Studenta Andreea Obrejan este artista unghiilor frumoase

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tânăra din Oţelu-Roşu studiază Relaţiile Publice la Timişoara,  dar nu este foarte convinsă că va deveni purtător de cuvânt al vreunei instituţii sau mari companii. Pasiunea vieţii sale este manichiura şi mai degrabă i-ar plătea să facă mici opere de artă pe unghiile doamnelor şi domnişoarelor.

PROFIL
Născută: 21.07.1990, Oţelu-Roşu
Studii: studentă Relaţii Publice
Carieră: stilist unghii false
Familie: necăsătorită

Încă din copilărie, Andreea Obrejan a fost atrasă de frumuseţe. I-a plăcut să fie mereu îngrijită, iar pentru asta trăgea cu ochiul la mama sa, îi lua oja şi cu acul îşi picta diverse modele pe unghii. „Mi-au plăcut dintodeauna femeile îngrijite şi abia aşteptam să cresc şi eu să mă pot aranja ca ele”, a povestit tânăra. Când s-a simţit cât de cât stăpână pe arta îngrijirii unghiilor, Andreea a început să aibă şi „cliente”. „Primele mele cliente au fost mama, prietenele şi vecinele”, a mai spus studenta, care a păşit de mică în lumea afacerilor. „Îmi aduc aminte că în copilărie, împreună cu prietenii de joacă, ne-am deschis propria «afacere» şi anume am început să facem limonadă şi să o vindem. De aici şi spiritul de întreprinzător”, a spus Andreea.
După terminarea liceului, Andreea a ajuns în Timişoara, ca şi studentă la Facultatea de Relaţii Publice de la Politehnică.

Pasiune cu diplomă
Pasiunea i-a încolţit şi mai puternic în inimă şi s-a înscris la un curs acreditat de Ministerul Educaţiei şi Ministerul Muncii, în urma căruia a obţinut o diplomă de „stilist protezist unghii false”. „M-am hotărât să urmez un curs de manichiură deoarece am vrut mai mult decât o simplă manichiură clasică. Astfel am decis să obţin o diplomă”, a mai spus studenta. Aceasta spune că are suficiente motivaţii ca să construiască cele mai frumoase unghii. „Consider că unghiile false sunt un accesoriu feminin care completează ţinuta, îţi oferă acel strop de mândrie când le vezi frumoase şi sănătoase, plus că îţi simţi orgoliul mângâiat de privirile de admiraţie ale celor din jur”, a mai spus Andreea.

Întrebări şi răspunsuri

Care sunt modelele pe care le poţi face?
La început am observat că clientele vor manichiuri simple, dar treptat am reuşit să le conving că pot alege şi manichiuri care să le pună în valoare. Pe unghii pot pune cristale, pene naturale, prafuri, foiţe de aur sau pot picta modele care să dea unicitate femeilor care le poartă.

Cum te-ai caracteriza în câteva cuvinte?
Sunt o perfecţionistă prin excelenţă şi de aceea cer foarte mult de la cei din jurul meu, dar infinit mai multe de la mine. Văd viaţa ca pe un labirint care ascunde multe lucruri care trebuie descoperite, dar mai ales provocări ce trebuie acceptate.

Ce-i place
„Îmi place să iau tot ce pot de la viaţă şi să nu las nimic important să treacă pe lângă mine. În timpul liber îmi place să pictez pe pânză, pe sticlă, să ajung să personalizez orice obiect”, a spus Andreea.

Ce nu-i place

„Nu-mi place să fiu minţită cu seninătate şi prefer să mi se spună adevărul, oricât de dureros ar fi”, a mai spus tânăra.

Reşiţa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite