Învăţăturile de un an ale lui Victor Spirescu, primul român plecat la muncă în Marea Britanie în 2014 şi devenit ţinta tabloidelor străine

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Spirescu
Victor Spirescu

Victor Spirescu, primul român care a ajuns în Marea Britanie în ianuarie 2014 şi a devenit ţinta tabloidelor britanice care anunţau „invazia” românilor şi a bulgarilor pe fondul ridicării restricţiilor de muncă în nouă ţări din Uniunea Europeană, a povestit pentru o publicaţie engleză cum e viaţa lui la un an după ce a ajuns acolo şi ce planuri de viitor are.

Potrivit The Telegraph, Spirescu lucrează astăzi în construcţii în partea de est a Londrei şi câştigă până la 250 de lire pe zi. Chiar dacă o duce bine în Anglia, Spirescu le-a declarat jurnaliştilor britanici că nu doreşte să se stabilească definitiv acolo, ci doar să strângă nişte bani şi apoi să se întoarcă acasă, în satul Pelişor din judeţul Sibiu. 

„Avem o viaţă mai bună, dar mi-e dor de viaţa mea din satul meu din România. E în regulă, dar am venit aici să fac nişte bani şi apoi mă întorc, nu vrea să trăiesc aici pentru totdeauna”, a spus Victor Spirescu. Acesta a mai spus că nu-i plac cei care judecă o naţiune pornind de la ceea ce fac doar câţiva oameni, asta nu este corect”, el fiind de părere că trebuie să-l cunoşti pe fiecare individ în parte pentru a-l putea judeca. 

Pe 1 ianuarie 2014, Victor Spirescu ţinea prima pagină a ziarelor britanice după ce a fost singurul roman care a ajuns să muncească în Anglia, în ciuda invaziei” anunţate de presa britanică. Întâmpinat la aeroport de zeci de jurnalişti, dar şi de parlamentari englezi, românul plecat să strângă bani pentru o casă a devenit vedetă peste noapte, fiind vânat în permanenţă de tabloidele din Marea Britanie. 

Acestea şi-au trimis reprezentanţi şi în România, în satul Pelişor din judeţul Sibiu, acasă la prietena tânărului. Reporterii englezi au ajuns şi la Bucureşti, iar în presă a apărut o poveste în care o fostă iubită îl acuza de violenţă. Tânărul a dezminţit acuzaţiile, însă s-a văzut nevoit să plece de la primul său job din Marea Britanie, cel la o spălătorie auto. Era o presiune prea mare pe mine”, avea să declare Spirescu, legat de faptul că îl sunau zilnic zeci de jurnalişti, iar materiale despre el apăreau constant în presa tabloidă. 

Ulterior, tânărul şi-a găsit de lucru în construcţii şi a dus-o în Anglia şi pe iubita lui din satul Pelişor, Cătălina Curcean. 

 

Vă mai recomandăm: 

Victor Spirescu, singurul român care a „invadat“ Marea Britanie: „Acum îmi este bine, am un loc de muncă stabil şi am reuşit să îmi fac toate actele”

Victor Spirescu, singurul român care a ”invadat” Marea Britanie pe 1 ianuarie 2014, spune că lucrurile au intrat în sfârşit pe un făgaş normal.

Victor Spirescu, singurul român care a „invadat” Marea Britanie, şi-a găsit un nou loc de muncă

După ce şi-a părăsit vechiul job din cauza scandalurilor din tabloide, Victor Spirescu şi-a găsit un nou loc de muncă.

Mărturiile lui Victor Spirescu după ce a rămas fără job în Anglia din cauza tabloidelor: „Am ales eu să plec, nu am fost dat afară“

„Victorie“ de prestigiu a jurnaliştilor britanici. După ce au băgat spaima în cititori că „hoardele de români“ îi vor cotropi, ziariştii au reuşit să îl lase fără serviciu şi pe singurul român care a mers la muncă în Insulă pe 1 ianuarie 2014.

Albionul şi românii, într-o nocivă ecuaţie electorală

Un român a invadat Marea Britanie la 1 ianuarie 2014, i-a spălat maşini vreme de o zi, apoi a dispărut. Din valul de păsări de pradă româno-bulgare, străjerii „perfidului Albion“ au fost nevoiţi să se mulţumească doar cu un porumbel sfios, pe care l-au jumulit până a devenit celebru.

Victor Spirescu, noua victimă a campaniei anti-româneşti din Marea Britanie

Cazul lui Victor Spirescu, primul imigrant român care a ajuns în Marea Britanie în 2014, este o dovadă în plus că românii nu sunt bineveniţi în Regatul Unit! Înainte de expirarea restricţiilor pentru români, tabloidele britanice abundau în declaraţii alarmiste. Nici măcar cei rămaşi acasă, fără nicio intenţie de a pleca, nu au fost feriţi de acuzaţia că vor merge în Anglia să ceară ajutoare sociale!

Imigrantul român devenit celebru în Marea Britanie a dispărut fără urmă

Românul Victor Spirescu, primul imigrant care a venit în Marea Britanie să lucreze după ridicarea ridicarea restricţiilor pe piaţa muncii, a dispărut fără urmă şi a renunţat de bunăvoie la locul de muncă, susţin foştii săi colegi de la spălătoria auto, relatează Daily Mail, în ediţia electronică.

Cum a decurs prima zi de muncă a singurului român care „a invadat” Marea Britanie. „Daily Mail” i-a făcut o vizită

Jurnaliştii tabloidului britanic „The Daily Mail” i-au făcut o vizită lui Victor Spirescu, în prima sa zi de muncă. Tânărul nu a stat însă prea mult timp la discuţii şi le-a menţionat ziariştilor că este foarte ocupat.

Adevărul din spatele poveştii lui „Victor cuceritorul”

După ce presa tabloidă britanică a anunţat timp de aproape un an de zile o invazie româno-bulgară pentru prima zi a anului, subiectul a luat o turnură aparent comică. Invadatorii nu au pus piciorul pe Insulă, în schimb reporterii şi-au concentrat atenţia asupra unei singure persoane: românul Victor Spirescu, singurul „invadator” venit pe aeroportul Luton, de lângă Londra, pentru a profita încă din prima zi de liberalizarea pieţei muncii.

EXCLUSIV Acasă la Victor Spirescu, singurul român care a invadat Marea Britanie. „Am venit să muncesc, nu să vă fur!“

Victor Spirescu (30 de ani), devenit vedetă în presa din Marea Britanie, la 1 ianuarie, şi prezentat drept unul dintre invadatorii din estul Europei, este un tânăr sărac din satul uitat de lume Pelişor, din Sibiu, cu un vis simplu: să strângă bani pentru casă. Românul spulberă, însă, mitul britanicilor şi le transmite că nu-şi va da ţara pentru Anglia.

Reacţii ironice la „invazia” din Regatul Unit: „Un britanic înghite, în medie, 8 bulgari în timp ce doarme, în prima săptămână din 2014”

Ridicarea restricţiilor de pe piaţa muncii din UE pentru cetăţenii români şi bulgari a dus un val de articole orientate împotriva persoanelor din cele două ţări, presa din Marea Britanie înaintând cifre ale „invaziei” care nu s-au adeverit. Pe reţele sociale, „invazia” eşuată a inspirat utilizatorii să se întreacă în glume atât pe seama românilor şi a bulgarilor, cât şi a presei.

Parlamentarii britanici i-au aşteptat pe imigranţii români pe aeroport, la sosirea în Anglia

Doi parlamentari conservatori i-au aşteptat pe primii imigranţi români în Marea Britanie pe anul 2014 chiar la aeroport. Cei doi s-au asigurat astfel că presa va fi acolo pentru a filma imigranţii care sosesc în Anglia, însă aşteptările le-au fost dezamăgite şi chiar ei au declarat că n-au găsit „nicio dovadă de îmbulzeală sau oameni care au dat năvală să cumpere bilete pentru a veni aici”.

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite