„Oltenii şi restu’ lumii” de la Slatina, sub lupa jandarmilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jandarmii vor fi la post pe toata durata evenimentului din acest final de săptămână  (FOTO: Mugurel Manea)
Jandarmii vor fi la post pe toata durata evenimentului din acest final de săptămână  (FOTO: Mugurel Manea)

Derularea celei de-a 19-a ediţii a Festivalului Naţional de Umor „Oltenii şi restu’ lumii”, ce va avea loc la Slatina între 10-13 octombrie, se va afla sub atenta supraveghere a jandarmilor. Conducerea instituţiei a mobilizat pe toată durata derulării manifestării un număr de 150 jandarmi, care vor acţiona împreună cu lucrători ai Poliţiei Municipiului Slatina şi ai Poliţiei Locale Slatina pentru asigurarea măsurilor de ordine publică.

Inspectoratul Judeţean de Jandarmi (IJJ) Olt va contribui şi în acest an la buna desfăşurare a Festivalului-Concurs Naţional de Umor „Oltenii şi restu’ lumii”, ajuns la a XIX-a ediţie. Efectivele de jandarmi, 150 la număr, vor acţiona împreună cu lucrători din cadrul Poliţiei Municipiului Slatina şi Poliţiei Locale Slatina pentru asigurarea măsurilor de ordine publică pe întreaga perioadă de derulare a evenimentului prin monitorizarea tuturor activităţilor, în vederea asigurării unui climat de siguranţă civică şi prevenirea oricăror acte de tulburare a ordinii publice. Intervenţia în situaţii de urgenţă va fi asigurată de către efective din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt.

Reamintim că, în acest sens, bulevardul Alexandru Ioan Cuza a fost din nou închis circulaţiei rutiere în sectorul cuprins între fostul Magazin „Oltul” şi Fântâna „Speranţei”, pe ambele sensuri de circulaţie, în perioada 9 octombrie, orele 18.00 – 13 octombrie, orele 24.00. Această decizie a fost luată în ciuda paralizării traficului rutier în oraş în toate cele patru zile ale evenimentului, deşi reprezentanţii primăriei promiteau, în urmă cu câţiva ani, că, odată încheiate lucrările de modernizare a amenajării centrului civic dintre magazinul „Oltul” şi Casa Sindicatelor, traficul auto nu va mai fi blocat, participanţii la asemenea evenimente urmând să fie mutaţi în acest modern spaţiu urban.

„Facem un apel către participanţi să adopte un comportament civilizat, să respecte prevederile legilor în vigoare, pentru menţinerea unui climat normal de ordine şi linişte publică pe tot parcursul desfăşurării manifestărilor”, a declarat maior Emanuel Botan, purtător de cuvânt al Jandarmeriei Olt.

Reprezentanţii Jandarmeriei Olt recomandă cetăţenilor care vor participa la eveniment să ţină cont de o serie de sfaturi, precum: să acorde o atenţie deosebită obiectelor personale pentru a evita furturile din buzunare, să nu lase la vedere în interiorul maşinilor obiecte de valoare (genţi, poşete, telefoane mobile etc.), să evite consumul excesiv de alcool ce poate conduce la unele neînţelegeri şi crearea unor stări conflictuale. Nu în ultimul rând, cetăţenii sunt sfătuiţi să nu evite să ceară, ori de câte ori este nevoie, sprijinul jandarmilor. Pentru a solicita intervenţia sau sprijinul forţelor de ordine, cetăţenii pot apela non-stop, numărul unic de urgenţă 112.
 

Slatina

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite