Ploieşti: S-au călcat în picioare la Mănăstirea Ghighiu, pentru o sticlă de agheasmă
0
Astăzi, peste 6000 de credincioşi, veniţi din toate colţurile ţării au umplut până la refuz curtea Mănăstirii Ghighiu din Prahova, pentru a lua apă sfinţită de mai marii bisericii ortodoxe române.
La cinci kilometri distanţă de Ploiesti, în localitatea Bărcăneşti, se află unul dintre cele mai cunoscute lăcaşuri de cult din Prahova - Mănăstirea Ghighiu, care poartă hramul "Izvorul Tămăduirii". În fiecare an, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, adusă tocmai din Siria atrage credincioşi din toata ţara.
Aşa s-a întâmplat şi astăzi, de hramul bisericii, când mii de oameni, nădăjduind fiecare la ajutorul lui Dumnezeu, s-au călcat în picioare pentru a lua apa sfinţită chiar de Patriarhul Daniel. Pentru ei, maicile au pregătit mii de sticle cu agheasmă.
A venit mănăstire pentru vindecare
Chiar şi aşa însă, creştin ortodocşii au venit încărcaţi cu genţi pline cu bidoane de plastic pentru a lua apă sfinţită, cu pături, iar unii dintre ei -cu scaune pe care să se aşeze să asculte slujba, în curtea mănăstirii.
Printre ei s-a aflat şi Daniel Ungureanu, un bucureştean de 21 de ani, bolnav de tetrapareză spastică, o boală neurologică gravă. Tânărul, sora si parintii sau au fost printre primele persoane care au ajuns, dis de dimineaţă, la sărbătoarea de la Ghighiu.
"Copilul suferă mult. Nu se poate mişca, dar înţelege tot. Am fost pe la toate mănăstirile din ţară să mă rog pentru sănătatea lui, iar soţul, un om foarte credincios, m-a îndrumat să vin şi aici. Au fost mulţi oameni care mi-au dat un ban, deşi nu am cerut nimic. Pur şi simplu ca să ne ajute, ne-au văzut oameni amărâţi. Am venit să aprind lumânări pentru cei vii şi morţi, pentru sănătatea copiilor mei şi ca să fiu mai aproape de Dumnezeu. Din apa sfinţită o să bem tot anul" a spus, cu lacrimi în ochi, Dorina Ungureanu, mama tânărului care niciodată nu s-a mişcat din scaunul cu rotile.
"Nu mi-e ruşine să stau cu mâna întinsă"
"Izvorul Tămăduirii" de la Ghighiu a fost mană cerească şi pentru cerşetori, care au reuşit să strângă bani frumoşi de la credincioşii miloşi. "Anul trecut am strâns şi 500 de lei, anul ăsta este mult mai slab. Oamenii dau cel mult un leu, fiecare. Unii dintre ei mi-au dat şi mâncare şi haine. Nu mi-e ruşine să stau cu mâna întinsă", a spus Sandu, un om amărât venit din judeţul Dâmboviţa la mănăstirea din Bărcăneşti.
Zeci de politisti, prezenti in zona manastirii
Toate străzile din apropierea Mănăstirii Ghighiu au fost ocupate de autoturismele credincioşilor veniţi să participe la hramul lăcaşului de cult. Traficul în zonă a fost asigurat de o armată de poliţişti rutieri, iar în curtea mănăstirii peste 50 de jandarmi au asigurat ordinea.