FOTO VIDEO Traian Băsescu, la inaugurarea Lufkin România: „În perioadă de criză, Guvernul României a acordat ajutoare de stat în valoare de 450 de milioane de euro“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele României, Traian Băsescu, a fost miercuri lângă Ploieşti, la deschiderea fabricii din România a Lufkin Industries. Compania texană a beneficiat de ajutoare de stat de 28 de milioane de euro, iar Traian Băsescu a dezvăluit că, în perioada crizei, Guvernul României a acordat ajutoare de stat în valoare de 450 de milioane de euro. Şi Nadia Comăneci a fost la inaugurare

Lufkin Industries a inaugurat miercuri o nouă unitate de producţie, în apropiere de Ploieşti, în Parcul Industrial din Ariceştii Rahtivani, Ploieşti West Park. Este cea mai modernă din cele nouă fabrici Lufkin din întreaga lume şi singura din România, axată pe producţia de echipamente petroliere. Lufkin este lider mondial în proiectarea, producerea şi vânzarea de pompe petroliere şi echipamente pentru transportul energiei electrice.

Noul centru regional va avea şi rol de suport pentru toate operaţiunile de vânzare şi service a produselor Lufkin în Emisfera de Est.

La inaugurarea fabricii de la Ariceştii Rahtivani au fost astăzi Nadia Comăneci, care şi-a reafirmat suportul pentru relaţiile româno-americane, dar şi preşedintele Traian Băsescu.

28 de milioane de euro, suport financiar din partea statului român

Acesta a recunoscut că prezenţa unui preşedinte al inaugurarea unei investiţii nu este un lucru comun, dar „este un semnal de recunoaştere a angajamentelor SUA în raport cu România“, care nu se mai rezumă doar la un parteneriat militar şi legat de securitate, ci s-a dezvoltat şi vizează transfer de tehnologie, educaţia, mediul şi investiţii americane în România.

Fabrica de la Ariceştii Rahtivani este construită pe o suprafaţă totală de 330.000 metri pătraţi, iar investiţia se ridică la aproximativ 140 milioane de dolari. Guvernul României, prin Ministerul Finanţelor Publice, a oferit asistenţă şi sprijin financiar important investiţiei, aproximativ 28 milioane de euro din valoarea costurilor de construcţie.

Este ceea ce a subliniat şi Traian Băsescu, care a spus că, în perioada cea mai grea de criză pentru România, Guvernul a investit 450 de milioane de euro care se traduc, acum, în investiţii străine de peste 2,5 miliarde de euro.

image

Foto

image

„Atunci când Lufkin a hotărât să investească în România, am spus că participăm şi noi cu un ajutor de stat la această investiţie. Vreau să ştiţi că statul român a investit pentru ca locurile de muncă să fie create aici, la Ariceşti, 28 de milioane de euro. Vom fi un partener al oricărui investitor care trasnferă tehnologie în România şi care creează locuri de muncă. În perioadă de criză grea pentru România, în 2009, 2010, 2011, Guvernul României a acordat ajutoare de stat în valoare de 450 de milioane de euro, ajutoare care se materializează în aceşti ani în investiţii de peste 2,5 miliarde de euro. Poate multora li se pare ciudat că, în perioadă de criză, România şi-a permis asemenea investiţii. Ne-am permis acele investiţii pentru că vedeam viitorul şi întotdeauna ajutoarele de stat au fost acordate companiilor care dezvoltă tehnologii noi în România. Bucuria noastră este că partenerul american şi-a respectat obligaţiile la milimetru, aşa cum ele au fost înscrise. Mai mult, prin investiţia de la Ariceşti, România se reafirmă ca o ţară în care se produce înaltă tehnologie pentru industria petrolieră şi a gazelor“, a spus Traian Băsescu.

350 de angajaţi până la sfârşitul lui 2013

Alegerea Ploieşti West Park pentru fabrica Lufkin România are legătură şi cu Universitatea de Petrol şi Gaze din Ploieşti, unde se formează anual specialişti în domeniul industriei petrolului şi gazelor. De altfel, mulţi dintre ei au fost deja angajaţi la Lufkin România.

Fabrica are 260 de angajaţi cu experienţă în domeniul industriei petrolului, iar numărul acestora va ajunge la 350 până la finele anului curent. Aproximativ 90% din volumul producţiei este destinat exportului în peste 20 de ţări din Europa, Asia Centrală, Africa de Nord şi Orientul Mijlociu.

Pe aceeaşi temă

Traian Băsescu inaugurează fabrica Lufkin din Ploieşti West Park

Primul investitor străin care ne laudă infrastructura: Lufkin Industries a inaugurat o fabrică lângă Ploieşti

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite