Sebastian Danielescu, noul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Prahova
0
Liberalul Sebastian Danielescu a fost ales de consilierii judeţeni în funcţia de vicepreşedinte al CJ Prahova. Acesta a ocupat locul lăsat liber de Mircea Roşca
După alegerile parlamentare din 9 decembrie, vicepreşedintele CJ Prahova, Mircea Roşca, a fost ales deputat de Colegiul Valea Prahovei şi a fost nevoit să-şi dea demisia din funcţia pe care o deţinea în CJ Prahova.
Joi, în prima şedinţă a aleşilor judeţeni din 2013, aceştia au ales prin vot secret noul vicepreşedinte. Propunerile au fost Sebastian Danielescu, (PNL/USL) şi Radu Cezar Ionescu (PDL).
A ieşit cu 21 de voturi din 34 valabil exprimate Sebastian Danielescu care şi-a ocupat imediat locul în stânga preşedintelui CJ Prahova, Mircea Cosma.
La şedinţă a fost prezent şi proaspătul deputat Mircea Roşca care a spus că el în persoană şi formaţiunea liberală prahoveană, al cărei preşedinte este, garantează pentru Sebastian Danielescu.
Sebastian Danielescu este director tehnic de la Direcţia Silvică Prahova.