Primele declaraţii ale părinţilor fetei maltratate de iubit: Am apelat la poliţişti, trebuiau să mă ajute să o iau de acolo, dar nu au făcut-o

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Robert Gabriel Berechet a fost arestat preventiv
Robert Gabriel Berechet a fost arestat preventiv

Părinţii tinerei maltratată de iubit au oferit primele declaraţii, dezvăluind că au încercat să-şi protejeze fiica şi înainte de acel violent, ba chiar au apelat la ajutorul poliţiştilor, însă aceştia nu au luat măsuri.

Robert Gabriel Berechet, un tânăr în vârstă de 20 de ani din Ploieşti, se află în arest preventiv pentru 30 de zile după ce au fost făcute publice o serie de filmări şocante în care îşi bătea şi îşi umilea iubita, o fată de 18 ani originară din Buzău.

„M-a ameninţat că mă omoară, m-a dat cu capul de pereţi, de uşi... M-am prefăcut pur şi simplu că fac ca el, că zic ca el, ca să scap. Când am prins momentul, m-am dus la poliţie. Mi-e teamă că s-ar putea răzbuna. Nu mă mai întorc la el“, a declarat victima pentru emisiunea „Acces Direct“.

Părinţii fetei, care au dorit să nu le fie dezvăluită identitatea, au fost prezenţi în platoul emisiunii de la Antena 1, unde au mărturisit că au existat multiple episoade de violenţă, unele petrecute chiar în casa lor. Oamenii spun că tânărul i-a ameninţat şi pe ei cu moartea.

„S-a întâmplat când au venit amândoi acasă în vară, el s-a îmbătat şi s-au luat la ceartă. Ne-a ameninţat, ne-a spart geamul de la intrare şi ne-a spus că «lucrurile nu vor rămâne aşa». A trebuit să chemăm vecinii în ajutor pentru a scăpa de el. Tatăl lui e în puşcărie în Spania şi ne ameninţă că, atunci când va ieşi de acolo, va veni după noi, ne va omorî“, a declarat mama victimei.

Tatăl fetei a povestit că a încercat de nenumărate ori să o salveze pe fiica lui de iubitul violent şi chiar a apelat la ajutorul poliţiei locale. Cu toate acestea, povesteşte bărbatul, eforturile lui au fost în zadar. În plus, bărbatul e de părere că tânărul a fost protejat de poliţie. 

„Am mers atunci (la momentul la care au fost realizate filmările – n.r.) la poliţie, ea se afla acolo de ceva timp, era într-o stare jalnică. E greu de spus. Dânşii de acolo, poliţiştii, nu prea am cuvinte... de fiecare dată când am apelat la ei mi-au spus: «nu vezi, domn'e, că eşti băut, că nu ştiu ce», ca să scape mai repede... Eu am mai intervenit în urmă cu trei săptămâni. L-am rugat de multe ori să o lase în pace, să nu se ajungă la lucruri mai grave, am internat-o şi într-un centru, am ţinut-o mai multe zile, era în sevraj. Am adus-o apoi acasă şi el a venit şi a luat-o. Apoi am fost acasă la el cu doi poliţişti, ei m-au lăsat la el în apartament fără să facă nimic. Mi-au spus: «o vezi, ea e fata? E bine?». «Da». Şi au plecat. Au stat două minute (n.r. - poliţiştii).  Ei consumau droguri împreună... Cei de la poliţie trebuia să mă ajute s-o iau de acolo, ceea ce nu s-a întâmplat. M-au lăsat pe mine acolo şi asta a fost. Mă lupt de ceva timp. Ei îşi fac datoria, dar nu atât cât trebuie“, a declarat tatăl fetei.

Tatăl a povestit şi cum s-au cunoscut tinerii: „Istoria nu e atât de mare, dar e grea. Fiica mea l-a cunoscut în Ploieşti. Mi l-a prezentat, l-a adus acasă. La început a fost OK, cât l-am putut cunoaşte într-o zi. Mi-am dat seama că ceva nu e în regulă în urmă cu două luni, când am mers la ei acasă, locuiesc împreună de opt luni, şi ea era foarte speriată. Atunci mi-am pus un semn de întrebare (...). Ultima oară, când am internat-o pe fiica mea, mi-a zis că nu mai vrea să aibă de-a face cu el, dar el a tot urmărit-o şi a ameninţat-o“, a mai povestit tatăl.  

Părinţii au precizat că fiica lor se simte mai bine acum şi este internată într-un centru, declarând că agresorul este cel care a distrus-o şi din punct de vedere psihic.

„De când a început relaţia cu acest individ s-a închis în ea, nu o mai lăsa să iasă din casă, să aibă prieteni, să socializeze. Mie nu-mi spunea nimic. Era tăcută. Mergeam mereu la Ploieşti după ea şi ea tot spunea că vrea să-i mai acorde o şansă, că se poate schimba şi ca îl iubeşte“, a declarat mama fetei.

De asemenea, una dintre vecinele tânărului, care nu a vrut să-şi dezvăluie identitatea, a declarat că agresorul făcea parte dintr-o „încrengătură de traficanţi din Ploieşti“:

„O fiară, face parte dintr-o încrengătură de traficanţi de droguri. El este un infractor, nu este un copil obişnuit. De mic se ocupă cu vânzarea de etnobotanice. Personal am anunţat acest lucru. El distribuia în tot Ploieştiul aceste substanţe foarte nocive. Din asta trăieşte. A vândut unor copii, chiar şi băiatului meu, care a murit din cauza asta. M-am dus la el la uşă, în prezenţa acestei fete, am primit un pumn în faţă, deja dădea din picioare şi urla şi ameninţa pe toată lumea. Nu mi-am imaginat că acest băieţel se poate transforma într-o fiară, într-un personaj foarte periculos. Este un pericol social. Aceasta fată a fost supusă la multe violenţe. Şi mama lui mi-a povestit că de frică îi duce mâncare şi bani (...). Şi când nu consuma, era la fel de periculos“, a declarat femeia.

Citeşte şi:

VIDEO Fata mutilată într-o garsonieră din Ploieşti avea un băieţel dintr-o relaţie anterioară. Unde se află acum copilul

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite