De ce concentraţia anticorpilor nu este relevantă pentru protecţie. „Nu vă mai dozaţi anticorpii. Vaccinaţi-vă!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Ro Vaccinare
Foto: Ro Vaccinare

Ro Vaccinare atrage atenţia că titrul (concentraţia) anticorpilor nu este relevant pentru protecţie şi nu influenţează decizia de vaccinare. Site-ul guvernamental redă câteva explicaţii ale Conf. univ. dr. Cătălin Popescu, Doctor în Ştiinţe Medicale la Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” Bucureşti.

Ro Vaccinare prezintă câteva aspecte legate de Covid-19, anticorpi şi vaccinuri, pe care nu toată lumea le-a înţeles.  

1. Atunci când te imunizezi (natural sau prin vaccin), limfocitele B (celule ale sistemului de apărare) produc anticorpii. Anticorpii stau o vreme în concentraţie mai mare, apoi concentraţia lor se reduce.

2. Nu stim cât de strânsă este legătura dintre concentraţia (titrul) anticorpilor şi protecţie. Şi nu înseamnă că dacă acum avem anticorpi puţini nu vom fi protejaţi. Asta pentru că ne-au rămas limfocitele B cu memorie.

3. La reîntâlnirea cu vrăjmaşul, limfocitele B cu memorie îşi amintesc de el şi abia atunci se apucă să producă anticorpii necesari neutralizării. Este un fenomen normal şi avantajos biologic. Dacă am avea în sânge toţi anticorpii pentru toate virusurile şi pentru toţi microbii pe care i-am întâlnit de când ne-am născut, atunci sângele ar avea o vâscozitate prea mare şi n-ar mai putea curge prin vase.

 "Se face doar în scop de cercetare pentru a vedea dacă un nevaccinat a trecut sau nu prin boală"

În plus, se mai arată în postare, e mai economic pentru organism să producă ceva atunci când este nevoie de acel ceva şi nu să facă stocuri pe termen indefinit fără a fi clară utilitatea lor.

"Ieri, la minunata conferinţă organizată de Adriana Hristea, am avut ocazia să-l ascult pe prof David Greenberg din Israel.

L-am întrebat dacă în Israel se recomandă dozarea anticorpilor şi, în caz afirmativ, în ce scop. Mi-a răspuns că nu se recomandă, nimeni nu determină concentraţiile anticorpilor pentru a decide dacă vaccinarea e oportună sau nu. Se face doar în scop de cercetare pentru a vedea dacă un nevaccinat a trecut sau nu prin boală. Aşadar, nu vă mai dozaţi anticorpii. Vaccinaţi-vă!", spune Conf. univ. dr. Cătălin Popescu, Medic Primar Dermato-Venerologie, Doctor în Ştiinţe Medicale, Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” Bucureşti, citat de RoVaccinare.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Tulburător. Intubat în seara în care i-a născut soţia, un tânăr nevaccinat a murit de COVID-19 după câteva zile 

Trei sfaturi de la ÎPS Calinic pentru preoţi şi rugăciunea specială pentru sănătate pe care o recomandă. „Să nu exagerăm în nicio privinţă!“ 

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite