Vâlcea: Trafic blocat pe DN 7, din cauza unui TIR plin cu buşteni care s-a răsturnat

0
0

Circulaţia rutieră pe Drumul Naţional 7, în judeţul Vâlcea, este complet blocată, vineri seară, pe centura ocolitoare a municipiului Ramnicu Vâlcea, din cauza unui TIR plin cu buşteni care s-a răsturnat. În accident au mai fost implicate două autoturisme, fără a exista victime.

Centrul Infotrafic anunţă că circulaţia rutieră pe DN 7, pe centura ocolitoare a municipiului Râmnicu Vâlcea, este complet blocată, vineri seară, din cauza unui TIR plin cu buşteni care s-a răsturnat într-o curbă şi blochează ambele sensuri de mers.

În timpul accidentului, camionul a acroşat încă două autoturisme, dar nimeni nu a fost rănit.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Vţlcea, este vorba despre un transport legal de lemne, iar circulaţia este deviată provizoriu prin oraş.

Mai multe - Râmnicu Vâlcea

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite