Anca Anuţa, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt: „Schema de personal e redusă. Nu ştiu cum şi cât mai rezistăm“
0Campania „România infractorilor necunoscuţi“ continuă cu un interviu cu Anca Anuţa, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, care vorbeşte despre dosarele cu autor necunoscut (AN), dar şi despre alte probleme ale instituţiei
„Adevărul“: Sunt 10 cauze penale cu AN în judeţul Olt având ca obiect infracţiuni contra vieţii. Ce ne puteţi spune despre ele?
Anca Anuţa: Toate sunt în urmărire penală proprie, toate sunt înregistrate pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, pentru că au ca obiect infracţiuni de omor, sau cel puţin de violenţă, aşa au fost ele înregistrate, acum să vedem dacă se confirmă. Toate cauzele cu AN sunt în atenţia noastră. În ceea ce priveşte cele ’97, ’98, cu cât ne îndepărtăm de momentul faptei este mai greu să poţi administra probe, dar nu imposibil, informaţii pot să apară.
Ce înseamnă 10, comparativ cu alte unităţi judeţene de Parchet?
Nu înseamnă foarte mult. Acum ne raportăm şi la numărul cauzelor de soluţionat, nu cred că te poţi raporta la alte unităţi de parchet fără a lua în calcul schema de personal şi cauzele.
Ce loc ocupă dosarele cu AN în activitatea dumneavoastră?
Este unul din obiectivele prioritare pe care mi le-am stabilit la începutul mandatului. A fost un obiectiv prioritar şi pentru ceilalţi conducători de dinaintea mea, pentru că, într-adevăr, ele au un rol deosebit de important în activitatea noastră şi, atunci când se apreciază că nesoluţionarea s-a datorat unor deficienţe în activitatea procurorului, influenţează calitatea activităţii, dar, raportat la cele 10 cauze, nu e cazul.
Ne puteţi spune, procentual, din numărul total de dosare cu AN, câte ajung în evidenţă pasivă?
Destul de multe, n-aş putea să vă spun un procentaj, dar ajung şi în evidenţa pasivă. Este un ordin comun al procurorului general şi al ministrului de Interne, din 2010, reactualizat. Tot timpul, trimestrial, astfel de cauze sunt analizate de ofiţerul de poliţie care le instrumentează, prin consultarea procurorului care exercită supravegherea, şi împreună stabilesc dacă respectiva cauză urmează să treacă în evidenţa pasivă.
Sunt zeci, ca procent?
Nu vă pot spune, pentru că noi nu avem o astfel de evidenţă a lor. Ce vă pot spune: care este numărul de cauzele rămase nesoluţionate, rămase cu AN, chiar la sfârşitul trimestrului al III-lea din 2016. Rămase nesoluţionate, la nivel de Parchet de pe lângă Tribunalul Olt şi parchete subordonate, cauze cu AN sunt 4.599, dintr-un total de 23.032 de soluţionat. Am avut 23.032 cauze de soluţionat, ne-au rămas nesoluţionate la sfârşitul trimestrului III 10.008, la care se adaugă 4.599 cu AN-uri.
Câte din dosarele înregistrate iniţial cu AN se clasează?
Iarăşi nu pot să vă dau un procent. Se clasează ca urmare a renunţării la urmărirea penală sau ca urmare a faptului că nu se confirmă. Ele se regăsesc în soluţiile de clasare, dar nu ştiu, strict, din astea, câte sunt. Dacă vreţi, vă pot spune, de pildă, situaţia suspecţilor sau inculpaţilor netrimişi în judecată ca urmare a clasării, şi ar fi 216. Dar aici se regăsesc toate clasările şi vorbim de inculpaţi sau suspecţi. Noi avem altă statistică, pentru noi altele sunt priorităţile. De pildă, din cauzele soluţionate, şi am soluţionat în trimestrul al III-lea 7.200, din care: rechizitorii – 635, acorduri de recunoaştere – 22, renunţări la urmărirea penală – 1.368, vorbesc pe total judeţ, şi 5.402 clasări. La nivel de judeţ, dacă vă interesează, rechizitoriile, adică inculpaţii care ajung în judecată, reprezintă cam 9%. Dar este o medie, pentru că media cea mai mare este la noi, la Tribunalul Olt, respectiv 28%. Sunt şi faptele cele mai grave. De pildă, la unităţile locale: Slatina – 8%, Caracal are undeva 6%, Corabia – 10 %, Balşul - 8%, iar PT Olt – 28%.
Motivele de clasare?
Motivele de clasare sunt diverse. De regulă faptele sesizate nu se confirmă sau, deşi fapta există, nu constituie infracţiune, sau la unităţile de parchet locale intervine împăcarea părţilor. Sunt o grămadă, mai ales acum, după modificări.
Câte cauze se clasează pentru că fapta nu reprezintă pericol public?
Sunt acele renunţări despre care vă spuneam, adică 1.368, din câte au fost soluţionate – 7.427.
Câte se clasează pentru că victimele îşi retrag plângerile?
Nu pot să vă spun, eu le am pe soluţii, plus că diferă de la fiecare unitate parchet la parchet.
În câte dosare, procentual, confirmaţi soluţiile propuse de poliţistul de caz şi în câte infirmaţi.
Sunt acele soluţii de clasare. Ele vin cu propunere de clasare. Unde s-a dat clasare, e clar că este confirmată. Iarăşi, nu vă pot spune. Procentul de infirmare este foarte-foarte mic, pentru că confirmarea se face la dosarele aflate în supravegherea procurorului, şi câte vreme se află în supravegherea procurorului există o legătură între procuror şi ofiţerul de poliţie. Ce vă pot este că actele făcute de ei nu sunt întru totul confirmate, acele cauze în care procurorul dispune restituirea şi, de pildă, au fost 347 de dosare restituite organelor de poliţie. Cele mai multe restituiri sunt date de Parchetul Slatina. Echivalează cam cu infirmarea, nu sunt de acord cu propunerea lor şi îl restitui.
Se-ntâmplă să vă vină înapoi cazuri la fel de prost lucrate, să spun aşa?
Informaţiile astea vi le pot oferi mai degrabă parchetele locale. La noi, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, sunt cauzele la urmărirea penală proprie, procurorul este cel care instrumentează dosarul cap-coadă şi există posibilitatea să delege un lucrător de poliţie să lucreze cu el, să efectueze anumite acte de urmărire penală, dar până la urmă soluţia este tot atributul procurorului. La noi în supraveghere sunt destul de puţine. Adică evaziunea şi cam atât, ca şi activitate. La noi doar şase restituiri am avut tot anul.
De când datează cel mai vechi dosar cu AN şi despre ce faptă e vorba?
Vorbim de 1997, este o moarte suspectă, este în continuare în evidenţă. Un taximetrist găsit pe câmp, la Fărcaşele. Moartea a fost violentă, s-a datorat asfixiei mecanice prin strangulare.
Care sunt limitele într-un astfel de dosar? Ce le îngreunează procurorilor munca într-o cauză veche de aproape 20 de ani?
Ca şi vulnerabilitate, perioada îndelungată de timp scursă de la data faptei.
Ce şanse sunt ca martorii să mai ofere o mărturie fidelă?
Cele mai apreciate declaraţii sunt cele luate fie imediat, fie la puţin timp de la comiterea faptei. Este greu să poţi să-ţi mai aduci aminte, în detaliu, despre împrejurări de acum 10 ani, 20 de ani...
Vă ajută noile tehnologii în astfel de cauze? Înregistrări de tot felul, posibilitatea de a compara amprente, de exemplu.
Evident că unele erau metodele folosite de pildă şi de INEC (n.r. - Institutul Naţional de Expertize Criminalistice) acum 10 ani şi altele sunt acum. Sunt altele substanţele, dacă vorbim şi din perspectiva expertizelor medico-legale. Discutăm şi despre interceptări, care clar că se fac cu aparatură, tehnologie de ultimă generaţie.
Un caz în care tehnica să fi jucat un rol determinant? Eventual un caz mai vechi în care, în lumina noilor posibilităţi, ancheta să fi înaintat hotărâtor?
De actualitate avem, dar cauza e pe rol şi nu vă pot furniza prea multe informaţii, dar ne ajută.
Cât scad, procentual, în timp şansele de a rezolva un dosar vechi? Ce înseamnă un an care trece peste un dosar?
Întrebarea este irelevantă, pentru că, aşa cum vă spuneam, totul depinde de informaţii. Poate să treacă un an, pot să treacă şi doi-trei în care să nu am nicio informaţie, să stau cu cauza în nelucrare patru-cinci ani şi într-o lună să-mi apară informaţii extrem de importante. Nu ne raportăm la timp.
Cele peste 600.000 de AN-uri la nivel naţional ce înseamnă prin prisma procurorului, raportat la populaţie. Sunt multe, sunt puţine?
Nu mă pot raporta la nivel de ţară. Cel mult mă pot raporta la schema unei unităţi de parchet, respectiv la număr de posturi ocupate şi număr de cauze de soluţionat.
Şi cum stăm?
Nu reprezintă foarte mult pe procuror. Iarăşi, trebuie să mă raportez la fiecare unitate de parchet, la schemă. De pildă, la mine, am avut 805 cauze de soluţionat şi au rămas nesoluţionate 417, iar AN-uri – 16, din care 6 supraveghere. Cât reprezintă 16 din 417? Iar pe procurori, 805 împărţit la 6, deci 134 de cauze pe procuror.
Câte dosare penale înregistraţi, în medie, pe instituţie?
De pildă, de la începutul anului şi până acum am avut 23.032 de soluţionat, din care existente 12.217 şi în 2016 – 13.678.
Câte din acestea ajung în instanţă de obicei?
Sunt rechizitoriile. Ce vă spuneam, media a fost undeva la 9%, dar iarăşi discutăm de specificul unităţii de parchet.
În câte dintre dosarele mai vechi de un an nu s-a dat nicio soluţie?
Dacă nu s-a dat nicio soluţie, e clar că sunt în lucru.
Câte sunt în lucru, dosare mai vechi de un an?
Din cele rămase nesoluţionate – 10.008, 2.615 sunt mai vechi de un an. Să zicem cam un sfert, dar iarăşi procentul diferă la fiecare unitate de parchet. De pildă la mine, la PT Olt, sunt foarte multe, pentru că şi gradul de complexitate este mare. Clar că un dosar de furt e greu să se învechească, spre deosebire de evaziune, unde e vorba de expertize, de solicitare de înscrisuri, de relaţii comerciale cu diverse societăţi din ţară. Depinde de obiectul urmăririi penale. Este greu să faci astfel de aprecieri.
Înregistraţi plângeri cu privire la tergiversarea dosarelor?
Foarte puţine, extrem de puţine. Cel puţin la mine, la PT Olt.
Ce fel de urmări are o astfel de plângere?
Se verifică dosarul, să se vadă de ce nu s-au adoptat soluţii, şi atunci conducătorul unităţii, pentru că plângerea se adrează acestuia, verifică dacă tergiversarea este de ordin obiectiv sau subiectiv. N-am întâlnit de ordin subiectiv. Şi chiar dacă au mai fost, au fost în cele fie la supraveghere, fie la urmărirea penală proprie, dar, de regulă, tergiversările sunt date de neîntocmirea raportului de expertiză medico-legală. Sau expertizele. De pildă astea care sunt la supraveghere şi care au ca obiect evaziunea fiscală: în toate, expertizele sunt cauza. Adică eu am posibilitatea să fac un raport de constatare, cu expertul meu anti-fraudă, dar dacă partea îl contestă şi îmi mai prezintă nu ştiu ce înscrisuri... Hai să zic că acum s-a mai reglementat un pic procedura, în sensul că dacă partea îmi contestă nu mai e obligatoriu să fac expertiză. Urmează să apreciez: e pertinentă sau nu e pertinentă solicitarea. Dar până să se modifice... Îmi spuneau: «Eu nu sunt de acord cu raportul de constatare!». Şi acest simplu fapt însemna să dispun expertiză. Acum, niciun inculpat nu o să fie de acord, ideea era doar că, din punct de vedere al legiuitorului, la acel moment nu era suficient acel raport, spunea că dacă se contestă procurorul dispune. Ceea ce însemna că are caracter imperativ şi eu trebuia să dispun expertiza. Acum procurorul apreciează, ceea ce înseamnă că-mi dă posibilitatea să văd dacă e oportună sau nu, dacă e vorba doar de o tergiversare, sau...
Şi de atunci s-au împuţinat cazurile în care dispuneţi expertiza?
N-aş putea spune că s-au împuţinat, pentru că sunt foarte multe. Sunt puţini experţi fiscali, iar în astea făcute de INEC, iarăşi, mai devreme de 6-8 luni, nu primeşti expertiza. Pentru că noi nu avem laborator extern care să funcţioneze şi le facem la INEC. Şi vă daţi seama la nivel de ţară ce înseamnă. Dar, de regulă, cam astea sunt motivele nesoluţionării: lipsa raportului de expertiză fiscală în cele economico-finaciare şi, respectiv, a expertizei medico-legale în cele contra vieţii.
Câte dosare are, în medie, în lucru un procuror?
Trebuie să ne raportăm la schemă. La nivel de total unităţi de parchet sunt 39 de posturi. 9 pe conducere şi 30 pe execuţie, asta este schema Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt şi a parchetelor subordonate. Este o schemă ideală, niciodată n-am avut atâţia procurori. Sau există posiblitatea să-ţi apară schema ocupată, dar realitatea e cu totul alta. Şi aş lua, de exemplu, situaţia de la PT Olt din prezent. Schema noastră este de 13, patru funcţii de conducere şi nouă de execuţie, însă din astea nouă de execuţie noi figurăm decât cu un post vacant, pentru că o colegă s-a transferat la Craiova. În realitate, avem patru posturi libere, pentru că doi colegi sunt în concediu medical, unul de mai bine de un an, al doilea este în concediu medical de la sfârşitul lunii septembrie şi nu va veni până la sfârşitul anului, pentru că problemele s-au complicat, un alt coleg este delegat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caracaş, şi nouă ne apare schema aproape completă, adică undeva la 87%, iar în realitate este 66%. Sau ce să vă spun de Parchetul local Slatina, care până la 15 iulie, tot semestrul I, a funcţionat cu patru procurori mai puţin, pur şi simplu patru locuri erau vacante, din 12, din care două sunt pe conducere, mai rămân 10. Din ăştia 10, patru erau vacante, rămân şase. Din cei şase, doi erau stagiari. Ce pot să lucreze stagiarii? Nu mai vorbesc de concedii medicale şi... Cele de odihnă, hai să zicem, sunt de drept, dar nu ne permitem să le luăm, totdeauna trecem de la un an la altul. La trimestrul al III-lea s-a mai reglat, pentru că au mai venit trei stagiari, dar alţi doi au plecat în concediu de studiu, care s-au întors abia acum. Deci,este o fluctuaţie. Să nu mai vorbim de cereri de transfer, că sunt foarte mulţi craioveni care nu prind locuri acolo şi vin aici. Şi-atunci nu mai putem vorbi de continuitate.
E foarte greu să instrumentezi un dosar dacă a trecut în supravegherea a trei-patru procurori. Nu mai e acelaşi lucru. Până mă dumiresc eu ce a vrut să facă colegul meu... Şi mai ales dacă discutăm de cauze complexe, chiar e complicat.
Dar aşa, la nivel global, la PT Olt schema ar fi ocupată 87%, pe hârtie. La noi, în fapt, sunt patru mai puţin, la Slatina sunt trei, la Balş au unul, la Caracal au unul, ce să vă mai spun de Corabia, care are o schemă de patru, trei execuţie, unul de conducere, şi la ora actuală sunt doi procurori, şi unul e şef. Deci... Nu ştiu cum mai rezistăm şi cât rezistăm, pentru că până la urmă îşi pune amprenta, şi vrem şi calitate, şi... Şi schema este redusă, pentru că nu s-a mai umblat la schemă de foarte-foarte mulţi ani. Deşi ca şi cauze de soluţionat am înregistrat mai puţine, complexitatea e alta. A apărut medierea, e posibil să nu mai vină la noi, să se ducă la mediator, sunt diverse cauze. Oricum, mai puţine sunt nesemnificativ, cam 3% mai puţine.
Cât e de veche schema de personal?
Nu ştiu, de când sunt aici nu-mi amintesc să se fi modificat, vorbesc de procurori, că aşa, pe grefă, au mai fost.
E o problemă pe care, bănuiesc, o discutaţi frecvent?
Da, este o problemă la nivel de ţară.
Cum colaboraţi cu Poliţia în soluţionarea cauzelor?
Vă pot spune, iarăşi, la nivelul PT-ului. Faptul că avem doar şase restituiri este concludent. Conclucrarea este mai mult decât foarte bună, dar avem frecvent întâlniri cu poliţiştii în cauzele aflate sub supraveghere. Relaţia este una continuă de colaborare, cred că şi la unităţile locale, n-au fost semnalate probleme.
Cazurile grave, AN-urile, impun întâlniri şi cu şefii, sau se întâlnesc doar procurorii cu poliţiştii alături de care lucrează?
N-am fixat întâlniri la nivel de conducere pe AN-uri, dar colaborarea este una continuă. Adică tot timpul când avem o informaţie ne trimit, ne contactează, pe procedura confidenţială, relaţia e una continuă, comunicarea e continuă. Cauzele astea nu sunt numai în atenţia noastră, ci şi a lor.
Numărul de AN-uri vă influenţează cumva, ca indicatori de performanţă?
Doar dacă nesoluţionarea se datorează unor cauze subiective.
Aveţi trei specialişti anti-fraudă la nivelul PT Olt. Mai puţini decât în alte judeţe.
Da, depinde de schemă, se raportează la numărul de procurori prevăzuţi în schemă.
Şi sunt mulţi, puţini, având în vedere avalnşa de plângeri, de sesizări?
Specialişti anti-fraudă înseamnă că îi folosim în cauzele economico-financiare, respectiv cele de evaziune fiscală. Pot face faţă, sunt suficienţi, raportat la volumul de cauze economico-financiare.
Cam cât reprezintă astfel de cauze?
Sunt 473 de cauze, şi din cele existente, şi intrate, de soluţionat. La supraveghere, hai să zic cam 400 să fie economico-financiare. Şi vă spuneam că am avut de soluţionat 805, şi din astea la supraveghere au fost 473. Din astea cam 400 sunt la supraveghere.
Poliţiştii vi se par puţini?
Sunt, sunt!
Unde resimţiţi acest fapt?
La resursa umană, şi la dosarele de urmărire proprie, şi la supraveghere, pentru că v-am spus, chiar dacă sunt la urmărirea penală proprie, pot să dispun delegări. Cum sunt infracţiunile de violenţă, care sunt atributul exclusiv al procurorului, dar lucrează cu ofiţeri criminalişti. Dar, în general, sunt puţini, şi raportat la volumul de activitate, şi am în vedere, din perspectiva activităţii mele, poliţiştii de la SICE, de la Criminalitate Economică, şi de dincolo, de la Criminalistică. Dar, în general, cred că sunt puţini şi la unităţile locale. Bănuiesc că şi la ei sunt aceleaşi probleme, schemă incompletă, fluctuaţie de personal... Pe resursa umană peste tot e deficit.
Cât câştigă un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt?
Nu vă pot spune, este confidenţial.
Dar sunt motivante salariile? Acoperă toate neajunsurile?
Nu cred, raportat la volumul de muncă, la stres, la timpul petrecut. Privit din afară, poate da, raportat la un salariu mediu pe economie, dar nu cred că trebuie să ne raportăm la asta. Pentru că sunt incompatibilităţi, programul de lucru este flexibil, adică poţi foarte bine să pleci de la serviciu când îţi termini lucrările, poţi să lucrezi sâmbăta şi duminica, nu mai vorbesc de procurorii criminalişti, care se întâmplă să vină la orice oră. Dacă s-a întâmplat să plece din unitate la 5 dimineaţa, normal că nu mi-a mai venit la 8.00, a venit şi el la 10.00. Sau pleci pe teren la percheziţii, normal că nu stai cu ochii pe ceas, «Dom’le, mi s-a terminat programu’!». Din perspectiva asta e flexibil. Deci nu, n-aş spune că sunt motivante.
S-a întâmplat să-i sancţionaţi pe poliţiştii care nu şi-au făcut bine treaba?
La nivelul Tribunalului Olt, nu, dar îmi amintesc că au mai fost cazuri la parchetele locale.
Şi ce înseamnă, de obicei, această sancţiune?
Amendă sau avertisment. Dar sunt extrem de puţine cazuri, au caracter izolat.
Care sunt principalele cinci probleme cu care vă confruntaţi?
