FOTO Slatina, una dintre cele mai vechi aşezări de pe teritoriul României. De unde vine denumirea oraşului ridicat în formă de amfiteatru în stânga Oltului
0
Municipiul Slatina este unul dintre cele mai vechi oraşe ale ţării, fapt atestat nu doar de documente istorice, dar şi de dovezi descoperite în urma unor săpături arheologice ce dovedesc că zona oraşului a fost locuită încă de acum un milion de ani. Drept urmare, nu e de mirare că oraşul încă păstrează multe dovezi ale existenţei sale, inclusiv ale vieţii de la începutul anilor 1900.
Nu sunt multe localităţi în ţară care să se poate mândri cu o istorie precum Slatina. Capitala Oltului este aşezată în stânga râului Olt, ocupând suprafeţe apreciabile ale complexului de terase ale râului. Oraşul este amplasat în forma de amfiteatru, în care zonele joase (din sud-vest-sud), respectiv lunca propriu-zisă a râului Olt, se încadrează la altitudini de până la 130-135 de metri, iar în zonele mai înalte (în nord), terasa medie a râului Olt ajunge chiar la o altitudine de 172 de metri.
Potrivit reprezentanţilor Muzeului Judeţean Olt, descoperirile arheologice făcute în ultimii zeci de ani au scos la iveală prezenţa Omului în această zonă şi în împrejurimile oraşului Slatina încă din paleolitic. Uneltele din silex, cioplite, încadrate tipologic în „cultura de prund“, s-au descoperit pe Valea Oltului, Valea Muierii, Valea Dârjovului, la Clocociov, Cireaşov şi în apropierea oraşului - la Curtişoara.
În perioada de tranziţie de la neolitic, la epoca bronzului, în zona oraşului s-au aşezat triburi de pastori purtători ai culturii Coţofeni, ale căror aşezări sezoniere s-au descoperit în cartierul Clocociov şi la Strehareţi.
Pe raza municipiului s-au descoperit unelte agricole din fier, ceramică romană de lux (terra sigillata) şi comună, tezaure monetare. La începutul epocii bronzului, pe teritoriul Slatinei locuiau triburile culturii Glina venite din centrul Munteniei, care au împins spre nord vest triburile Coţofeni din perioada de tranziţie. Din perioada mijlocie până la sfârşitul epocii bronzului, zona Slatinei este locuită de către comunităţile culturii Verbicioara, ale căror urme au apărut pe strada Piteşti, pe panta stânga a Sopotului şi în strada Oituz.
În epoca fierului, pe Valea Sopotului, s-a dezvoltat o întinsă aşezare traco-geto-dacică, care evoluează continuu până în sec. I î.e.n. Este posibil ca populaţia dacică din zona Slatinei să fii făcut parte din puternica uniune creată în vestul Câmpiei Munteniei, care, în anul 335 î.e.n., se opune cu armele lui Alexandru Macedon. În urma victoriei asupra dacilor din 106 e.n., odată cu crearea provinciei Dacia, Traian a anexat provinciei Moesia Inferior şi teritoriul Munteniei. Această anexare este de scurtă durată, când împăratul Hadrian renunţă la aceste teritorii. Însă, pe timpul lui Septimius Severus, partea de vest a Munteniei, care cuprindea şi zona Slatinei, intră din nou în componenţa Imperiului Roman.
De unde vine numele „Slatina“
Vestul Munteniei nu a rămas prea mult timp sub stăpânire romană deoarece, în timpul domniei lui Filip Arabul şi sub presiunea puternicului atac al carpilor din anul 245 e.n., graniţa a fost retrasă din nou pe malul drept al Oltului. După retragerea administraţiei romane din Dacia din 271 e.n., aşa cum au dovedit cercetările arheologice, cele două aşezări de la Strehareţi şi Clocociov şi-au continuat existenţa. Pe baza urmelor de locuire din sec. VI-X şi a toponimiei slave din zonă, între care şi numele aşezării (Slatina = Slam-tina = pământ sărat, sărătură), s-a putut ajunge la concluzia că aşezarea de la Slatina a apărut ca aşezare rurală cu mult înainte de sec. al X-lea. Cea mai vehiculată şi acreditată părere referitoare la denumire, sunt de părere specialiştii de la Muzeul Judeţean Olt, este aceea că aceasta s-a creat din latina arhaică: Salaatina, Salatina, Slatina – rezultă, aşadar, că oraşul Slatina poartă numele coloniei romane instalată cândva aici.
