De ce este atât de greu în România să colectezi selectiv uleiul alimentar uzat: „Ce am văzut la curăţarea canalizării m-a şocat: pamperşi, tampoane, verze întregi“

Deşi ne reproşăm constant, unii altora, că trăim ca şi cum nimeni n-ar mai veni după noi, un demers simplu ca acela de a preda uleiul ars folosit la prepararea alimentelor se dovedeşte extrem de greu de dus la capăt.

Cei care au experienţa traiului în afara României ştiu că lucrurile în „lumea civilizată“ sunt extrem de bine puse la punct. Nu doar că vizita programată la medic nu comportă amânare, dar nici pomul din curte nu se poate tăia fără aprobarea anumitor instituţii, pata de ulei de sub maşină înseamnă o amendă care atârnă foarte greu în bugetul familiei, iar reciclarea anumitor tipuri de deşeuri, realizată selectiv, este o obligaţie de care toată lumea se achită.

„Avem recipiente speciale, puse la dispoziţie de o firmă specializată, iar la o dată convenită firma le preia, o dată pe lună“, spune o româncă venită din Austria, la părinţi, în vizită. Femeia este cel puţin mirată să afle că lucrurile în România (sau în anumite părţi ale ei) stau la fel ca în urmă cu mai bine de 15 ani, când a plecat, şi că în Slatina, spre exemplu, reşedinţa judeţului Olt, nu există posibilitatea predării uleiului uzat către operatori specializaţi.

„Am făcut controale la restaurante, în urmă cu vreo trei-patru ani, şi nu aveau contracte“

La Garda de Mediu Olt, care în urmă cu o zi şi-a prezentat activitatea desfăşurată în 2017, am vorbit, la un moment dat, despre deşeurile menajere şi cele rezultate din construcţii, aruncate pe te miri unde, fără ca instituţiile să poată de fiecare dată interveni, făptaşii fiind greu de identificat. Când ajungem la lucruri „simple“, de genul „dar uleiul ars din bucătărie unde îl putem preda, ce facem cu el?“, întrebarea rămâne fără un răspuns concret. Teoretic, răspunsul se află la firmele specializate să colecteze astfel de deşeuri. Practic, aceste firme nu prea operează în zonă.

„Am desfăşurat în urmă cu vreo trei-patru ani controale la restaurante şi nu aveau contracte cu astfel de firme. De atunci au, le-am impus“, a fost concluzia şefilor instituţiei menţionate. Cetăţenii ar putea să predea uleiul acestor restaurante, care au şi un avantaj, susţin comisarii de mediu - la o anumită cantitate de ulei alimentar uzat predat primesc în schimb ulei de gătit.

„Nu facem asta, v-am spus, avantajul e aproape nesemnificativ“

Reprezentanţii restaurantelor care s-au aliniat normelor legale, încheind contracte cu firme colectoare, spun, în schimb, că nu s-ar complica să colecteze ei de la populaţie, în lipsa alternativei.

„Noi avem contract. N-am colectat însă niciodată de la persoanele fizice. Beneficiile aproape n-au valoare, sunt foarte mici în comparaţie cu ce se predă. Să vă spun eu - la un bidon de 100 litri ulei uzat, îmi dă 6 litri de ulei normal, nici 10% măcar, d-apăi 50%, cum spuneţi că vi s-a spus. Ei vin cu recipientele lor, noi punem în ele, se umplu, îi anunţăm, vin, le ridică, scapi de el, acesta ar fi avantajul… N-ai cum în canalizare, cum, e adevărat, se întâmplă la populaţie. Cantitatea, pe de altă parte, este incomparabilă. N-am contorizat niciodată, însă în perioadele în care sunt evenimente, vă daţi seama că e mai mult. Dacă ai o nuntă cu 400 de persoane… Exclus să colectăm de la oameni. Eu pe cel de acasă îl pun la mâncarea porcilor, dacă nu aş fi crescut porci, l-aş fi adus aici. Dar ce ajunge în canalizare… Întâmplător am asistat o dată la o curăţare de canal şi ce am văzut a fost înfiorător: pamperşi, tampoane, inclusiv verze întregi, aruncate şi forţate în canalizare. Mi-am făcut cruce“, a declarat Emilia Ciucă, reprezentanta unui mare restaurant din Slatina.

