Cum eviţi declanşarea unei avalanşe. Şeful Salvamont Argeş: „Astea cu fluieratul şi cu strigatul sunt prostii“

Pentru că majoritatea avalanşelor sunt declanşate chiar de victime, înainte de a înfrunta muntele acoperit de zăpadă, fii sigur că o faci în cunoştinţă de cauză! Informează-te cum alegi un traseu, cum îl parcurgi, ce ai voie să faci şi ce nu, ca să eviţi declanşarea unei avalanşe şi cum te mai poţi proteja până la sosirea salvatorilor, dacă ai, totuşi, neşansa de a fi prins sub zăpadă.

Înainte de a pleca de acasă, urmăreşte buletinul meteo de avalanşă, vizualizează-ţi traseul pe hartă şi spune apropiaţilor ce rută vei urma şi când trebuie să te întorci. După ce te-ai asigurat că ai echipamentul obligatoriu de iarnă, nu uita să pui în rucsac lopata, sonda, telefonul mobil, eventual un ghem cu şnur de avalanşă şi, dacă dispui de aşa ceva, aparatul special de emisie-recepţie. Şi nu pleca niciodată singur la drum, dacă vrei să escaladezi muntele în condiţii de iarnă.
                 
În zona Carpaţilor româneşti, o perioada considerată mai puţin periculoasă din punct de vedere al riscului declanşării unei avalanşe este luna martie, sau sfârşit de februarie şi început de martie în cazul iernilor mai blânde, respectiv sfârşit de martie, început de aprilie după iernile grele. Regula nu este universal valabilă.

„Depinde de stratul de zapadă şi de multe alte chestii. Teoretic, zăpada ar putea fi mai stabilă în martie, dar dacă există o masă mare de zăpadă acumulată în timpul iernii, şi avem un martie călduros, s-ar putea ca tocmai în această luna să avem cele mai multe avalanşe. De aceea, riscul de avalanşă se judecă punctual. Mulţi ar putea să creadă că în noiembrie riscul de avalanşă e zreo. Ei bine, nu e, pentru că în Sibiu au fost morţi în avalanşă în noiembrie”, explică Ion Sănduloiu, şeful Salvamont Argeş.

Dacă vorbim de alte masive muntoase, perioada cea mai sigură poate fi cu totul alta, pentru că nu peste tot vorbim de aceeaşi climă sau altitudine. In lunile decembrie - ianuarie - februarie, feţele sudice ale masivului sunt mai puţin periculoase decât cele de pe partea nordică, pe când, spre sfârşitul primăverii, sunt de preferat fetele nordice peste care soarele bate mai puţin. Aspectele pe care trebuie să le avem în vedere atunci când alegem traseul sunt însă mult mai numeroase.

„Trebuie evitate văile şi concavităţile. Cele mai sigure sunt crestele, pentu că, de pe creastă, atunci când se declanşează avalanşa, zăpada va aluneca de o parte şi de alta a crestei, gravitaţional. Ori, pe creastă, şi dacă pleacă, masa de zăpadă antrenată cu tine e mai mică decât daca te-ai afla într-o vale. Cel puţin nu eşti dedesubt, că să te îngroape. Acesta e un mare avantaj, de aceea trebuie mers, pe cât posibil, pe muchii şi pe creşte. Dacă, totusi, trebuie să mergi pe un versant, este bine să fie unul care să nu fie concav, ci plan, iar de urcat, trebuie să urci absolut drept. Dacă există pe versant, aşa-zise ancore (stânci ieşite în relief sau copaci izolaţi ieşiţi) se consideră că ele mai ţin stratul de zăpadă. De aceea este bine să-ţi faci traseul urmărind aceste ancore, de la o ancoră la alta şi e bine să ai o cale cât mai dreaptă, cu paşii cât mai mari. Toţi ceilalţi care vin din urmă, ar trebui să calce exact în paşii ăştia, pentru a păstra cât mai mult rezistenţa stratului de zăpadă”, mai spune Ion Sanduloiu.

„Nu sunetul declanşează avalanşa, ci influenţa mecanică”

Ca moment al zilei, mai periculoasă este amiaza, când riscul de avalanşă este crescut din cauza faptului că după orele prânzului, ca urmare a încălzirii, zăpada se înmoaie. Mă puţin riscante sunt deplasările efectuate dimineaţa devreme, sau seara. Dar şi aici, riscul e influenţat de o serie de alţi factori. Deşi primul la care se gândesc cei mai mulţi este sunetul, în realitate lucrurile nu sau chiar aşa.

„Pe site-uri sunt tot felul de prostii. Se spune că dacă fluieri sau dacă strigi, se declanşează avalanşa. N-are nicio legătură! S-au făcut teste cu un F16. A trecut un F16 pe lângă o pantă încărcată cu zăpadă şi n-a plecat nicio avalanşă. Nici cu bangul sonic nu pleacă. Nu sunetul declanşează avalanşa, ci influenţa mecanică. Astea cu fluieratul, strigătul sunt prostii. Naţia asta a noastră nu este una foarte sportivă, şi atunci nici cultura montană nu există. De aceea apar tot felul de mituri ca acesta. Mituri care, de altfel, au existat şi prin Elveţia, spre exemplu, dar uşor, uşor au fost demontate”, spune şeful Salvamont Argeş.

Procedura cea mai sigură de traversare a unei zone cu risc de avalanşă este ca în timp ce un membru al grupului traversează, ceilalţi membri să-l urmărească dintr-o poziţie sigură. După ce primul a ajuns în siguranţă, semnalizează următorului să înceapă traversarea ş.a.m.d.

„Nu se merge unul după altul. Trece unul de o zonă periculoasă, apoi următorul, iar ceilalţi se uită la cel din zona periculoasă, astfel încât dacă este luat de o avalanşă, să poată să-şi dea seama unde a dispărut sub zăpadă. Se merge la distanţă, iar fiecare trebuie să fie cu ochii pe ceilalţi. Distanţa între membrii grupului trebuie să fie la limita vizibilităţii. Dacă, de exemplu, am o zonă periculoasă de 100 de metri, e clar că eu trebuie să aştept ca cel dinainte să treacă de zona asta, iar distanţa între mine şi cel din faţă va fi, dacă permite vizibilitatea, de 100 de metri. Dacă însă e viscol, nu-l mai văd pe celălalt de la această distanţă, iar atunci o adaptez”, explică Ion Sanduloiu.

Niciodată nu trebuie pornit de la premisa că panta e stabilă deoarece una sau mai multe persoane au traversat în siguranţă. Este posibil ca ultima traversare să declanşeze fractură finală.

„Când placa se fracturează în jurul şi deasupra victimei, cea mai bună soluţie e refugiul lateral. În caz că ne aflăm pe schiuri, trebuie să încercăm să ne menţinem echilibrul şi să ieşim schiind prin cea mai apropiată ieşire laterală. Cu cât ajungem mai aproape de flanc, cu atât avem mai multe şanse să fim îngropaţi la mică adâncime. De multe ori, fractura coroanei se produce chiar de-a lungul urmelor lăsate de schiurile victimei, motiv pentru care, aceasta trebuie să încerce să-şi păstreze poziţia deasupra plăcii în mişcare”, explică şeful Salvamont Argeş.

Ce e de făcut, totuşi când eşti prins de avalanşă. Aruncarea ghemului cu şnur de avalanşă sau târârea după sine poate ajuta salvatorii, dar, în principiu, ca victimă, prea multe nu mai poţi face pentru tine. În timpul curgerii zăpezii, poţi încerca efectuarea unor mişcări similare celor de înot, pentru a rămâne mai aproape de suprafaţă. Dacă zăpada începe să se adune deasupra ta, încearcă să-ţi poziţionezi mâinile în faţa pieptului pentru a reduce presiunea pe torace şi pentru a crea un spaţiu respirabil. Şi... cam atât.

„În caz de avalanşă, principalul ajutor vine de la ceilalţi. Cea mai importantă chestie este să te salveze colegii. Singur nu ai absolut nicio şansă, pentru că zăpada, câtă vreme curge, se comportă ca un fluid. În momentul în care s-a oprit, este ca betonul. Dacă eşti prins până la brâu, este foarte probabil să nu poţi să ieşi, mai ales dacă ai schiurile în picioare. N-ai cum, dacă nu ai o lopată! Nu poţi să dai zăpada aia cu mâinile, pentru că se întăreşte imediat, pentru că în timpul curgerii, la suprafaţa cristalelor de gheaţă, ca urmare a frecării, apare o peliculă microscopică de apă, care în secunda următoare opririi îngheaţă”, explică Ion Sănduloiu.

„În 20 de minute mori din cuza asfixiei”

Intervenţia celorlaţi e vitală pentru tine, ca victimă. Datele statistice arată că, dacă eşti complet acoperit de zăpadă, există o şansă de 20% de a fi găsit în viaţă.

”Dacă cel din faţă este luat de avalanşă, ceilalţi din grup folosesc lopata, sonda, DVA-ul, un dispozitiv electronic - un Pieps, cum îi spunem noi. Ceilalţi pornesc acest Pieps pe căutare şi se duc să-l dezgroape cât mai repede pentru că primele minute sunt esenţiale. De obicei, se moare în 20 de minute. Dacă n-ai murit din cauza şocurilor, în 20 de minute mori din cuza asfixiei”, mai spune Ion Sanduloiu.

Foto: Ion Sănduloiu

Dar cum cel mai bine este să previi, fii mai bine prudent şi nu ajunge în situaţia de a avea nevoie de ajutor. Şeful Salvamont Argeş avertizează că, atunci când sunt suspecte de instabilitate, pantele de avalanşă trebuie obligatoriu evitate. O regulă pe care şi salvatorii montani o aplică, chiar dacă aceasta poate presupune folosirea unui traseu ocolitor, cu schimbări semnificative de altitudine şi alegerea unui teren dificil, dar fără pericol de avalanşă. Pe scurt, trebuie evitate pantele cu o înclinare mai mare de 30 grade în perioadele de instabilitate potenţială. Dacă în cazuri urgente, devine necesară traversarea zonei de declanşare, iată care sunt măsurile recomandate de Salvamont Argeş:

- În timpul ascensiunii către o şa sau creastă, intră în zona de declanşare cât mai sus cu putinţă! Dacă placa se fracturează, există mai multe şanse de a rămâne la suprafaţă.
- În timpul ascensiunii sau coborârii într-o zonă de declanşare, încearcă să te menţii mai degrabă la marginea decât în centrul plăcii! Dacă aceasta se fracturează, zăpada din flancuri tinde să se depună deasupra celei din centru. Mai mult, există mai multe şanse de scăpare prin evitarea zonei plăcii.
- Evită zonele de declanşare care deversează în crevase, stânci, căderi de gheaţă şi alte capcane ale terenului!
- Când există posibilitatea instabilităţii gradientului de temperatură, alege un traseu care favorizează versanţii însoriţi!
- Evitaţi zonele în care placa s-a format ca urmare a acţiunii vântului!
- Aşteaptă-te ca fracturile de coroană să se propage între elementele de ancorare ale stratului de zăpadă, cum ar fi stâncile şi copacii! Încearcă să traversezi pe deasupra fracturii potenţiale!

Iar dacă sunteţi pe un drum montan, mare atenţie unde opriţi maşina: „Spre exemplu, sunt zone pe Transfăgărăşan şi pe Transalpina, pe drumurile montane, în general, unde chiar trebuie să evităm parcarea masinilor pe marginea şoselei, la marginea versanţilor deschişi, descoperiţi, pentru că acolo poate să vină avalanşa. Parcăm maşina doar dacă deasupra noastră este pădure”, spune Ion Sanduloiu.