Deficitul de personal, şi de aici decurg toate. Schemele incomplete.
Şi asta ce generează?
Asta înseamnă că automat se resfrânge cu totul asupra activităţii. Durata, aş spune chiar şi calitatea. Dacă am 100 de dosare în fişet, sau, cum au parchetele locale, chiar şi 400 de dosare un procuror, cât să stau eu să motivez la un dosar, că nu mai îmi permit?!
Condiţiile în care lucraţi?
Condiţiile sunt foarte bune, este fiecare procuror cu biroul lui, adică nu se pune problema să zic că am de anchetat şi mă deranjează colegul, sau colegul are de anchetat şi eu am de soluţionat. Tehnic, iarăşi, nu sunt probleme, fiecare procuror are două calculatoare, unul pe care îşi realizează lucrările şi un altul conectat la Internet.
Dar tehnică la modul de înregistrare a declaraţiilor?
Tehnică din perspectiva soluţionării mele, ce spuneţi dumneavoastră, dacă vă referiţi la acea dispoziţie de procedură, că declaraţiile se înregistrează, ar fi, să zic, singura deficienţă. Nici până la ora actuală nu înregistrăm, dar până la sfârşitul anului o vom rezolva. Am reuşit să luăm o cameră audio-video, dar este insuficientă. Nu pot să fac decât o singură cameră de anchetă, în condiţiile în care la secţia de urmărire penală, respectiv la urmărirea penală proprie, lucrează patru procurori.
Îi programaţi?
Nici măcar asta nu se poate. Măcar doi în acelaşi timp lucrează, dar, de regulă, cam trei pe zi care lucrează. Şi atunci am stabilit să fac trei camere de anchetă, n-am reuşit să fac decât una până acum, şi pentru a nu crea diferenţe, şi e greu să zic de ce într-o cauză să audiezi cu cameră. Pentru a nu da naştere la astfel de situaţii, mergem în continuare pe dactilografiere, facem în continuare menţiunea că nu s-a înregistrat pentru că nu există mijloacele. Cum vă spuneam, am achiziţionat una, urmează să le achiziţionăm şi pe celelalte două.
Sesizări, în ultimii cinci ani, la Inspecţia Judiciară aţi avut? Câte s-au confirmat şi ce sancţiuni s-au dispus?
Dacă sunt, sunt individual, iar comunicarea se face personal. Dar nu ştiu, în ultimii cinci ani mi-e greu să vă spun. Oricum, nu cred c-au fost foarte multe. Cu siguranţă n-au fost sancţiuni, pentru că ni s-ar fi adus la cunoştinţă.
Care ar fi, din punctul dumneavoastră de vedere, problemele sistemului judiciar?
Deficitul de personal, respectiv procurori-grefieri, cu repercusiuni asupra întregului sistem.
Modificările aduse Codurilor cum v-au influenţat activitatea?
Ne-au îngreunat-o, cred că şi la noi, şi la instanţe. În şedinţele de judecată participă procurori şi, clar, trebuiesc mai mulţi procurori...
Cu toate acestea, conform bilanţului pe 2015, n-au fost situaţii în care procurorii din Olt să nu participe în instanţă.
Deja ar fi o deficienţă. Se întâmplă, intrăm şi la penal, şi la civil, sunt multe complete şi s-a mai întâmplat să nu avem procurori. Şi atunci am intrat şi eu.
Cel mai greu caz instrumentat de dumneavoastră, ca procuror?
Eu am lucrat foarte mult în sectorul judiciar, iar ca activitate proprie în domeniul economico-financiar. A fost o cauză, de pildă, care a fost preluată de la colegii mei, tot ca urmare a fluctuaţiei de personal, era o cauză mai veche, înregistrată de vreo trei ani. Nu vă dau nume, dar până la urmă am ajuns să trimit în judecată, dar tot aşa, am lucrat în echipă cu poliţiştii.
În ce a constat dificultatea acelui caz?
Pentru că se dispusese.... Elementele probatorii erau destul de puţine, iar cele care existau nu erau probe directe, a trebuit să mai procur înscrisuri, înscrisuri care au fost falsificate tocmai pentru ca inculpaţii să poată să-şi demonstreze nevinovăţia, a trebuit să mai extind pentru alte infracţiuni în raport de apărarea formulată de ei... Am extins urmărirea şi faţă de alte persoane, complexitatea cazului a fost dată şi de numărul mare de persoane implicate, se lucra în grup, vreo 13 persoane au fost cercetate. Am ajuns la soluţii definitive de condamnare, cred că patru ani, cinci ani, trei ani, unii cu suspendare, în raport de gradul de pericol. Eu am lucrat cam două luni de zile, iar înainte s-a lucrat cam trei ani. Bineînţeles că ulterior s-au făcut plângeri împotriva mea, peste tot, şi la Parchetul Curţii, la Inspecţia Judiciară, la CSM, ulterior plângerile s-au extins şi faţă de colegii judecători care au dispus condamnarea, şi judecătorii de la Curtea de Apel care au soluţionat apelul inculpaţilor. Au fost şi presiuni de genul acesta, plângeri de tot felul, inclusiv în timp ce instrumentam dosarul.
O astfel de conduită din partea unui inculpat de obicei ce naşte în mintea unui procuror? Vă simţiţi intimidaţi?
Nu, personal nu, şi cred că niciunul dintre colegii mei. Se practică să se formuleze plângeri, fie în timp ce ai dosarul în instrumentare, sau dacă simt avocaţii că se va ajunge la o trimitere în judecată, te poţi aştepta la plângeri, la cereri de recuzare. Dar ştim că sunt presiuni, intimidări, este o practică.
Stagiarii cum îşi fac„ botezul“? Reuşesc să fie la fel de fermi?
Deşi sunt stagiari, îşi desfăşoară activitatea sub coordonarea unui procuror definitiv şi orice ar face este contrasemnat de procurorul definitiv. Oricum sunt şi ei obişnuiţi, pentru că au făcut Institutul Naţional de Magistratură şi din cei doi ani cam trei sferturi din timp şi-l petrec pe la instanţe sau parchete şi sunt familiarizaţi cu activitatea organelor judiciare. Nu e un element de noutate. Pe de altă parte, citeşti în mass-media şi vezi ce te aşteaptă.
Cazul Ileana Damian, poate cel mai mediatizat din cele 10, rămâne un dosar cu AN, deşi a fost judecat. Mai puteţi face paşi, cum îl priviţi?
Nu pot să intru în detalii.
Se mai lucrează la el?
Câtă vreme este în evidenţă, este în atenţia noastră şi strângem în continuare informaţii. Şi câtă vreme el este pe rol nu pot să vă furnizez informaţii. Dar, aşa cum vă spuneam, toate sunt în atenţia noastră, inclusiv ăsta. Nici măcar membrilor familiei victimei nu le putem spune ce acte întreprindem. Câtă vreme am dispus trimiterea în judecată, am avut convingerea că acea persoană este vinovată. Nu ştiu ce ar mai putea apărea, dar este în continuare în atenţia noastră orice informaţie. Convingerea, la vreme aceea, era că este criminalul. Noi l-am înregistrat în continuare cu AN pentru că aceasta este procedura, câtă vreme s-a dispus achitarea, că nu este el autorul, a trebuit să ne înregistrăm cu o cauză cu autor necunoscut şi să continuăm invesigaţiile. Nu mai pot să spun acum că am convingerea că el este, dacă sunt înregistrată cu o cauză cu autor neidentificat, dar...
Creşte constant, în ultimii ani, infracţionalitatea în rândul minorilor. Ce se întâmplă?
N-aş spune, dar trebuie să ne raportăm, din nou, la specificul unităţilor de parchet. La PT Olt, spre exemplu, dacă în 2015 am avut şapte inculpaţi minori trimişi în judecată, şi de regulă noi i-am trimis în judecată pentru infracţiuni de violenţă, în speţă omor, anul ăsta am avut doar doi inculpaţi minori trimişi în judecată pe infracţiuni de violenţă. La nivel de unităţi locale au crescut, într-adevăr, de regulă la furt. Ei sunt subiecţi activi ai infracţiunilor de furt, cam asta-i ponderea. La cele de violenţă a scăzut, scăderea ar fi de 70%. Depinde, repet, de unitatea de parchet. La noi predomină crimele, la parchetele locale, furturile.
Acordurile de vinovăţie respinse? Cred că două au fost anul trecut, la Balş şi Slatina.
Da, la Balş a fost o chestiune de apreciere, dar la Slatina restituirea a fost reţinută ca fiind imputabilă procurorului. Deşi deficienţa n-a fost una majoră. În sensul că a făcut acordul şi s-a negociat pentru o pedeapsă cu suspendare, sub supraveghere, şi în momentul audierii procurorul nu i-a luat consimţământul, în sensul de a presta muncă în folosul comunităţii. O chestiune formală aş putea spune. Nu s-a putut aplica pedeapsa sub supraveghere, deşi la instanţă şi-a exprimat acordul când a fost audiat. Devreme ce şi la noi s-a negociat pentru suspendare sub supraveghere, astfel de obligaţie era clară, era clar o omisiune, s-a apreciat ca imputabilă pentru considerentul ăsta, că a trebuit să se trimită înapoi cauza la parchet, să fie din nou audiat de procuror din perspectiva asta, dacă este de acord cu munca în folosul comunităţii. Aş zice că este un formalism prevăzut de legiuitor. Dar, până la urmă, şi omisiunea asta de a-l audia, câtă vreme am negociat pedeapsa... Era clar că era de acord cu munca în folosul comunităţii. Şi deficienţa asta, tot de la volumul mare al activităţii. Adică n-a fost o cauză majoră, să-l prejudicieze pe inculpat. Din nefericire, din perspectiva procedurii, nu s-a putut suplini deficienţa asta în instanţă. Pentru că pe acordul de recunoaştere judecătorul nu poate decât să confirme sau să infirme, nu are alte variante. Şi atunci, nu l-a putut confirma şi l-a trimis înapoi la procuror, să-l reaudieze procurorul pe consimţământ.
Ce altceva v-ar mai influenţa activitatea în sens negativ?
Doar resursa umană, de aici sunt toate, consecinţele sunt în lanţ. Normal că dacă am fi mai mulţi am soluţiona mai multe dosare...
Plângerile de unde vă vin?
Plângerile depăşesc numeric cauzele soluţionate. Dacă este plângere penală, o înregistrezi ca şi cauză penală, eşti obligat s-o înregistrezi. Dar pot fi formulate şi plângeri care sunt informe şi-atunci le restituim. Înţelegem dacă sunt aspecte de ordin penal, pentru ce fapte, şi dacă constatăm că au caracter inform o restituim, cu indicarea menţiunilor care lipsesc şi în ce sens să şi-o completeze.
Şi cine face asta?
De regulă eu, să nu mai ajungă la un alt procuror. De vreme ce am citit-o, am constatat că e informă, pentru ce să mai lucreze un alt procuror? Rezolv pe cale administrativă, pun rezoluţia şi o restitui.
Cam câte vă vin într-o lună?
Informe, puţine, dar plângeri penale sunt, n-aş putea să vă dau un număr, pentru că, iarăşi, variază. E posibil ca Finanţele să se trezească că au nu ştiu ce controale inopinate, se duc, fac controale şi constată ei nu ştiu ce deficienţe, şi atunci ne trimit în bloc plângeri penale, sau poate trei săptămâni eu ştiu ce activităţi întreprind şi e posibil să nu înregistrezi o plângere. Plângeri de la persoane fizice avem mai rar, de regulă plângerile vin de la autorităţi, cam asta-i ponderea. De la persoane fizice sunt de regulă cele de omor, dar nu aşteptăm să fim sesizaţi, ne sesizăm din oficiu.
Cele de corupţie?
Şi acolo, la cele de corupţie, de regulă sesizările sunt din oficiu, la corupţie nu ştiu dacă 1% din cauzele înregistrate sunt ca urmare a unei plângeri. Predomină sesizările din oficiu şi denunţurile, dar şi denunţurile sunt destul de puţine.
Şi la cele din oficiu?
Pe baza informaţiilor, care ne vin de la servicii.
Se-ntâmplă să anchetaţi anumite aspecte apărute, spre exemplu, în mass-media?
Da, ne sesizăm şi ca urmare a articolelor apărute în mass-media.
Şi ajung până la faza de judecată?
Da, mai ales pe achiziţii. Puţine, de regulă investigăm ca urmare a unor informaţii pertinente.
CITIŢI ŞI:
Se încarcă comentariile...
