Puii de vulpe însoțesc, de mici, părinții la vânătoare. „Dacă le dați mâncare, le scădeți șansa de supraviețuire”
0Câteva „portrete” de vulpi tinere fac senzație pe pagina de Facebook a Romsilva. Regia Națională a Pădurilor are câteva sfaturi pentru cei care întâlnesc aceste animalele în pădure.
„Portretele”, grupate într-o postare cu titlul „Ochișori de vulpe”, au fost realizate de Valentin Bălan, ranger la Romsilva - Administrația Parcului Natural Bucegi.
Regia Națională a Pădurilor Romsilva îi sfătuiește pe amatorii de drumeții în natură ca, atunci când întâlnesc animale sălbatice, să le admire și să le fotografieze de la o distanță sigură și în niciun caz să nu încerce să le hrănească, oricât de simpatice și inofensive ar părea.
„Dacă faceți acest lucru, riscați să vă puneți viața în pericol și lor să le scădeți șansa de supraviețuire, deoarece acestea nu vor mai fi capabile să își procure singure hrana”, se arată pe pagina de Facebook a Romsilva.
Vulpile construiesc vizuini subterane, unde nasc în primăvară, în medie, cinci pui. Femelele au grijă de pui, în timp ce masculii vânează pentru a asigura hrana întregii familii.
„Din a doua lună de viață, puii însoțesc părinții la vânătoare. Ele vânează în special mamifere mici, folosindu-se de mirosul fin, sărind asupra prăzii cu labele din față, pentru a le imobiliza”, se mai arată în postare.
Arie protejată
Parcul Natural Bucegi este o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a V-a IUCN, situată pe teritoriile administrative ale județelor Brașov, Dâmbovița și Prahova.
Este situat în centrul țării, este unul din cele 22 de parcuri administrate de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva. Parcul are o suprafață de peste 32.000 de hectare, din care aproape 21.500 de hectare.