Spitalul Judeţean din Piteşti trebuie să returneze 100.000 de lei către C.A.S.

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Constantin Nicolescu, preşedintele Consiliului Judeţean Argeş
Constantin Nicolescu, preşedintele Consiliului Judeţean Argeş

Direcţia Generală de Monitorizare, Control şi Antifraudă din cadrul Casei Naţionale de Sănătate a efectuat controale la mai multe spitale din ţară, printre care şi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti. Din cauza neregulilor la Piteşti, conducerea spitalului trebuie să returneze Caselor de Sănătate 100.000 de lei.

S-a ajuns la aceast[ situa'ie, pentru că, mii de pacienţi figurează cu foi de observaţie cu criteriul de internare ”urgenţă medicală”, dar aceştia nu figurează consultaţi în Unitatea de Primiri Urgenţe.Controalele inopinate au fost efectuate la 10 unităţi spitaliceşti din ţară, printre care s-a numărat şi Spitalul Judeţean Piteşti. Motivul a fost verificarea respectării obligaţiilor prevăzute în contractele dintre spitale şi CAS-uri. Bineînţeles că s-au constatat neregului. În Argeş, spre exemplu, raportul spune că au fost foarte multe cazuri de pacienţi care în fişele de decontare de la CAS figurează ca „urgenţe medicale”, dar de fapt pacienţii nici măcar nu au trecut prin Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean. ”S-a dispus recuperarea sumelor reprezentând contravaloarea Foilor de Observaţie Clinică Generală întocmite cu criteriul de internare „urgenţă medicală”, pentru pacienţi care nu figurează consultaţi în Unitatea de Primiri Urgente pentru SJU Argeş. În urma verificării respectării concordanţei între criteriile de internare, raportate în programul informatic SIUI şi cazurile prezentate în UPU, unitate care funcţionează în cadrul spitalului, s-a constatat existenţa unor FOCG-uri întocmite cu criteriul de internare „urgenţă medicală”, pentru pacienţii care nu figurează consultaţi în UPU.”, se arată în comunicatul emis de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

În consecinţă, s-a dispus recuperarea sumelor reprezentând contravaloarea consultaţiilor catalogate drept „urgenţe medicale” pentru pacienţii care nu figurează consultaţi în UPU. Preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu spune că ”nu sunt elemente grave. Depinde de interpretare. În comparaţie cu celelalte spitale din ţară, Spitalul din Piteşti trebuie să returneze un miliard de lei vechi. Nu este o sumă exagerată. La acest moment, această situaţie este doar o constatare. Spitalul va demonstra de ce s-a ajuns la această situaţie. Cert este că actul medical s-a întâmplat. Nu au urmat procedura.”, a spus Constantin Nicolescu, preşedintele CJ Argeş.

                        

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite