Foto REPORTAJ. Cum influențează autostrada Sibiu-Pitești viețile oamenilor dintr-o comună de lângă Curtea de Argeș

0
Publicat:

În cel mult două luni, tronsonul 5 al autostrăzii Sibiu-Pitești, situat între Pitești și Curtea de Argeș (30,35 kilometri), va fi finalizat în întregime. Iar o parte importantă din acest tronson traversează comuna Băiculești, ultima localitate situată înainte de orașul regal Curtea de Argeș.

Autostrada traversează comuna pe o lungime de peste 10 kilometri FOTO CNAIR
Autostrada traversează comuna pe o lungime de peste 10 kilometri FOTO CNAIR

O parte din tronsonul 5 al viitoarei autostrăzi a fost deschis încă din decembrie 2024. Mai precis, este vorba de 15,77 kilometri, cuprinși între nodurile rutiere de la Bascov și Băiculești. Iar faptul că una dintre descărcările tronsonului 5 este chiar la Băiculești a crescut potențialul comunei atestate documentar la începutul secolului al XV-lea. O comună cu multe case îngrijite și oameni gospodari.

Zeci de bucureșteni s-au stabilit aici în ultimii ani, atrași de liniștea zonei, de verdeața din abundență, de prețurile mici ale caselor, dar și de faptul că, grație noii autostrăzi, pot ajunge de la Băiculești la București în aproximativ o oră.

Daniela Ionescu are 64 de ani, este din București și s-a stabilit aici împreună cu familia în urmă cu trei ani. Am întâlnit-o în timp ce ieșea dintr-un magazin alimentar. Zâmbește, e de acord să vorbească, dar nu vrea să fie fotografiată. „Cum să apar așa nemachiată la ziar? Nu ar da bine”, ne spune. A fost cucerită de comună de la prima vizită, în urmă cu aproape 14 ani.

„Mergeam să vizităm mănăstirea Curtea de Argeș și, pur și simplu, ne-a plăcut zona, are atât de multă verdeață. Unde mai pui că e și la doi pași de Curtea de Argeș. După câțiva ani, am revenit aici. Și, încet-încet, l-am convins pe soțul meu să ne luăm o casă și să ne mutăm aici, la Băiculești. Stăm la mai puțin de un kilometru de drumul principal, seara nu auzim sirene și claxoane, așa cum era în București. Am scăpat de aglomerația din Capitală, e așa de bine și liniște aici... Și cu autostrada asta putem să ajungem repede la copii. Suntem norocoși că ne-am găsit aici ceva pentru bătrânețe, ce să zic”, spune Daniela Ionescu.

Autostrada Sibiu-Pitești a adus și beneficii financiare pentru locuitorii din Băiculești. Zeci de oameni de aici au lucrat sau lucrează pe șantierul tronsonului 5, fiind atrași de salariile foarte bune, care sunt în medie de 5.000 de lei pe lună.

„Când am aflat că se fac angajări, m-am băgat și eu. Că nu e de colea să iei aproape 1.000 de euro pe lună. Unde mai pui că locul de muncă e și aproape de casă, îmi convine. Nicăieri pe aici în zonă nu mai găseam io salariul ăsta. E bine, domne. Și sper să fie și mai bine, să vină investitori când e gata toată bucata asta de drum”, povestește Marin Stănescu, care locuiește aproape de șantierul tronsonului 5.

Și Niculae Dragnea, primarul comunei Băiculești, spune că autostrada Sibiu-Pitești aduce beneficii pentru comunitate și că va atrage investiții în anii următori.

„Vor fi oportunități și asta va fi bine pentru toată comuna”

„Această autostradă e foarte benefică, cred că vă dați seama. Cunosc persoane chiar de la mine de sat care au lucrat pentru tronsonul ăsta de autostradă și vor mai lucra. Deci a absorbit și ceva forță de muncă. Așteptăm și investitori. Cumva, va fi o rampă de lansare pentru comună când se va termina acest tronson. Sunt perspective să vină și mai multe firme în anii următori. Sigur vor fi oportunități și asta va fi bine pentru toată comuna. Mai mulți bucureșteni și-a cumpărat case la noi și continuă să cumpere. Avem și potențial turistic și sperăm că odată cu autostrada să vină și mai mulți turiști. La mănăstirea Tutana, ce datează din secolul al XVII-lea, vin constant autobuze cu turiști din toată țara. Avem acolo un preot care e foarte activ, pe numele său Ovidiu Creț, și care a promovat-o, iar rezultatele se văd”, explică Niculae Dragnea, primarul comunei Băiculești.

Pe drumul ce duce spre mănăstirea Tutana, se văd sutele de panouri fonoabsorbante că mărginesc partea aflată aproape de finalizare din tronsonul 5 al autostrăzii Sibiu-Pitești.

Un bărbat ce merge pe o bicicletă veche e dornic de vorbă. Are agățate mai multe sacoșe pe care le umple cu PET-uri și cutii de aluminiu pe care le strânge pentru a obține apoi câțiva bănuți de la centrele de colectare.

„Arată bine, domnule, autostrada asta, zici că a ajuns Vestul și la noi. Dar eu sper să crească nivelu' de trai la comună când o fi gata toată treaba cu autostrada, să apară locuri de muncă și pentru noi și să fie comuna și mai îngrijită. Dar eu vreau să văd investitorii că vine pe bune, eu până nu văd aici că se face o fabrică sau ceva de genu', nu cred. Eu vreau fapte. Ce să zic, trebuie să fim pozitivi. Oricum, e bine că se mai face ceva în țara asta”, spune Vasile Marinescu.

Deocamdată, până când viitorii investitori își vor face apariția, la Băiculești e cumva o atmosferă de mari speranțe.

Localitatea are peste 5.500 de locuitori la ora actuală. Pe vremuri, comuna era faimoasă în țară pentru o fabrică de conserve, închisă de mai mulți ani.

Cele mai vechi așezări din cadrul comunei Băiculești, menționate în scris, sunt satele Mănicești și Tutana, prima așezare fiind atestată documentar pentru prima oară într-un act emis de către voievodul Dan al II-lea, în 1428. Satul Tutana a fost menționat pentru prima oară în 1497, într-un document semnat de domnitorul Radu cel Mare.

Piteşti

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite