Primul solist al trupei AC/DC ajunge în România la cel mai mare festival rock din mediul rural. „Toate astrele s-au aliniat“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În comuna argeşeană Corbi, aproape de cea mai veche mănăstire rupestră din România, va avea loc prima ediţie a festivalului Stonebird, la care vor concerta nume de top din ţară şi străinătate. Vedetele evenimentului vor fi Dave Evans, primul solist al legendarei trupe AC/DC, şi bateristul american Mike Terrana.

Printre cei care vor susţine concerte în cadrul festivalului Stonebird, programat în perioada 10-12 august 2018, sunt nume de top precum trupele Zob, Partizan sau Lupii&Alex Calancea. Va concerta şi The Rock, cea mai bună trupă tribut AC/DC din Europa.

Ideea acestui inedit festival rock în mediul rural aparţine la patru tineri pasionaţi de rock: Mihai Capet-pilot de curse şi actor, Daniel Ignat-solistul trupei The Rock, Traian Mitroi-om de afaceri şi Bogdan Năstase-om de afaceri şi pilot de curse. Am vorbit cu doi dintre cei patru organizatori, Mihai Capet-actor şi pilot de curse şi Daniel Ignat-vocalistul trupei tribut The Rock.

După cum spune Mihai Capet, ”Ideea festivalului mi-a venit într-o seară la o petrecere mie şi bunului prieten Traian Mitroi. Ne-am gândit că în zona noastră nu există un festival de o asemenea anvergură. Şi ne-am decis să facem ceva pentru zona noastră, o zonă foarte frumoasă, cu tradiţii şi locuri superbe. A doua zi ne-am apucat de treabă şi am început să căutăm locuri adecvate pentru a găzdui festivalul. După aceea l-am cooptat în echipă pe prietenul şi colegul meu de la raliuri Bogdan Năstase. Şi imediat după ce Bogdan a spus ”Da” cu cea mai mare bucurie, l-am cooptat şi pe prietenul nostru Daniel Ignat, solistul trupei The Rock, care va şi performa la festival. Nu ne gândeam că vom face festivalul chiar în această vară, însă parcă toate astrele s-au aliniat. Toate demersurile au fost încununate cu succes. Am găsit week-endul potrivit, am găsit trupele libere. Am găsit o deschidere fantastică la primarul de la Corbi. Zona de la Corbi unde se va ţine festivalul Stonebird este una magnifică.”

Imagine indisponibilă

Daniel Ignat, solistul trupei The Rock, ne-a declarat: ”Ne aşteptăm la 1.500 de oameni la festival”. La festivalul Stonebird sunt aşteptaţi fani din ţară şi străinătate la festival. Va fi şi o zonă de camping, iar o parte dintre spectatori vor fi cazaţi la localnici.

Cum a fost convins celebrul Dave Evans, primul solist al AC/DC, să concerteze la Corbi? ”Noi şi Dave avem o tradiţie, suntem la al patrulea concert susţinut alături de el. Ne-a ales pe noi pentru că, şi aici îl citez pe Dave: ”Trupa The Rock este cel mai bun show AC/DC din lume”. Iar Dave Evans a cântat cu numeroase trupe. Mi-a spus că vine de fiecare dată când dorim să cântăm împreună, îi face o mare plăcere. Lui Dave îi place foarte mult România. Acum doi ani, l-am dus într-o excursie de zece zile în România, a fost şi la Câmpulung-de unde sunt eu originar, şi la Bran şi în alte locuri. Acum e prima oară când îl aducem să concerteze în natură, pe un deal la Corbi. E altceva pentru el. I-am arătat mai multe fotografii cu zona de la Corbi şi a fost fascinat. De abia aşteptăm să cântăm la festivalul Stonebird de la Corbi”, spune Daniel Ignat, solistul trupei The Rock.

Ce spune primarul comunei care găzduieşte ineditul festival rock: ”Am asfaltat 700 de metri de drum pentru festival. În tinereţe eram rocker”

virgil baciu primar corbi

Am stat de vorbă şi cu Virgil Baciu (foto sus), primarul comunei Corbi, acolo unde se va desfăşura festivalul rock. ”Am asfaltat 700 de metri de drum pentru accesul la festival. Noi punem la dispoziţie spaţiul, scena, energia electrică. Este o onoare şi o bucurie să găzduim un asemenea festival rock cu trupe foarte cunoscute. Orice comunitate şi-ar dori să aibă un asemenea festival. M-am bucurat foarte mult să îi cunosc pe cei patru organizatori foarte implicaţi. Le-a plăcut mult zona şi i-am convins să vină aici. Este cel mai mare festival rock din mediul rural, un eveniment internaţional”, spune primarul Virgil Baciu.

Şi primarul de la Corbi este un fan al muzicii rock: ”În tinereţe, eram chiar rocker, mergeam la Costineşti, ascultam AC/DC, Scorpions, Europe. Şi acum ascult aceste trupe cu plăcere. Şi e o întâmplare fericită că la festivalul rock de la Corbi vor concerta primul solist al trupei AC/DC şi The Rock, cea mai bună trupă tribut AC/DC”.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite