Kamikaze pe şosele: ce ascundea sub capotă una dintre maşinile implicate într-o coliziune. Reacţia Poliţiei

0
0
Accident în Roşiile - Vâlcea cu o maşină cu instalaţie de carburant improvizată Foto ISU Vâlcea
Accident în Roşiile - Vâlcea cu o maşină cu instalaţie de carburant improvizată Foto ISU Vâlcea

O coliziune între două maşini a avut loc marţi seara, 10 mai, pe un drum din Vâlcea. În urma impactului a ieşit la iveală modul în care circulă pe drumurile publice unii şoferi.

În acelaşi timp în care se producea un accident rutier la limita localităţilor Drăgăşani şi Prundeni, pe un drum naţional din Vâlcea, într-o altă zonă a aceluiaşi judeţ intrau în coliziune două autoturisme. 

Angajaţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea au fost anunţaţi de producerea unui accident rutier în comuna Roşiile, pe DJ 676. 

„În urma impactului, a fost anunţată o singură victimă, un copil în vârstă de 6 ani. Acesta prezenta un atac de panică şi dureri de cap, fără urme traumatice vizibile, fiind evaluat de către echipajele de intervenţie”, a menţionat purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Octavian Fulger. 

Ulterior, sursa citată, a mai precizat şi că, în ciuda traumelor suferite de micuţ, tatăl acestuia a refuzat transportul la spital.

Urmare a imaginilor obţinute de la faţa locului, în care se observă că una dintre maşinile implicate în accident avea sub capotă o instalaţie improvizată pentru carburant, am solicitat un punct de vedere reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Vâlcea cu privire la acest aspect, pentru a afla dacă proprietarul maşinii este pasibil de vreo pedeapsă. 

Accident în Roşiile Vâlcea - şofer cu instalaţie de carburant improvizată Foto ISU Vâlcea

Accident în Roşiile - Vâlcea cu o maşină cu instalaţie de carburant improvizată, Foto ISU Vâlcea

„Mare minune că nu a luat foc în urma impactului”

„Maşina pare să fie pe motorină şi, după cum se observă, sistemul acesta de alimentare cred că este folosit de mai mult timp, din moment ce există şi o pâlnie pentru a nu risipi carburantul. Mare minune că nu a luat foc în urma impactului”, a explicat un mecanic auto consultat de reporterul „Adevărul”. 

Accident în Roşiile Vâlcea - şofer cu instalaţie de carburant improvizată Foto ISU Vâlcea

Accident în Roşiile - Vâlcea cu o maşină cu instalaţie de carburant improvizată, Foto ISU Vâlcea

Reprezentanţii IPJ Vâlcea ne-au menţionat însă că din moment ce nu au existat victime care să fie transportate la spital, coliziunea este considerată tamponare nu accident rutier. Prin urmare, nici nu au fost făcute cercetări la faţa locului.

În plus, partea mecanică a unei maşini, chiar şi în cazul de faţă, unde şoferul poate fi considerat un adevărat pericol public pe şosele, nu ţine de competenţa Poliţiei, ne-au mai menţionat sursele consultate. 

Accident în Roşiile Vâlcea cu o maşină cu instalaţie de carburant improvizată Foto ISU Vâlcea

Accident în Roşiile - Vâlcea cu o maşină cu instalaţie de carburant improvizată, Foto ISU Vâlcea

Prin urmare, niciunul dintre conducătorii auto implicaţi în coliziune nu va fi tras la răspundere şi sunt liberi să circule în continuare pe drumurile publice. 

Vă mai recomandăm şi:

Coloană de maşini de 20 km pe un sens, pe Valea Oltului VIDEO

Primul tronson al Autostrăzii Sibiu-Piteşti, finalizat 70%. Jumătate din drum este asfaltat VIDEO

Mai multe - Râmnicu Vâlcea

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite