Staţiunea Voineasa a rămas izolată. DN 7A, blocat de aluviuni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pentru că n-au mai putut trece cu maşinile, unii dintre turişti au plecat pe jos din staţiune. Foto Adevărul
Pentru că n-au mai putut trece cu maşinile, unii dintre turişti au plecat pe jos din staţiune. Foto Adevărul

Circulaţia pe DN 7A, între Voineasa şi Malaia, a fost închisă duminică seara după ce aluviunile au blocat şoseaua. Nicio ambulanţă nu poate ajunge la această oră în zonă, iar 120 de turişti au fost forţaţi să se cazeze la un hotel până la deblocarea drumului.

Din cauza precipitaţiilor abundente şi a aluviunilor care s-au scurs pe carosabil, circulaţia pe DN 7A a fost închisă aseară. Tone de pământ şi pietriş au acoperit şoseaua în trei puncte, între localităţile Voineasa şi Malaia. Nu doar localnicii au rămas izolaţi, ci şi 120 de turişti. Aceştia au coborât duminică seara de pe Transalpina şi se aflau în tranzit prin judeţul Vâlcea. 

„Este vorba despre 120 de turişti, aceştia nu au mai putut coborî cu microbuzele din Voineasa, au rămas blocaţi în staţiune. S-au luat măsuri şi toţi oamenii au fost cazaţi la un hotel din zonă, iar, în acest moment,  se lucrează pentru deblocarea drumului. Serăm că în câteva ore în zonă se va putea circula din nou”, declară prefectul Dumitru Cornoiu. 

Potrivit reprezentantului Guvernului în teritoriu, au existat şi persoane care au refuzat cazarea şi au ales să facă cale întoarsă, pe Transalpina. 

Precipitaţiile abundente din ultimele ore le-au dat bătăi de cap drumarilor şi pe Valea Oltului, unde un bolovan căzut de pe versant a blocat sensul de mers Râmnicu Vâlcea-Sibiu. După aproape patru ore, reprezentanţii Secţiei de Drumuri Naţionale Vâlcea au reuşit să aducă în zonă un utilaj suficient de mare pentru a îndepărta stânca de pe carosabil.

Tot în zona de nord a judeţului Vâlcea, în comuna Malaia, un bărbat afla la pescuit  a rămas fără mijloc de transport după ce apele învolburate ale râului Lotru i-au luat maşina la vale. 

Până la miezul nopţii, zeci de familii din Vâlcea au sunat la 112 pentru a cere ajutorul pompierilor după ce apa le-a intrat în locuinţe. Cele mai multe locuinţe inundate sunt în Horezu şi Costeşti. 

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite