EXCLUSIV Cum a scăpat Marinică Belei şi lotul său de reţinuţi de arest preventiv în dosarul cu BCR AV

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Patronul SC Miruna Internaţional a scăpat de arest după ce a făcut infarct chiar în celulă FOTO CRISTIAN FRANŢ
Patronul SC Miruna Internaţional a scăpat de arest după ce a făcut infarct chiar în celulă FOTO CRISTIAN FRANŢ

Reţinut de către procurori pentru 24 de ore, Marinică Belei şi ceilalţi inculpaţi din dosar au scăpat de arest preventiv după ce omul de afaceri reşiţean a trecut printr-un moment extrem chiar în arestul IPJ Mureş.

Cu timpul, şi alte nume grele din dosar au intrat în atenţia presei, printre ei soţul fostei deputate Cristina Dobre şi fiul fostului deputat Traian Dobre. Cătălin Dobre, asociat şi administrator al SC Trado Motors SRL, a fost propus la arestare, la Tribunalul Mureş, la mijlocului lunii iulie, însă instanţa a decis atunci că ieşeanul, ca şi ceilalţi inculpaţi cercetaţi în dosat, pot fi cercetat în stare de libertate, în urma unui incident petrecut cu Marinică Belei.
Pe data de 12 iulie 2013 Marinică Belei a apărut în faţa Tribunalului Mureş după ce DIICOT - Serviciul Teritorial Mureş a propus arestarea preventivă a opt oameni de afaceri, printre care şi Marinică Belei. Acesta a fost apărat de avocatul reşiţean Hulber Ioan Silviu, ca avocat ales. Avocatul a prezentat Instanţei un extras de cont din care rezulta că s-a instituit măsura de proprire pe contrul SC Miruna Internaţional SRL pentru suma de 11 miliarde de lei vechi. Tot avocatul Hulber a depus şi un set de acte medicale din care reieşea că Marinică Belei „a suferit un infarct (şi este diabetic). În perioada cât a fost reţinut pentru 24 de ore a fost dus la spital datorită stării de sănătate în care se afla şi nu a fost anunţată familia de locul unde este!“ consemnează instanţa de judecată în motivarea sentinţei.
Cât priveşte prejudiciul cauzat Bugetului de Stat, avocatul Silviu Hulber cere să fie judecaţi în cosolidar şi angajaţii şi atrage atenţia că din cele 2-300 de firme anchetate sunt propuşi spre arestare doar opt oameni de afaceri. Potrivit aceluiaşi avocat Marinică Belei este administratorul unei societăţi comerciale cu 400 de angajaţi, recunoscând că acesta a încheiat în 2008 un contract de asigurare şi a recunoscut „discuţiile cu Dumitrache“ (Dumitrache Vasile Daniel, angajat BCR Asigurări de Viaţă n.n.) dar „are făcute investiţii de 100 de miliarde, unde să fugă?“ întreba retoric Hulber. Deşi recunoaşte că a semnat contractul cu BCR AV şi a cerut răscumpărarea înainte de termen a poliţelor, Marin Belei susţinea că nu a realizat lipsa de legalitate: „nu credeam că un angajat de la BCR, cu o imagine deosebită, este în stare să propună o ilegalitate“ le-a spus Marinică Belei magistraţilor.
Deşi prejudiciul calculat iniţial produs Bugetului de stat de către Miruna Internaţional era de 11 miliarde de lei vechi, el s-a ridicat apoi la 77 de miliarde, după stabilirea factelor procedurale. Cu toate acestea avocatul Hulber a ţinut să arate că „au depozite de 103 miliarde, iar impunerea este de 77 de miliarde şi nu cred că este impozit de 77%“. După judecarea cererii DIICOT, Serviciul Teritorial Mureş, judecătorii i-au dat lui Marinică Belei ultimul cuvânt. „Inculpatul Belei Marin, având ultimul cuvânt, solicită respingerea propunerii şi să se ţină cont de sănătatea lui“. Judecătorii Tribunalului Mureş se pare că au fost sensibilizaţi de această cerere şi de incidentul medical din arestul IPJ Mureş şi au respins cererea de arestare preventivă pe motiv că „inculpaţii au o vârstă înaintată şi o stare de sănătate precară (Belei Marin) pentru care un regim restrictiv de libertate ar putea avea consecinţe deosebit de grave pentru starea lor de sănătate“, se arată în motivarea sentinţei Tribunalului Mureş.

CITEŞTE ŞI:

Soţul fostei deputate Cristina Dobre, reţinut de DIICOT în megadosarul de crimă organizată al asigurărilor de viaţă de la BCR

FOTO VIDEO Cum să furi de la stat 50 de milioane de euro? Un business cu asigurări de viaţă, cu nume grele de la BCR AV şi sute de oameni de afaceri

“Sancţiunea CSA din 2009 primită de BCR Asigurări nu a reprezentat o veritabilă interdicţie”

DIICOT a făcut recurs la sentinţa Tribunalului Mureş, Marinică Belei ar putea ajunge din nou în arest

Descinderi la BCR AV Reşiţa şi la firma socrului fostului viceprimar al Reşiţei

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite