S-au afişat rezultatele la Bac 2017 Caraş-Severin. Niciun elev nu a obţinut nota 10

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rezultatele obţinute de absolvenţii liceelor din Caraş-Severin au fost afişate pe edu.ro miercuri, 5 iulie 2017, în jurul orelor 13.

Niciun elev care a absolvit în liceele cărăşene nu a reuşit să obţină nota zece pe linie, la Bacalaureat, conform rezultatelor afisate pe bacalaureat.edu.ro

Trei elevi au reuşit să obţină 9.81, cea mai mare medie înregistrată la Bacalaureat, în acest an, în judeţul Caraş-Severin. Aceştia sunt Maria Buliga de la Colegiul Naţional "C.D. Loga" din Caransebeş, Cosmin Marian Cipu Drăghici, de la Colegiul Naţional "Traian Lalescu" din Reşiţa şi Nadina Alexia Hrenyak, de la Colegiul Naţional "C.D. Loga" din Caransebeş.

În Caraş-Severin, aproape 2.400 de absolvenţi de liceu, din acest an, dar şi din anii anteriori, au susţinut probele de Bacalaureat 2017.

Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiţii, cumulativ: susţinerea tuturor probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale; susţinerea tuturor probele scrise şi nota 5 la fiecare dintre acestea; obţinerea mediei 6 cel puţin, la probele scrise.

Cei nemulţumiţi de notele primite pot depune contestaţii, miercuri 5 iulie, între orele 16.00-20.00.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite