Râmnicu Vâlcea: O fetiţă de cinci anişori a fost luată de la joacă şi violată de vecinul ei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Când poliţiştii au venit să-l ridice, violatorul era în curtea familiei şi cerea să fie iertat. A fost retinut pentru 24 de ore, urmand sa fie propus pentru arestare.

Aflată în vacanţă, fetiţa de numai cinci anişori se juca cu surioara ei cu un an mai mare decât ea, ieri după amiază în faţa casei din Râmnicu Vâlcea. Mama copilei, sub protecţia anonimatului, ne-a declarat: „Copila cea mică este în vacanţă şi se juca alături de alţi copii, când a fost luată de după gât, de vecinul ei şi dusă în casă la acesta. Cu individul am copilărit şi niciodată nu m-am gândit că este în stare să comită o astfel de monstruozitate. Are 22-25 de ani, nu lucrează decât ocazional şi a mai avut de-a face cu poliţia pentru găinării sau scandaluri minore. Când fetiţa a fost lăsată să plece, a venit acasă şi ne-a spus ce i-a făcut vecinul ei. Individul a venit la noi acasă, să-l iertăm, că altfel va înfunda puşcăria. Am anunţat poliţia, iar când aceştia au venit, el tot încerca să ne înduplece să-l iertăm", a spus oftând mama copilei. Medicul legist Ioan Neamu, de la Serviciul de Medicină Legală Vâlcea, ne-a spus: „Copila avea mici rupturi în zona pubiană, deci acolo s-a întâmplat un viol". Surse din Poliţie spun că individul a fost reţinut pentru 24 de ore şi urmează să fie prezentat Parchetului, apoi instanţei, cu propunere de arestare preventivă.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite