Poveste de succes. BAC-ul, o formalitate pentru tânara care a fost deja admisă la Sorbona

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lidia a fost admisă la Sorbona în urma cu cateva luni. Foto arhiva personala Lidia Iosif
Lidia a fost admisă la Sorbona în urma cu cateva luni. Foto arhiva personala Lidia Iosif

Lidia Iosif va îngroşa rândurile tinerilor români care studiază în şcoli de renume din străinătate. Adolescenta din Râmnicu Vâlcea susţine „examenul maturităţii” în aceste zile, dar a fost deja admisă la Sorbona, la Facultatea de Drept.

Lidia Iosif are 18 ani şi este absolventă a Colegiului Naţional “Mircea cel Bătrân” din Râmnicu Vâlcea. A terminat clasa a XII-a cu media 9,77, iar gândul la examenul de bacalaureat nu-I creează niciun fel de emoţii pentru că se poate considera deja studentă. Cu notele obţinute în liceu, determinarea de care a dat dovadă şi numeroasele acţiuni de voluntariat la care a participat, în ultimii ani, Lidia i-a convins pe francezi să o accepte la Sorbona. Tânara spune că a ales această cale pentru că nu şi-ar fi permis să plătească taxe la o facultate din Bucureşti. 

„Am ales Franţa pentru faptul că e foarte ieftin să studiezi acolo. Facultatea mă costă mult mai puţin decât una cu taxă, în Bucureşti. La Sorbona, plăteşti anual doar o taxă de 220 de euro. Acolo voi plăti căminul, în jur de 300 de euro, dar sper că voi obţine un ajutor de la universitate, am făcut o solicitare în acest sens. Un alt lucru care m-a determinat să plec din ţară a fost faptul că tinerii îşi găsesc cu greu un loc de muncă în România, după finalizarea studiilor universitare”, povesteşte Lidia. 

Pentru că mai are un frate la facultate, iar părinţii nu-şi permit să-I susţină financiar pe amândoi, Lidia se gândeşte deja să-şi ia un job când va ajunge în Franţa. 

„Sunt nişte costuri şi acolo, dar o să mă angajez, o să lucrez part-time, ca să-mi pot acoperi cheltuielile de întreţinere şi cazarea. Pentru familia mea este un efort financiar destul de mare, ei nu-şi permit să mă ţină la studii, dar o să-mi permit eu, de asta şi vreau să am un job. Deja îmi caut ceva de lucru acolo, vreau să plec imediat după BAC, în data de 15 iulie”, spune tânăra.

A lucrat singură la dosarul de admitere

Pentru a face economii, Lidia şi-a făcut singură dosarul de admitere la Sorbona. Dacă ar fi apelat la ajutorul unor firme specializate, ar fi trebuit să plătească câteva sute de euro.

„Dacă aş fi ţinut cont de partea financiară, mi-ar fi fost imposibil să ajung şi până aici pentru că dosarele de admitere  se făceau cu firme de consultanţă din Bucureşti. Anul trecut, în octombrie, am fost la un târg educaţional, unde, pentru un dosar, se plătea între 400 şi 500 de euro. Eu mi-am depus singură dosarul la Sorbona, procedura a fost destul de complicată, multe nopţi pierdute, dar prin muncă şi perseverenţă am reuşit”, susţine Lidia.  

Parlamentul European, următorul obiectiv

Deocamdată, Lidia nu concepe să se întoarcă în ţară după finalizarea studiilor. Tânăra crede că-şi poate ajuta semenii doar dacă va rămâne în străinătate. 

„Nu m-am gândit să mă întorc în ţară. Vreau să lucrez la Parlamentul European, pentru că eu cred că astfel îi pot ajuta mult mai mult pe români decât dacă m-aş întoarce în ţară. În plus, mi-am propus să lupt pentru apărarea drepturilor omului, să creez proiecte pentru apărarea drepturilor copiilor din ţări sărace, din lumea a treia”, completează Lidia. 

Adolescenta cunoaşte îndeaproape problemele comunităţii locale pentru că, de patru ani, este voluntar al Fundaţiei “Casa Cărţii” si al Centrului Europe Direct, din cadrul Bibliotecii Judeţene “Antim Ivireanul”.  De asemenea, tânăra este membră a asociaţiei “Liga Femeilor Creştine”, asociaţie ce funcţionează pe lângă Arhiepiscopia Râmnicului.  

Râmnicu Vâlcea

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite