Un camion și un autoturism s-au izbit DN 65B, lângă Pitești. Una dintre victime, încarcerată, a murit
0Un accident rutier cu două victime a avut loc luni dimineață, pe DN 65B, la intrare în Pitești, în zona Metro. Una dintre victime, încarcerată, a fost găsită în stop cardio-respirator. Sunt scurgeri de combustibil pe șosea.
Accidentul a avut loc cu puțin timp înaintea orei 7.
„Sunt implicate un camion și un autoturism. Intervin pompierii cu o autospecială de intervenție și două ambulanțe SMURD”, preciza, imediat după accident, Biroul de presă al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Argeș.
Un om a rămas captiv între fiarele contorsionate și a murit
În urma impactului au rezultat două victime, dintre care una încarcerată.
„Un bărbat a fost extras de către pompieri și se află în stop cardio-respirator,iar un alt barbat are leziuni în zona feței”, explică ISU Argeș.
Bărbatul aflat în stop cardio-respirator era pasager în autoturism. Omul n-a mai supraviețuit.
„Pacientul nu a răspuns manevrelor de resuscitare și a fost declarat decedat. Celălalt bărbat este șoferul autoturismului și este în vârstă de 21 de ani. Acesta a fost preluat de către unul dintre echipajele SMURD și este transportat la spital”, mai precizează ISU Argeș.
Scurgeri de combustibil și trafic rutier îngreunat.
Traficul rutier e afectat parțial de autovehiculele implicate și, potrivit IPJ Argeș, sunt scurgeri de combustibil pe partea carosabilă.
Polițiștii Biroului Rutier Pitești sunt la fața locului pentru cercetări.
Știre în curs de actualizare.