Pompierul care a coborât de două ori într-o fântână îngustă pentru a salva o femeie de 80 ani: „Singurul gând a fost cum să facem s-o salvăm“ VIDEO

0
0
A fost nevoie ca pompierii să sape şi să îndepărteze o parte dintre tuburile fântânii pentru a ajunge la femeie FOTO: ISU Olt
A fost nevoie ca pompierii să sape şi să îndepărteze o parte dintre tuburile fântânii pentru a ajunge la femeie FOTO: ISU Olt

Momente dramatice, joi după-amiază, 30 iunie 2022, în judeţul Olt, pompierii ISU intervenind pentru salvarea unei femei dintr-o fântână adâncă de 10 metri, cu un diametru de aproximativ 40 centimetri.

Femeia a fost adusă la suprafaţă la capătul unei intervenţii de peste patru ore. 20 de pompieri din cadrul ISU Olt au intervenit în localitatea Pleşoiu, satul Arceşti, acţionându-se şi cu două buldoexcavatoare şi un excavator. Intervenţia  a fost extrem de dificilă, desfăşurându-se contra-cronometru, planul pus în practică fiind acela de a săpa în jurul fântânii şi a îndepărta elementele tubulare, pentru a ajunge în siguranţă la victimă. 

S-a săpat timp de ore bune, îndepărtându-se trei dintre tuburi, pentru ultimii metri luându-se decizia ca un pompier să coboare şi să asigure victima pentru ca aceasta să fie scoasă la suprafaţă. Planul a reuşit, iar femeia de 80 ani (prima informaţie era că femeia are 82 ani) a fost scoasă la suprafaţă în viaţă şi predată echipajului de prim-ajutor.

Cel care a coborât în fântâna îngustă, de două ori chiar, a fost plutonierul major Dumitru Lincă, din cadrul Detaşamentului Slatina. Salvatorul a mărturisit că a fost prima sa intervenţie de acest fel. 

Întrebat dacă s-a temut pentru viaţa sa, pompierul a declarat: „A fost o intervenţie dificilă, ţinând cont de cât a fost de strâmtă fântâna respectivă şi de timpul care a trecut de la momentul sosirii noastre şi până la momentul în care am ajuns la dânsa. Asta ne este meseria! Noi ne-am gândit cum să facem s-o salvăm, ăsta a fost singurul nostru ţel, singura noastră dorinţă!“, a spus pompierul.

Femeia a fost predată echipajului medical în stare hipotermică, fiind transportată la spital. Poliţiştii vor stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul, dacă a fost un accident, sau dacă femeia a sărit în fântâna din curtea casei. O rudă de-a femeii a sunat şi a anunţat, apelul venind înainte de ora 16,00. La scurt timp au ajuns pompierii, intervenţia acestora durând peste patru ore.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Intervenţie contra-cronometru în Olt, pentru salvarea dintr-o fântână a unei femei de 82 ani. Victima a fost scoasă la suprafaţă după patru ore VIDEO UPDATE

IGSU: Pompierii români, din nou în Grecia, pentru a participa la un program pilot de monitorizare şi stingere a incendiilor FOTO, VIDEO

Slatina


Ultimele știri
Cele mai citite