Tu chiar ştii ce e în mintea ta? Care este graniţa între suspiciune şi paranoia - sfaturile medicilor despre cum identificăm aceste tulburări

Neîncrederea şi suspiciozitatea, ca trăsături constante de funcţionare, sunt caracteristici de bază ale personalităţii de tip paranoid      Foto Arhiva Adevărul

Suspiciozitatea neîntemeiată, tendinţa de a-i învinui pe alţii pentru propriile probleme, gelozia patologică şi încercarea constantă de a controla comportamentul şi relaţiile cu cei din jur, predispoziţia de a se considera permanent nedreptăţit sau abuzat şi nevoia uriaşă de auto-suficienţă şi independenţă sunt doar cateva indicii că avem de-a face cu personalităţi de tip paranoid.

Sunt oameni care au permanent îndoieli cu privire la credibilitatea sau loialitatea prietenilor, colegilor de serviciu, partenerilor de afaceri ori la fidelitatea soţiei/soţului sau iubitei ori iubitului şi care sunt într-o continuă cursă de căutare a dovezilor care să confirme aceste scenarii. Când aceste tendinţe nu sunt justificate, cu siguranţă vorbim de paranoia.

“Există personalităţi care prezintă constant o tendinţă nemotivată în realitate, de a percepe acţiunile celorlalţi oamenii că fiind deliberat ameninţătoare sau umilitoare. Neîncrederea şi suspiciozitatea ca trăsături constante de funcţionare sunt carcteristici de bază ale personalităţii de tip paranoid. În formele severe, această tulburare de personalitate poate pierde contactul cu realitatea (episoade tranzitorii de gândire delirantă în situaţii de stres), iar aceste manifestări de tip psihotic perturbă semnificativ funcţionarea normală a persoanei”, explică, pentru Adevărul, psihologul Ionuţ Ghiugan.

Cum recunoaştem personalitatea de tip paranoid

Că să ne dăm seama că avem de-a face cu oameni care suferă de tulburări paranoide, nu trebuie decât să fim atenţi la câteva aspecte. În viaţa de zi cu zi, întâlnim două mari categorii de oameni care funcţionează în sistemul personalităţii de tip paranoid: indivizii suspicioşi, ascunşi şi limitaţi în gândire şi comportament şi indivizii rigizi, aroganţi, agresivi şi megalomani.

“În relaţiile interumane, există o listă de indicii care pot evidenţia prezenţa acestui tip de personalitate: vigilenţa permanentă legată de posibile ameninţări sau prejudicii; tendinţa de a-i învinui pe alţii pentru propriile eşecuri sau probleme şi de a se considera constant nedreptăţit sau abuzat; tendinţa de a cauta cu obstinaţie <<dovezi>> care să-i confirme aşteptările negative în privinţa celorlalţi, identificând în permanenţă “motive ascunse” pentru evenimente şi situaţii de relaţionare obişnuite; conflicte repetate cu autorităţile; rigiditate şi inflexibilitate în gândire şi evalaurea realităţii exterioare; tendinţa de a fi irascibil şi certăreţ, de a contraataca rapid când se simte ameninţat sau evaluat negativ; incapacitatea de a se relaxa, în prezenţa celorlalţi”, explică Ionuţ Ghiugan.

Psihologul aminteşte ca făcând parte din lista de trăsături caracteristice acestei tulburări şi gelozia patologică şi încercarea constantă de a controla comportamanetul şi realităţile interpersonale, incapacitatea de a detecta umorul unor situaţii sau contexte de viaţă, o nevoie neobişnuit de puternică de auto-suficienţă şi de independenţă, dispreţul şi lipsa de empatie pentru cei pe care îi evaluează slabi sau inferiori; dificultatea majoră de a-şi exprimă emoţiile şi sentimentele, căldura şi afecţiunea în relaţiile interumane.

Care este limita între o suspiciune întemeiată, firească şi paranoia

Persoanele care au astfel de tulburări sunt într-o permanentă căutare a "dovezilor" de confirmare a propriilor bănuieli, iar în cazul lor, argumentele logice n-au nicio valore. Procesele de gândire şi de atenţie sunt selective şi orientate spre a demonstra propriul raţionament paranoic.

“Suspiciozitatea şi neîncrederea <<întemeiată>>, normală şi adaptativă este consecinţa unor experienţe negative anterioare şi este intotdeaua contextualizată la persoane sau situaţii care au produs această trăire. În cazul personalităţii de tip paranoid, suspiciozitatea nu este ocazională, ci cronică şi permanentă, este un stil de gândire şi cogniţie dezaptativ. Gândirea suspicoasă a paranoicului nu este realistă. Este o gândire de tip rigid, preocupată nu să adapteze persoana  la realitatea exterioară, ci doar să confirme propriile convingeri şi presupuneri: oamenii sunt răi şi înşeală; dacă au ocazia te atacă; în viaţă îţi va fi bine doar dacă nu laşi garda jos”, explică Ionuţ Ghiugan.

Cum ar trebui să ne comportăm cu o persoană cu o astel de tulburare?

Când cei dragi ţie manifestă astfel de tulburări, te poţi simţi, la rîndul tău nedreptăţit. Iar când e vorba de partenerul de viaţă, lucrurile par şi mai complicate. Stabilirea unei relaţii şi menţinerea acesteia este în mod evident dificilă şi presupune răbdare şi tact. 

“În aceste condiţii, este bine să ţinem cont de mai multe aspecte. În primul rând, personalitatea de tip paranoid nu acordă atenţie argumentelor raţionale, decât pentru a găsi şi confirma ipotezele sale dezaptative. Încercarea de a convinge bazându-ne pe logică, se loveşte de un zid şi nu produce efectul dorit, ci efectul invers (amplifică neîncrederea şi suspiciozitatea). Persoanele cu astfel de tulburări nu acordă atenţie faptelor noi sau ulterioare care pot clarifica situaţiile problemă. Cea mai eficientă abordare de a relaţiona cu acest tip de personalitate, este să acceptăm în mod deschis lipsa de încredere a acesteia, iar apoi să demonstrăm treptat că suntem demni de încredere, prin propriile noastre acţiuni şi comportamente”, mai spune psihologul Ionuţ Ghiugan.

Lipsa de afecţiune a părinţilor le poate dezvolta copiilor personalităţi paranoide

“Nu putem explica formarea acestei personalităţi decât într-un context multidimensional, prin prezenţa unor factori biologici, psihologici şi sociali în mediul de dezvoltare a viitorului adult. Cu toate acestea, considerăm că un factor extrem de important şi decisiv îl reprezintă mediul familial - educaţional şi emoţional în care s-au pus bazele personalităţii copilului. Lipsa fundamentală de încredere este rezultatul comportamentului greşit al părinţilor şi lipsei lor de afecţiune constantă faţă de propriul copil”, mai spune Ionuţ Ghiugan. 

Problemele copilăriei, lipsa de afecţiune şi reacţiile nedrepte venite din partea părinţilor contribuie într-o mare măsură la transformarea copiilor în adulţi cu  personalităţi paranoide.

“Copilul învaţă să se aştepte ca ceilalţi să-l trateze cu sadism, să fie vigilent la orice semn de pericol şi să se pregătească în permanenţă să reacţioneze la un posibil pericol. Reacţiile negative şi ostile venite din partea celor care ar fi trebuit să-l iubească şi să-l ocrotească, formează un adult ostil, izolat social, lipsit de încredere în oameni şi care trăieşte în permanentă teamă de a fi pedepsit şi controlat de ceilalţi”, mai spune psihologul  Ionuţ Ghiugan.