Urmărită de poliție, o femeie a murit după ce a intrat cu mașina furată într-un camion. Roțile erau sparte de dispozitivul „spike”
0Două femei care au fugit cu o maşină ce nu le aparținea au intrat frontal într-un TIR, în timp ce erau urmărite de Poliție în judeţul Caraş-Severin. În urma impactului, șoferița de 41 de ani a murit, iar pasagera, care era fiica ei, a fost rănită.

UPDATE 21.30 La furat cu fetița de mână
Fiica femeii de la volan, în vârstă de 13 ani, este intubată la Terapie Intensivă, în stare gravă Starea acesteia este monitorizată în continuare", spune Iulia Bagiu, purtător de cuvânt al Spitalului de Copii Louis Țurcanu Timișoara.
Femeia în vârstă de 41 de ani ar fi știut că proprietarii unei vile din Caransebeș sunt în vacanță și a încercat să intre în locuință, dar s-a declanșat alarma, moment în care a fugit la volanul mașinii. O vecină le-a spus polițiștilor numărul de înmatriculare și a urmat o cursă pe 24 de kilometri, finalizată tragic.

Pentru a le opri, polițiștii au montat în trafic dispozitivul "spike" folosit pentru perforarea pneurilor, iar cu roţile sparte, femeia aflată la volan s-a angajat într-o depășire şi a intrat frontal într-un camion.
Potrivit unor surse din anchetă, femeia ar fi încercat să intre într-o locuință ce nu îi aparținea, întrucât ar fi confundat-o cu propria locuință. În momentul în care s-a declanșat alarma, femeia a fugit cu masina de acolo, împreună cu fiica ei.
”Azi-noapte, la ora 23.40, poliţişti de la Poliţia Municipiului Caransebeş au fost sesizaţi că persoane necunoscute ar fi pătruns într-o casă din municipiu ai cărei proprietari erau plecaţi de la domiciliu, iar ulterior persoanele bănuite ar fi fugit cu un autoturism înmatriculat în judeţul Timiş. În aceeaşi noapte, poliţişti de la Poliţia Municipiului Caransebeş au observat autoturismul bănuit circulând pe Calea Severinului, în direcţia Buchin”, a transmis, duminică, IPJ Caraş-Severin.
Potrivit poliției, echipajul a pornit în urmărirea autoturismului, având semnalele acustice şi luminoase în funcţiune, iar după aproximativ 2 kilometri autoturismul a oprit pe partea dreaptă a drumului.

Poliţiştii au coborât din autospecială, moment în care femeia aflată la volanul maşinii urmărite a blocat portierele autoturismului, refuzând să coopereze cu poliţiştii. În scurt timp aceasta a pornit în viteză depăşind autospeciala de Poliţie prin partea dreaptă, moment în care a acroşat-o, provocându-i avarii.
Echipajul de Poliţie a continuat urmărirea autoturismului în care se aflau cele două persoane, solicitând sprijin echipajelor aflate în teren.
Autoturismul urmărit şi-a continuat deplasarea până în localitatea Armeniş, unde a trecut peste dispozitivul de tip "spike" instalat de un echipaj de Poliţie rutieră, folosit pentru oprirea autoturismului.
Autoturismul urmărit, având pneurile perforate, a continuat deplasarea aproximativ 2 kilometri, moment în care a depăşit o coloană de vehicule, încâlcând marcajul longitudinal continuu şi intrând în coliziune frontală cu un ansamblu de vehicule care circula pe sensul opus.
”În urma evenimentului, femeia aflată la volan, în vârstă de 41 de ani, a decedat, iar pasagera a fost transportată la spital. Poliţiştii continuă cercetările în acest caz pentru stabilirea cu exactitate a tuturor cauzelor şi împrejurărilor în care s-au produs evenimentele”, a transmis IPJ Caraş-Severin.