Care sunt localităţile cu cea mai mare rată de vaccinare din Olt şi cine este în coada clasamentului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicio localitate din Olt nu are cel puţin jumătate din populaţie vaccinată anti-COVID-19 FOTO: arhiva
Nicio localitate din Olt nu are cel puţin jumătate din populaţie vaccinată anti-COVID-19 FOTO: arhiva

Localitatea cu cea mai mare rată de vaccinare din judeţul Olt este Slătioara, aflată în fruntea acestui clasament încă din vară. Cea mai mică rată este în Izvoarele.

Noi date privind rata de vaccinare la nivelul fiecărei localităţi au fost date publicităţii. În Olt nu s-a atins, în nicio localitate, 50% rată de vaccinare, cei mai mulţi locuitori vaccinaţi având comuna Slătioara - 45,30%.

Datele au fost făcute publice de prefectul judeţului Olt, Florin Homorean, pe pagina oficială de Facebook.

„Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a publicat situaţia vaccinării în România pe localităţi (5 noiembrie).
❗Primele 5 localităţi din judeţul nostru - în funcţie de procentul acoperirii vaccinale: Slătioara (45,30%), Caracal (41,55%), Slatina (41,17%), Vişina (39,69%) şi Orlea (38,26%)“, a precizat prefectul.

În lista primelor 10 localităţi cu rată mare de vaccinare se mai regăsesc: Corabia - 38,05%, Balş - 35,80%, Giuvărăşti - 35,69%, Băbiciu - 35,18% şi Grădinile - 34,85%.

Rate sub 20% se înregistrează, în schimb, în 25 localităţi.

Comuna cu cea mai mică rată de vaccinare este Izvoarele - 10,36%, urmată de Srâncenata - 12,65%, Călui - 13,14%, Urzica - 14,4% şi Topana - 14,95%.

De menţionat că rata de infectare în judeţul Olt a scăzut la 3,74 persoane infectate la mia de locuitori. Cea mai mare rată se înregistrează în Rotunda - 14,4, Schitu - 10, Verguleasa - 9,64, Redea - 9,45 şi Obârşia - 8,98. În 15 localităţi rata este de peste 6 cazuri la 1.000 locuitori, în vreme ce localităţi fără cazuri active sunt, conform situaţiei de ieri, 15 noiembrie 2021, doar trei: Brâncoveni, Călui şi Grădinile.

Slatina

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite