Hoți, prinși în flagrant în timp ce furau o magistrală petrolieră, în Ploiești
0
Cei patru, din Brașov, Sibiu și Ploiești, decopertaseră solul și se pregăteau să ducă bucata de magistrală la fier vechi.
O patrulă din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Prahova a observat duminică, 4 persoane care săpau în zona paralelă cu pârâul Dâmbu, dintre Spitalul Județean de Urgență și S.C. Vega S.A., 4 persoane care decopertau solul în vederea sustragerii conductei magistrale de transport produse petroliere.
Hoții, Petru A. de 52 de ani, Iacob A. de 49 de ani, ambii domiciliați în comuna Budila, județul Brașov, Ion H. de 31 de ani, domiciliat în Comuna Laslea, Județul Sibiu și Petrică B. de 41 de ani, din Ploiești, au decopertat prin săpare o conductă magistrală de transport produs petrolier dezafectată, pe distanța de 20 de metri și vroiau să sustragă conducta, cu diametrul de aproximativ 15 centimentri, pentru a o valorifica la un centru de colectare a fierului vechi.
Celor în cauză li s-a întocmit dosar cu acte premergătoare pentru "tentativă de furt", dosar ce va fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, în vederea continuării cercetărilor.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!























