„Se depune pe conducte, obturează…“

O dată pe an, compania de apă care operează în Slatina organizează acţiuni de tip „Porţi deschise“ la staţia de epurare a oraşului. Elevii sunt principalii vizitatori, veniţi la solicitarea lor sau mânaţi de profesori. Aici li se explică ce se întâmplă cu apa uzată, ce traseu parcurge, ce antrenează pe conductă, ce tratamente suferă înainte de a ajunge, în cele din urmă, în râul Olt. Adesea, în astfel de „excursii“, elevii se trezesc spunând: „nu mai arunc niciodată uleiul în chiuvetă“. Însă nici prea multe soluţii, pe de altă parte, nu există.

Tratarea şi epurarea presupune costuri mult mai mari atunci când apa uzată colectată conţine foarte multe substanţe poluante

„Noi ne ocupă de epurare, nu colectăm. E adevărat că efectul acestor substanţe cărora li se dă drumul pe conducte este o problemă pentru noi. Se depune pe conducte, obturează, epurarea devine un proces mai dificil…“, a declarat reprezentantul CAO – Slatina, Florea Raţă. Acesta a spus că s-a discutat chiar, într-o vreme, necesitatea demarării unei campanii de conştientizare în rândul populaţiei, prin intermediul căreia să se explice efectul devastator al deversării uleiului şi al altor substanţe în canalizare, doar că „trebuie, într-adevăr, să le dai şi alternative, măcar să închei acel pliant cu lista firmelor care se ocupă de colectare, ceva concret, aşa aş vedea lucrurile“, a mai spus Raţă, insistând pe faptul că în ultimii ani uleiul uzat a devenit şi un combustibil căutat, fiind folosit pentru centralele termice, dar nu numai, cu atât mai mult cu cât alte categorii de combustibil presupun cheltuieli mult mai mari.

„Noi colectăm, dar de la firme“

La o căutare pe Internet, firme care să activeze şi pe raza judeţului Olt am găsit mai multe. Doar că ceea ce se promite pe site nu poate fi, de fiecare dată, transpus în practică. Unele lucrează, sau au lucrat (agenţii economici au mai şi abandonat branşa), doar cu persoane juridice, altele încă nu şi-au extins activitatea în prea multe localităţi, sau se invocă lipsa de interes a populaţiei. „Avem contract cu persoane fizice, dar nu în această zonă, avem în Bucureşti, încheiem cu asociaţiile de proprietari. Nu au existat solicitări, cred că acesta ar fi răspunsul. Dacă vom fi solicitaţi…“, a declarat reprezentantul unei firme importante, în timp ce un altul a recunoscut franc: „noi lucrăm cu societăţile, colectăm doar de la firme, autorizarea nu ne permite altfel, şi aşa avem probleme, acum, la reobţinerea autorizaţiei, e foarte greu“.

Dacă acel pliant, de atâţia ani în proiect, s-ar realiza, probabil că ar conţine informaţii de tipul: legislaţia interzice poluarea solului, subsolului, apelor de suprafaţă şi subterane, cât şi a atmosferei, cu reziduri şi emisii nocive, hidrocarburi, precum şi alte substanţe dăunătoare sau periculoase pentru sănătatea oamenilor sau a mediului; o singură picătură de ulei uzat poate polua 1.000 de litri de apă naturală; uleiul alimentar uzat formează o peliculă deasupra apei la contactul cu aceasta, oprind oxigenul să ajungă la vieţuitoarele şi plantele din apă; solul poluat cu ulei ars are nevoie de ani de zile pentru a se regenera şi a deveni productiv etc.