Cei mai tupeiști hoți au ajuns la închisoare. Au spart Postul de Poliție din Cornu

0
Publicat:

Doi bărbați din Prahova au ajuns în arest după ce, în 2019, au spart Postul de Poliție din localitatea Cornu și au furat componente IT (hard-disk-uri și stick-uri de memorie), conținând probe ale unei cercetări penale. 

SURSA Arhivă
SURSA Arhivă

Ne-am sesizat din oficiu cu privire la faptul că din sediul postului au fost sustrase anumite componente IT ce se aflau depozitate și sigilate ca obiecte corp delict. În prezent, cercetările sunt efectuate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetul de pe lângă Judecatoria Câmpina, în vederea identificarii autorilor si luarea măsurilor ce se impun”, au declarat polițiștii, la vremea respetivă.

Autorii sunt doi prahoveni cu vârste 36 și 47 ani, ambii din comuna Cornu. Amândoi au fost condamnați la executarea unor pedepse de 7 respectiv 7 ani și 4 luni pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și sustragerea sau distrugerea unor probe sau înscrisuri.

Cei doi au fost încarcerați la Penitenciarul Mărgineni din județul Dâmbovița.

Misterele unui dosar ruşinos cu autor necunoscut al Poliţiei Timiş: furtul din camera de corpuri delicte

Este vorba despre un furt în urma căruia bunuri de aproximativ 100.000 de lei au dispărut chiar din camera de corpuri delicte a Poliţiei de Frontieră Timiş. Cazul, care datează din februarie 2010, figurează şi în prezent cu „autor necunoscut“.

Prima zi a lunii martie din anul 2010 avea să le aducă poliţiştilor timişoreni un „mărţişor“ de toată frumuseţea. Jurnaliştii tion.ro au publicat atunci o informaţie potrivit căreia hoţii au dat lovitura chiar în camera de corpuri delicte a Poliţiei de Frontieră Timiş, de unde au furat mai multe bunuri confiscate.

Din primele informaţii, se părea că era vorba doar despre câteva baxuri de ţigări de contrabandă. După ce poliţiştii au făcut inventarul bunurilor dispărute, s-a constatat că hoţii au plecat cu 65 de baxuri de ţigări netimbrate, 219 parfumuri şi 354 de ceasuri de firmă contrafăcute. Toată marfa era confiscată şi depusă în camera de corpuri delicte a Poliţiei de Frontieră. Hoții au rămas neprinși. 

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite