România, bătută măr de Polonia la producția de mere. „Plantațiile vechi sunt sursă de infecții“
0Merele poloneze au succes și în piața românească. Polonia reușește să se mențină, an de an, pe primul loc la nivel european în ceea ce privește producția de mere, în timp ce România se află abia pe locul șapte.
În 2023, producția de mere în România este estimată la 406.000 de tone de mere, fiind similară cu cea de anul trecut. Țara noastră este al șaptelea producător european de mere, fiind depășită de Spania, Ungaria, Germania, Franța, Italia și Polonia. Soiul Golden Delicious (Delicios Auriu) este cel mai popular soi de mere produs în țările Uniunii Europene.
România a importat în primele cinci luni ale anului, conform datelor Institutului Național de Statistică, 66.100 de tone de mere proaspete, în valoare de 31,7 milioane de euro. Cea mai mare cantitate vine chiar din Polonia, țara care ar putea produce anul acesta 3.995.000 de tone de mere.
Cercetătorii au explicat care e diferența între plantațiile de măr din Polonia și cele din România.
„Polonia este o țară cu o climă mai bună pentru cultura mărului decât România. Vine cu o tradiție de valorificare pe piața liberă chiar din perioada socialistă, fermele pomicole erau chiar private până în perioada anilor 1990. Și-au susținut dezvoltarea fermelor prin material săditor oferit gratuit de către statul polonez. Livezile lor au intrat pe rod, este faimosul Idared polonez, care încet, încet au fost modernizate, irigate și au dus la creșterea producției. Este un mare producător și un mare comerciant nu numai pentru România, ci și pentru vestul Europei”, a precizat Mihail Coman, directorul general al Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură (ICDP) Pitești-Mărăcineni.
Cercetătorul explică de ce a ajuns Polonia la un asemenea record: „Polonia este unul dintre cei mai mari producători de mere din Europa. Dacă ne uităm în statistică este cât Franța și Italia împreună. Această producție de excepție s-a bazat pe o strategie de dezvoltare a pomiculturii, de investiții, pe care Polonia a avut-o imediat după anul 1990. Această strategie a făcut ca unele specii pomicole, nu foarte multe, să fie considerate strategice, iar bazinele pomicole din Polonia să fie păstrate și dezvoltate prin investiții și prin ajutor național, nu numai european cum se întâmplă acum prin fonduri europene”.
„România trebuie să își refacă plantațiile de măr”
În România, însă, situația este diferită. Trebuie regândită o nouă strategie pentru plantațiile de măr.
„România trebuie să își refacă plantațiile de măr. Produce încă măr frumos, de calitate bună, în zonele de deal. Oarecum trebuie să ne gândim la o strategie de revenire a bazinelor pomicole în zonele de deal. Argeșul a fost unul dintre bazinele cele mai importante din țară, alături de Dâmbovița. În zona de deal, în nordul județului Argeș, au existat peste 15.000-20.000 de hectare tocmai pentru că zona este foarte favorabilă. Acuma, cultura mărului din această zonă este doar în curțile oamenilor. Nu putem discuta de o scară industrială, iar plantațiile vechi, făcute înainte de 1990, sunt practic sursă de infecții. Multe nu mai sunt livezi, sunt practic părăsite“, arată dr.ing. Mihail Coman.
De asemenea, și în România au început să fie înființate noi exploatații pomicole. „Au fost făcute niște investiții mai mari. Sunt până în 1.000 de hectare moderne de măr, care intră pe rod repede. Unele au intrat deja pe rod în vestul României”, mai spune cercetătorul.
La Institutul de la Mărăcineni se află în derulare un proiect prin care oamenii pot să vină să își culeagă singuri fructele. Prețul la mere este cuprins între 2,5 lei și 3 lei, în funcție de soi.
În piață, prețurile la merele românești variază între 4 și 7 lei. În ceea ce privește merele din Polonia, prețurile acestora sunt cuprinse între 2 și 4 lei.