Muzică rock live şi dans contemporan în deschiderea stagiunii 2013 – 2014 la Teatrul de Balet Sibiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
balet

Miercuri, 9 octombrie 2013, de la ora 19:00 va avea loc la Casa de Cultură a Sindicatelor Sibiu primul spectacol din stagiunea 2013 – 2014 a Teatrului de Balet Sibiu, spectacolul de dans contemporan „Cenuşa Timpului“.

“Cenuşa Timpului” este un spectacol de Florin Grigoraş, coregrafia fiind semnată de Doina Botiş – cunoscută publicului de la emisiunea “Dansez pentru tine”, regia artistică de Ovidiu Dragoman, iar scenografia de Aurelia Călinescu. Spectacolul “Cenuşa Timpului” marchează o  colaborare inedită între Teatrul de Balet Sibiu şi legendara formaţie de rock Riff.

17 momente muzicale au fost special compuse pentru acest spectacol şi vor fi interpretate LIVE de formaţia Riff şi invitaţii, dând sens unei fantezii alegorice, în care dansul contemporan întâlneşte rockul, unei poveşti actuale despre individ şi sensul existenţei, despre întrebare şi răspuns, despre căutare, găsire şi regăsire. Alături de RIFF vor mai urca pe scenă, în calitate de invitaţi, Adrian Corlaciu (voce), Ciprian Oance (pian), Cornel Lepădatu (chitară şi voce), Teodora Bârsan, Ilie Lazăr, Ramona Stănilă şi Andrei Albu (voce).

Pentru stagiunea 2013 – 2014 a Teatrului de Balet Sibiu biletele pentru toate spectacolele organizate de instituţie pot fi cumpărate de la Casa de Cultură a Municipiului Sibiu (Parcul Tineretului, nr. 1 – fostul Teatru de Vară) sau în seara spectacolului, la intrarea în sala de spectacol, în limita locurilor disponibile în sală. Costul unui bilet este de 10 lei, elevii, studenţii şi pensionarii beneficiind de reducere de 50% din preţul standard al biletului.

Douăsprezece spectacole de balet până la finele anului

După debutul stagiunii marcat de spectacolul “Cenuşa Timpului”, programul Teatrului de Balet Sibiu contină până la finele anului 2013 cu alte douăsprezece reprezentaţii ale unora dintre cele mai îndrăgite spectacole din repertoriul instituţiei, şi anume “La Vivandiere” şi “Anotimpurile” – două reprezentaţii (miercuri 29 octombrie şi joi 30 octombrie 2013), “Capriciul Spaniol” şi “Şeherezada” -  două reprezentaţii din care una la matineu (miercuri 5 noiembrie 2013), “Coppelia” – premieră, două reprezentaţii (miercuri 27 noiembrie şi joi 28 noiembrie 2013), “Trilogie Ionesco” – o reprezentaţie (miercuri 27 noiembrie şi joi 28 noiembrie 2013) şi “Spărgătorul de nuci” – cinci reprezentaţii dintre care două la matineu, pentru copii (8, 9 şi 10 decembrie 2013).

Vă mai recomandăm: 

Regal al filmelor din toate colţurile lumii, la Astra Film Fest  2013

Evenimentele culturale ale Sibiului, direct pe smart-phone-uri. Aplicaţia va afişa în viitor şi locurile de parcare din oraş

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite