Ultimele pregătiri pentru Festivalul Medieval de la Mediaş
0Primăria Municpiului Mediaş, prin Direcţia pentru Cultură, Sport, Turism şi Tineret organizează cea de a şaptea ediţie a Festivalul Mediaş – Cetate Medivală, în perioada 8 -10 iulie.
Pregătirile pentru Festivalul Mediaş – Cetate Medievală sunt pe ultima sută de metri. Pentru al doilea an consecutiv festivalul va avea loc la Muzeul Municipal, unde sunt aşteptaţi peste 200 de cavaleri,domniţe, vrăjitoare, muzicieni, stegari şi meşteşugari.
Anul acesta şi-au anunţat prezenţa şase ordine cavalereşti care ne vor introduce în atmosfera medievală. Cavalerii Cetăţii Bârsei, Ordinul Cavalerilor Lup, Lupus Dacus, Gladius Dei, Ordinul Cavalerilor de Mediaş, Paladinii de Terra Medies vor încânta publicul prin muzică, dans şi lupte medievale. De asemenea, participanţii la eveniment vor asista la o scurtă demonstraţie a unui schimb de gardă din perioada medievală.
Festivalul de anul acesta va fi presărat cu multe momente inedite precum cele de dans tradiţional irlandez, concurs de orientare turistică în cetatea medievală, expoziţii de arme, spectacole de teatru şi multe efecte pirotehnice.
Muzica va răsuna în cele trei zile de festival. Nicu Alifantis, Ducu Bertzi acompaniat de Mihai Neniţă, dar şi trupele Lyra, No’Mads, Alexandra Fits şi Motto ne vor oferi spectacole de excepţie.
Parade, expoziţii, ateliere, concerte folk, spectacole de foc, întreceri cavalereşti, dans sunt părţi ale unui eveniment special ce va pune în valoare cetatea medievală medieşeană. Timp de trei zile meşteşugarii îşi vor arăta măiestria, iar muzica îi va anima pe toţi cei prezenţi.