Peste 560 de firme vâlcene, publicate pe lista neagră a datornicilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Datornicii la bugetul de stat au fost publicaţi pe site-ul Ministerului Finanţelor. Singura modalitate de a ieşi de pe „lista neagră" a datornicilor este plata restanţelor la bugetul de stat

Potrivit Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Vâlcea, la bugetul general consolidat au fost publicaţi 568 de contribuabili mijlocii şi mici din judeţ , care înregistrau la 30 iunie a.c. restanţe de 18,13 milioane de lei. Majoritatea restanţierilor înregistrează datorii la bugetul de stat. La acest capitol au fost publicaţi 560 de contribuabili mijlocii şi mici care aveau datorii restante de 11,80 milioane lei. Dintre aceştia, 552 se află în procedura de executare silită pentru recuperarea creanţelor în valoare de 9,80 milioane lei. Opt firme au în derulare înlesniri la plată a unor obligaţii restante la Bugetul de stat pentru suma de 2 milioane lei. Pentru obligaţiile faţă de Bugetul asigurărilor sociale de stat au fost publicaţi 216 contribuabili mijlocii şi mici, care înregistrau restanţe de 4,77 milioane lei, din care 207 se află în procedura de executare silită pentru recuperarea unor creanţe de 4,08 milioane lei, iau unul a solicitat compensarea obligaţiilor restante pentru 0,02 milioane lei. Alţi opt au în derulare înlesniri la plată a unor obligaţii restante la Bugetul de stat pentru suma de 0,67 milioane lei. Obligaţiile la bugetul fondului asigurărilor de sănătate sunt în sumă de 1,43 milioane lei şi provin de la 205 contribuabili mijlocii şi mici. Astfel, 193 se află în procedura de executare silită pentru recuperarea unor creanţe în sumă de 1,24 milioane lei. Trei firme au solicitat compensarea obligaţiilor restante pentru 0,03 milioane lei, iar au în derulare înlesniri la plată a unor obligaţii restante la Bugetul de stat pentru suma de 0,16 milioane lei. Următoarea actualizare se va face până la 31 octombrie pentru debitele restante la 30 septembrie. Singura modalitate de ieşi de pe această listă este achitarea în totalitate a datoriilor.

Râmnicu Vâlcea

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite