Muzica lui Strauss va fi interpretată de muzicienii ploieşteni
0La Casa de Cultură a Sindicatelor din Ploieşti, membrii Filarmonicii „Paul Constantinescu" din Ploieşti vor susţine un concert special, cu începere de la ora 19.00.
Soprana Bianca Manoleanu şi pianistul italian Pasquale Iannone sunt invitaţii speciali ai serii.
În cadrul evenimentului vor fi interpretate piese ale compozitorului Richard Strauss.
Din programul spectacolului fac parte ultimele patru lieduri pentru soprană şi orchestră, Burlesca pentru pian şi orchestră şi suita din opera „Cavalerul Rozelor".
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!