Accident grav, cu un mort, într-o comună din Olt. Un mal de pământ s-a prăbușit peste o femeie și un bărbat VIDEO
0Două persoane, o femeie și un bărbat, au fost surprinse de prăbușirea unui mal de pământ în localitatea Drăghiceni, din județul Olt. Femeia a decedat. Pompierii sau luptat contracronometru să ajungă la bărbat, reușind să-l extragă în viață de sub pământ.
Peste 20 de pompieri, cu două autospeciale de stingere prevăzute cu accesorii pentru descarcerare, două containere multirisc, o autospecială pentru intervenție la înălțime, un echipaj SMURD și mai multe autospeciale pentru primă intervenție sunt angrenați în misiunea dramatică de salvare care se desfășoară în satul Liiceni din comuna olteană Drăghiceni. La locul evenimentului acționează și echipaje de la Serviciul de Ambulanță și un buldoexcavator. Victimele sunt o femeie în vârstă de 43 ani și un bărbat în vârstă de 32 ani.
„Femeia a fost extrasă și declarată decedată. 43 ani, din localitate. Bărbatul este blocat, conștient și cooperant (pe imagini se vede zona prin care comunică cu el și administrează oxigen), are 32 de ani, tot din localitate”, au comunicat reprezentanții inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt.
Din primele date, cei doi ar fi mers în câmp să aducă pământ pentru a-și repara sobele.
„A fost extras și bărbatul, conștient și cooperant, politraumatizat, urmând să fie transportat la spital”, au transmis pompierii cu foarte puțin timp în urmă.
Știre în curs de actualizare.