Centrul Istoric din Slatina, la începutul anilor 1900:
„Prima menţiune documentară a Slatinei datează din a doua jumătate a secolului al XIV-lea: în hrisovul domnesc din 20 ianuarie 1368 emis de voievodul Vlaicu Vodă (Vladislav I) privind privilegiul comercial acordat negustorilor din Braşov, Slatina este menţionat ca punct vamal. Informaţii preţioase despre oraşul de pe Olt aflăm din însemnările de călătorie ale lui Paul de Alep, secretarul însoţitor al Patriarhului Macarie, care, vizitând mănăstirile din partea Oltului în ziua de «miercuri 27 august 1653, au trecut printr-un oraş de târg numit Slatina şi peste Olt, ce curge pe aproape, şi care e trecut cu corăbii»“, spune Laurenţiu Guţică, directorul Muzeului Judeţean Olt.
În cadrul împărţirii administrative a Ţării Româneşti, oraşul Slatina devine capitala judeţului Olt, menţionat documentar la 26 aprilie 1500. În timpul domniei lui Vlad Vintilã (1532-1535) este emis un act care menţionează „cetatea de scaun Slatina”. În iunie 1522, Radu de la Afumaţi îi învinge pe turcii otomani la Slatina. De la jumătatea secolului al XVII-lea s-au păstrat cele mai vechi construcţii de cărămidă cu caracter religios: Mănăstirea Clocociov, reconstruită din temelie în anul 1645 de către marele spătar Diicu Buicescu pe temeliile unui aşezământ religios mai vechi din secolul al XVI-lea; Biserica Domnească, actuala Biserică “Sfânta Treime”, construită în anul 1645 de către Ghenea vel vistier; Mănăstirea Strehareţ, ridicată în anul 1671 de către Serafim, episcopul Buzăului.
Slatina, „casă bună“ pentru Tudor Vladimirescu
În secolul al XVIII-lea se construiau în Slatina primele fântâni la care apa era adusă din izvoare captate, prin conducte din olane de pământ ars, aşezate cap la cap. În anul 1741 este menţionată existenţa unei şcoli domneşti la Slatina, aceasta fiind prima şcoala de stat şi, totodată, cea mai veche şcoală atestată documentar la Slatina. Câţiva ani mai târziu, prin 1763, este menţionată ca funcţionând pe lângă Mănăstirea “Maica Precesta” o nouă şcoală cu limba de predare românească. În anii 1799-1800, din fondurile lăsate de către marele filantrop slătinean Ionaşcu Cupetu, este creată “Şcoala Ionaşcu”, care a funcţionat iniţial până în 1836 în chiliile bisericii lui Ionaşcu. Pe lângă Şcoala Ionascu s-a organizat mai târziu şi prima bibliotecă publică din Slatina. Înca din anul 1797 era creat la Slatina unul din cele mai vechi spitale din Ţara Românească, aşezat iniţial, ca şi Şcoala Ionaşcu, în chiliile bisericii Ionaşcu.
Sediul Primăriei Slatina la începutul anilor 1900:
Sub aspect politic, Slatina cunoaşte în primele decenii ale sec. al XIX-lea marile frământări ce bântuiau pe cei exploataţi. În acea perioadă, în hăţişurile pădurii de la Strehareţi au haiducit vestiţii luptători pentru dreptate Iancu Jianu, Ioniţă Tunsu din Optaşi şi Panait Anghel din Vâlcele. În martie 1821, Slatina foloseşte ca loc de adunare pandurilor lui Tudor Vladimirescu şi forţele fidele idealurilor Revoluţiei vor participa activ la susţinerea acesteia. Tot la Slatina i se alătura lui Tudor Vladimirescu cetele de haiduci conduse de Iancu Jianu. În planul militar şi politic al Revoluţiei elaborat de conducătorul ei s-a stabilit să se facă în raionul Slatina unirea forţelor disponibile ale pandurilor. În acest scop, până la data de 6 martie 1821, adică la două zile după sosirea lui Tudor Vladimirescu aici, s-a strâns la Slatina grupul principal de forţe condus de către acesta. Efectivele trupelor concentrate la Slatina au totalizat 8.000 de oameni şi trei tunuri. După sfârşitul tragic al lui Tudor Vladimirescu şi înăbuşirea sângeroasă a Revoluţiei, între localităţile care au căzut pradă flăcărilor se numără şi Slatina. La Revoluţia din 1848, locuitorii Slatinei au participat încă de la izbucnirea acesteia pe Câmpia Islazului, avându-l în frunte pe Iorgu Valeanu şi pe profesorul Costache Stanciovici de la Şcoala Ionaşcu. La realizarea unirii din 1859, prin Comitetul Unionist din Slatina, locuitorii vor participa la toate etapele marelui eveniment.
"Prin poziţia sa strategică, sprijinită la vest de râul Olt, la sud de gara CFR, aflată pe principalele artere de circulaţie pe uscat şi pe râul Olt, Slatina va fi o prezenţă importantă în razboiul din 1877 - 1878, care a consfinţit independenţa de stat a României. Însă nici după câştigarea independenţei, situaţia ţăranilor şi a muncitorilor nu s-a îmbunătăţit, năzuinţele lor fiind înşelate. O puternică răscoală a ţăranilor a avut loc la începutul lunii iunie a anului 1899 în gara din Slatina. Ţăranii din oraş şi din satele învecinate au venit într-un număr atât de mare încât au umplut întreaga câmpie din jurul gării. Autorităţile au chemat unităţi de armată din Craiova şi din Piteşti, care au folosit armele pentru înăbuşirea ei. Acestei răscoale, cea mai mare din ţară între anii 1888-1907, s-a încercat să i se atribuie un caracter spontan, “fiind consecinţa falsificării alegerilor din mai 1899”. La violenta mişcare a ţăranilor din gara Slatina s-au alăturat şi muncitorii de aici.Documentele ne păstrează nume de muncitori care au plătit cu viaţa solidaritatea lor cu ţăranii, precum Gheorghe Ilie Doinea sau Costică Mireanu", mai spune directorul Muzeului Judeţean Olt, Laurenţiu Guţică.
Oraşul trăieşte apoi văpaia marii răscoale din 1907. Deşi au fost luate măsuri de a-i împiedica pe răsculaţi să pătrundă în oraş, slătinenii au încurajat şi sprijinit lupta dreaptă a miilor de “flămânzi şi goi” care se ridicaseră împotriva nedreptăţii sociale. Unii locuitori ai Slatinei îşi amintesc şi azi de loviturile de tun care distrugeau satele Mihăeşti de Sus şi de Jos, de salvele execuţiei ţăranilor din Vâlcele şi Radomireşti, de convoaiele de arestaţi cărora li se adaugă şi profesorul Tiberiu P. Popescu, directorul gimnaziului real din oraş. Apoi, în timpul celui de-al doilea război mondial, muncitorii din Slatina au luptat împotriva dictaturii militaro-fasciste, în special prin acţiuni de sabotaj.
Slatina în comunism
La începutul secolului XX, conturul Slatinei, cu centru şi mahalale, urma traiectoria unui pentagon, ale cărui laturi erau: “Pârliţii, Brebenii, monastirea Clocociov, cazarma din dealul Caloianca şi unirea gârlii Valea Muierii cu Oltul”. În acest perimetru se disting următoarele “cartiere”: centrul oraşului, Obrocarii, Caloianca, Sopotul, Drumul Gării, Clocociovul, Dealul Viilor, însumând aproximativ 42 de străzi, unele dintre ele cu „trotoare pavate cu bazalt pe o întindere liniară de 1.580 metri”. Centrul oraşului are forma unui triunghi cu vârful spre răsărit, baza spre vest, pe măgura Grădişte, latura de sud este delimitată de dealul Caloianca, iar cea de nord de dealul Sopot.
Municipiul Slatina şi-a început certa ascensiune economică după 1965, după ce au demarat lucrările la fabrica ce avea să devină cel mai mare producător de aluminiu din sud-estul Europei, Uzina de Aluminiu, actualmente Alro SA. Ulterior, au apărut ca ciupercile după ploaie şi alte uzine, toate ridicând, treptat – dar iremediabil, orăşelul Slatina din colbul civilizaţiei. Fabricile au dus la creşterea populaţiei, care, la rându-i, a impus dezvoltarea infrastructurii.
Primul bloc ridicat la Slatina a fost botezat "Cozia" şi există şi în prezent, fiind amplasat vizavi de Gelateria “La Albanezi” din Centrul Istoric (cu trei etaje), după care, la distanţă de câţiva ani, i-au urmat alte două blocuri tot cu câte trei etaje, construite astfel: unul lângă actualul sediu al Inspectoratului de Poliţie Judeţean şi, respectiv, vizavi de sediul Trezoreriei Slatina (bulevardul Nicolae Titulescu). În anul 1961 se construiesc şi primele blocuri de locuinţe "de anvergură" - cu o capacitate de 120 de apartamente, acestea fiind ridicate în centrul oraşului, pe actualul bulevard Alexandru Ioan Cuza, vizavi de sediul Consiliului Judeţean Olt şi Prefectura Olt.
Slatina, în prezent
Primul cartier de locuinţe a fost cel amenajat vizavi de Spitalul Judeţean, delimitat de străzile Păcii, Victoriei şi Trandafirilor. Apoi au urmat cartierele Progresul, Crişan I şi II (dat în folosinţă în 1971, cu 60 de apartamente proprietate personală), Centru (Alexandru Ioan Cuza, n.a.), Steaua. Între anii 1968-1988, Slatina a beneficiat de 30.054 milioane lei investiţii, dintre care 3.245 milioane lei în domeniul gospodăririi comunale şi locuinţelor. În 1969, la Slatina se dă în folosinţă Policlinica - aflată lângă sediul Casei Judeţene de Pensii şi Inspectoratului Teritorial de Muncă, iar, în 1971 – Spitalul Judeţean, cu 700 de paturi. În 1970 este dată în folosinţă Întreprinderea de Prelucrarea Aluminiului (I.P.A., care producea folii, bare, benzi, tâmplărie metalică, ţevi de irigat, n.a.) şi Întreprinderea de Produse Carbonoase (Electrocarbon, în prezent).
În anul 1979, prin decret al Consiliului de Stat, Slatina este proclamată, alături de alte şapte oraşe ale ţării – “municipiu reşedinţă de judeţ”. În acel an, în oraş locuiau 54.962 persoane. În 1989, catastifele relevă faptul că Slatina deţine peste 20.800 de apartamente grupate în cartiere precum Progresul I+II, Nicolae Titulescu, Steaua Roşie, Ecaterina Teodoroiu. Tot atunci, în oraş funcţionau 24 de grădiniţe, 13 şcoli generale, 5 şcoli profesionale şi 7 licee. De asemenea, pe platforma industrială a urbei funcţionau: Întreprinderea de Aluminiu, Întreprinderea de Piese Turnate din Aluminiu şi Pistoane Auto, Întreprinderea de Utilaj Alimentar, Întreprinderea de Rulmenţi, Întreprinderea “Textila”, Întreprinderea de Morărit, Panificaţia şi Produse Făinoase, Întreprinderea de Ţevi.
În prezent, Slatina numără aproximativ 65.000 de locuitori, după ce, la începutul anilor 2000, număra 70.000 de locuitori. Oraşul s-a dezvoltat în mod evident mai ales după anul 2004: gropile din trotuare au dispărut, au apărut mai multe zone pentru parcarea autovehiculelor, spaţiul verde a fost amenajat corespunzător, reţeaua de apă-canalizare este constant modernizată, reţeaua de autobuze a fost reînnoită – deşi majoritatea staţiilor de autobuz arată dezolant. De câţiva ani, centrul civic al urbei a fost total schimbat, o piaţetă fiind amenajată aici şi botezată de autorităţi “Esplanadă”. Cele trei parcuri din oraş - de mici dimensiuni, adevărat – au fost amenajate şi ele corespunzător. Complexe comerciale ale unor mari concerne au apărut în peisajul citadin al urbei, la fel ca şi un Bazin acoperit de înot, iar o Sală Polivalentă cu 3.000 de locuri urmează a fi amenajată şi ea. De la un an la altul, Slatina se dezvoltă şi se urbanizează.
Vă mai recomandăm:
FOTO Cum s-a dezvoltat Slatina în ultimii 60 de ani
FOTO Mărirea, decăderea şi renaşterea economiei la Slatina
FOTO Slatina anilor 1900: trotuare pavate cu bazalt, baluri ale ofiţerilor şi o atmosferă boemă
FOTO Primarii neştiuţi ai Slatinei care au ridicat oraşul din colbul istoriei
Se încarcă comentariile...
