Alegeri parlamentare 2012. Vot sub semnul ploilor şi al ninsorilor în Prahova
0În ziua alegerilor, Prahova este sub cod galben de ninsori abundente, ploi abundente şi intensificări ale vântului
La ora 7.00, ora deschiderii urnelor, în Ploieşti erau temperaturi pozitive, de 5 grade Celsius, dar ploua torenţial, iar şansele ca vremea să-şi revină sunt destul de mici pentru că cerul este acoperit.
De asemenea, sâmbătă seară, a nins abundent pe Valea Prahovei, iar la Azuga, Buşteni şi Cheia, vântul a viscolit zăpada.
În cursul zilei, în Prahova sunt aşteptate să cadă cantităţi de precipitaţi de 30-35 litri.
De duminică, de la ora 8.00, a intrat în vigoare şi o atenţionare meteo, valabilă până la ora 20.00.
Potrivit ANMH, vor fi precipitaţii în toate regiunile, sub formă de ninsoare în Banat, Crişana, Maramureş, jumătatea de nord a Moldovei şi în zona montană, mixte în Transilvania şi Oltenia şi ploi în Muntenia şi Dobrogea.
Îndeosebi în prima parte a zilei, vântul va avea intensificări, iar în Crişana, Banat şi la munte va viscoli ninsoarea.
În Dobrogea, dar şi în sudul Olteniei şi al Munteniei, inclusiv în Municipiul Bucureşti, precipitaţiile vor fi în special sub formă de ploaie.
Rămâi pe ploiesti.adevarul.ro pentru a afla toate detaliile din ziua alegerilor.