Lupii galbeni au început „operaţiunea“ Mediaş

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jucătorii de la Petrolul au intrat în pregătiri intense. FOTO: fcpetrolul.ro
Jucătorii de la Petrolul au intrat în pregătiri intense. FOTO: fcpetrolul.ro

După două zile libere, petroliştii au început pregătirile pentru meciul de la Mediaş, cel care va pune punct turului Ligii I. De asemenea, Petrolul mai are de făcut doi paşi până va ajunge să joace cu trofeul Cupei României pe masă.

Primul antrenament al săptămânii s-a desfăşurat luni dimineaţă, pe “Ilie Oană”, Cosmin Contra bazându-se pe aproape întreg efectivul, excepţie făcând Geraldo Alves, Hamza Younes (accidentaţi) şi Jean Sony Alcenat (convocat la echipa naţională).

“Lupii” vor pleca joi, după antrenamentul de dimineaţă, către Mediaş, urmând să rămână în localitatea ardeleană şi în noaptea de după meciul cu Gaz Metan, programat să se desfăşoare vineri, de la ora 18.00.

Revenirea la Ploieşti se va produce sâmbătă, iar, de duminică seară, se va intra în cantonament pentru confruntarea de marţea viitoare, cu Concordia Chiajna, contând pentru sferturile de finală ale Cupei României.

Bilete pentru Concordia, abonamente pentru retur

Petrolul mai are de făcut doi paşi până va ajunge să joace cu trofeul Cupei României pe masă. Marţi, 27 noiembrie, de la ora 20.30, “găzarii” vor lupta pentru calificarea în semifinale, întâlnind Concordia Chiajna, într-un meci ce se va desfăşura pe stadionul “Ilie Oană”.

Suporterii Petrolului îşi pot procura, deja, bilete pentru această întâlnire, sperându-se ca arena ploieşteană să fie plină, într-un moment atât de important pentru “galben-albaştri”.

De asemenea, sunt disponibile şi abonamentele pentru returul stagiunii 2012-2013, precum şi biletele pentru toate meciurile ce se vor disputa în partea a doua a acestui campionat.

Abonamentele achiziţionate pentru retur sunt valabile şi la meciurile din “Cupa României”, ce vor fi găzduite de stadionul “Ilie Oană”, în această stagiune.

Biletele şi abonamentele pot fi cumpărate on-line, prin www.eventim.ro, de la magazinele partener din Ploieşti sau de la casa de bilete a stadionului “Ilie Oană”.

fcpetrolul.ro

Ploieşti



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite