vaccineze, să respecte restricţiile şi multă precauţie“, este mesajul managerului Angela Nicolae.


 

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite