Evaluare Națională. Județul campion la absenteism. Profesor: „Nu știu încotro mergem. Undeva trebuie schimbat ceva”
0Peste 10% dintre elevii care au încheiat cu bine clasa a VIII-a și au fost înscriși automat la Evaluarea Națională 2024 nu s-au prezentat la examen. Se întâmplă în județul care de trei ani este pe primul loc la absenteism.

Înscrierea la Evaluarea Națională s-a făcut automat de către școli, iar elevii au avut de ales dacă să se prezinte sau nu la examen. Cel mai mare procent de absenți s-a înregistrat în județul Olt, unde peste 10% dintre absolvenții clasei a VIII-a nu au susținut probele la Limba română și Matematică. Din cei 2.908 elevi înscriți, de la Limba română au absentat 310, iar la următoarea probă s-au mai adăugat cinci absenți. Cu o prezență de 89,25% (față de peste 95% media națională), județul Olt ocupă din nou prima poziție la procent de absenți din total înscriși. Foarte aproape de această cifră, în acest an, au mai fost județele: Brăila – prezență de 89,7%, Satu Mare – 89,85% și Teleorman – 89,85%.
Comparând numărul de elevi înscriși în clasa a VIII-a cu numărul de elevi care au absolvit gimnaziul se mai constată că în județul Olt alți peste 300 elevi nu au promovat.
Ce se întâmplă an de an cu elevii care nu promovează clasa a VIII-a (dacă trec corigențele, rămân repetenți sau abandonează școala) și cu cei care nu participă la Evaluarea Națională (dacă se înscriu la școala profesională sau, o parte, abandonează) nu se mai precizează, deși după fiecare statistică de la examenul de Evaluare Națională oficialii Inspectoratului Școlar Județean Olt transmit că vor analiza datele, vor lua măsuri și vor comunica.
Școala cu absenteim 100%
Sunt școli întregi în care elevii fie au absentat în masă, fie s-au prezentat și au înregistrat rezultate extrem de proaste.Cei mai mulți dintre cei peste 300 absenți din județul Olt provin de la școli din mediul rural. Copiii vor rămâne în sistemul de învățământ - spun toți directorii contactați de „Adevărul” -, au ales deja școala profesională.
Școala Gimnazială Găvănești este singura școală din Olt cu absenteism de 100%. Opt elevi au promovat clasa a VIII-a și toți, spune directorul școlii, au ales să se înscrie la școala profesională, iar pentru asta nu au avut nevoie de notele de la Evaluarea Națională.
„Este primul an în care elevii nu se prezintă, de când sunt eu profesor în școală. De fapt, cred că s-a mai întâmplat o singură dată, înainte de pandemie, erau doar doi copii în clasa a VIII-a și, la fel, nu s-au prezentat”, spune directorul școlii, profesorul Marian Bălșanu. Profesorii nu au fost chiar luați prin surprindere de cele întâmplate, pentru că unii dintre elevi au spus că nu vor susține probele. „Am făcut ședință cu părinții, părinții au spus că lasă la alegerea copilului și asta a fost. I-am înscris la profesională. Sunt două fete și șase băieți”, adaugă directorul.
Copiii au învățat în regim simultan, clasa a VI-a (11 elevi) cu clasa a VIII-a (opt elevi), însă orele de Limba română, respectiv Matematică, care sunt discipline de examen, le-au susținut separat. Conform noii legi, elevii de clasa a VIII-a nu vor mai învăța în regim simultan, indiferent cât de puțini ar fi în clasă.
„Anul trecut s-au prezentat toți la examen. Din 11 copii, nouă au luat medie peste 5. Dar, e în funcție de părinți, de statutul social... Sunt generații și generații. Am văzut de la simulare. S-au prezentat doar trei elevi. Atât timp cât pe părinți nu-i interesează...”, adaugă directorul.
Surprinzător este faptul că elevii nu ar fi avut o problemă cu frecvența. Au venit la școală, probabil și pentru faptul că cei mai mulți au beneficiat de bursă socială iar frecvența era o condiție.
13 elevi înscriși, 12 absenți la o școală din Caracal
O altă școală cu număr foarte mare de absenți este Liceul Tehnologic „Constantin Filipescu” Caracal. Au promovat clasa a VIII-a 13 elevi, toți au fost înscriși la Evaluarea Națională, conform procedurii, însă s-a prezentat un singur elev, care a terminat examenul cu media 2,75. Elevii vor rămâne în școală, spun surse din cadrul unității de învățământ, vor urma aici școala profesională (unitatea de învățământ școlarizează elevi de la grădiniță și până la liceu, având inclusiv clase de profesională și de liceu-seral).
La Școala Gimnazială Grădinari au fost înscriși 14 elevi la Evalaurea Națională. Jumătate dintre ei au lipsit, ceilalți șapte au obținut medii sub 5. La școala din Ipotești au fost 19 elevi înscriși. Nouă au absentat, iar din cei 10 care s-au prezentat, doar trei au medii peste 5.
În zeci de alte școli din mediul rural, cele mai multe cu număr mic de elevi, absenteismul a fost cuvântul de ordine, în timp ce elevii care s-au prezentat nu au reușit să obțină cel puțin media 5.
„Îmi spuneau: «Ce, doamna, că și cu 1 intrăm la liceu!»”
Școlile de la țară oferă astăzi, aproape fără excepție, condiții similare celor din mediul urban. Mai mult, multe au reușit să câștige proiecte și le oferă elevilor și o masă caldă. S-au desfășurat și ore de pregătire, sau cel puțin copiii au fost chemați la astfel de ore. Dezinteresul este însă problema, spun mulți directori de școală de la sat.
„Nu învață, asta se întâmplă. Oricum, e mai bine decât la simulări. (...) Nu mai există motivație. Ei știu că intră. Dacă ei știau câți copii sunt la celelalte școli... Îmi spuneau: «Ce, doamna, că și cu 1 intrăm la liceu!». Vă spun sincer, nu știu încotro mergem. Undeva trebuie schimbat ceva. Dacă nici noi n-om fi făcut tot ce se poate ca să-i sprijinim...”, spune directoarea Școlii Gimnaziale Braneț, prof. Mariana Bogeanu.
La această școală au fost înscriși să susțină Evaluarea Națională 18 elevi. Patru nu s-au prezentat, iar din cei 14 care au susținut probele, doar cinci au reușit medie peste 5.
„Noi nu le impunem să nu vină, cum fac alții, care vin cu unul singur, acela ia peste 5 și sunt lăudați cu 100% procent. Niciodată nu le-am spus să nu vină (n. red. - la examen)”, adaugă prof. Bogeanu. Toți elevii care au absentat s-au înscris deja la școala profesională în cadrul unui liceu din Balș. Un al cincilea elev s-a înscris și el, deși s-a prezentat la Evaluare și inițial ar fi avut în plan să încerce admiterea la liceu.
Școala profesională devine din ce în ce mai atractivă pentru elevi, mai spune prof. Bogeanu. Copiii, și probabil și părinții, sunt atrași de bursele profesionale, iar cei mai mulți își doresc să ajungă la clasele de învățământ dual, unde bursa oferită de stat este suplimentată de angajator, cel din urmă oferind o sumă și mai mare decât cea de la stat, astfel că elevii ajung la un total de aproximativ 1.000 lei/ lună.
În județul Olt, procentul mediilor peste 5 a fost 68,4, mult sub media națională și un rezultat mai slab decât în 2023. Județul s-a menținut de asemenea în fruntea listei județelor cu cei mai mulți absenți de la Evaluarea Națională 2024, poziție pe care a deținut- și în 2023 și 2022.