Amintiri de la Cotul Donului. Constantin I. Năstase, cel mai vârstnic general maior din lume: „Ne amăgeam foamea cu orzul găsit la un colhoz părăsit”
0S-a născut în timpul Primului Război Mondial și a luptat în cel de-Al Doilea Război Mondial. Ajuns la venerabila vârstă de 108 ani, profesorul Constantin I. Năstase, cel mai vârstnic general în viață din lume, se bucură de compania celor dragi – copii, nepoți și strănepoți se strâng cu drag la povești în jurul lui.

Constantin I. Năstase s-a născut pe 3 iunie 1915, la Mioveni, fiind cel mai longeviv senior al orașului. Anul trecut, la împlinirea vârstei de 107 ani, a fost avansat de la gradul General de Armată (cu o stea) în gradul de General-Maior (cu două stele). A luptat în cel de-Al Doilea Război Mondial, ca ofiţer al Armatei Române, în bătălia de la Odessa şi în confruntarea de la Cotul Donului.
„Am mulțumirea sufletească că mi-am făcut datoria față de neamul meu, cu prisosință, atât în plan profesional, cât și cultural. Urmașii mei au, la rândul lor, datoria de a păstra cu sfințenie, respect și responsabilitate această moștenire, pentru generațiile viitoare“, spunea, în urmă cu câțiva ani, bătrânul general.
Militar cu diplomă de învățător
La vârsta de 23 de ani, în 1938, a dobândit diploma de învățător și tot atunci a început stagiul militar, făcând parte din Regimentul 19 Infanterie Caracal. Pe parcursul războiului a fost concentrat și desconcentrat în mai multe etape, perioade în care a predat în mai multe școli din țară.
„A fost o persoană echilibrată, o persoană cu o statură și verticalitate deosebită. La școală și-a făcut datoria cu prisosință. Nu au avut ce să îi facă. Nu s-a înscris în PCR niciodată și nici nu a cochetat cu ei. A avut și mult de suferit din această cauză. Și-a văzut de viața lui, de familia lui, de copiii lui“, povestește pentru „Weekend Adevărul“ Constantin (Titi) C. Năstase, fiul generalului.

Iar acesta nu își arată deloc vârsta de 108 ani: „A citit până acum o jumătate de an. Citea, își lua notițe, scria fel și fel de articole. Citea despre război orice îi pica în mână. Era abonat la ziar până acum un an“, spune Titi.
A auzit și de războiul dintre Ucraina și Rusia, iar acest lucru l-a necăjit foarte tare. „Este foarte supărat cu tot ceea ce se întâmplă. Chiar îmi spunea: «Cum să tragi tu într-o persoană pe care nici nu o cunoști, o persoană care nu ți-a făcut rău?» Chiar așa îmi explica: «Ce au de vină ăia sau ăștia să tragă cu arma, unul în altul, să se omoare pentru ambițiile unora?»“, mai spune fiul generalului.
La război, cu iconița biruitorului de balauri
Profesorul Constantin Năstase a luptat în Al Doilea Război Mondial, participând la Campania din Est de la început, în iunie 1941, și până la întoarcerea în țară, în anul 1944. A luptat, ca ofițer al Armatei Române, în bătălia pentru Odessa și în confruntarea de la Cotul Donului.
Episodul plecării spre Cotul Donului a fost relatat în cartea „Prof. Constantin I. Năstase – Un secol de viață“, scrisă de fiul generalului, care cuprinde fragmente și povești din viața tatălui său: „În ziua plecării era mare agitație, atât în curtea unității militare, cât și pe peronul gării Caracal. Lume multă adunată, femei cu copii în brațe, părinți, bunici, cu toții au venit să-i petreacă pe soții, copiii sau nepoții lor spre un drum de unde nimeni nu știa dacă se vor mai întoarce teferi. Trenul, care ne aștepta în gară, era format din vagoane de persoane, de cai, de armament și de muniție, adică de toate câte sunt necesare în război“.
Dintre ai săi nu era nimeni, o parte a familiei era deja pe front, iar părinții erau acasă cu cei mici. Dar Constantin I. Năstase avea de partea lui credința că se va întoarce sănătos acasă: „Aveam în dreptul inimii iconița cu Sf. Gheorghe care biruie balaurul, sfânt de care sunt sigur că m-a protejat în tot acest război“.



Trenul a mers pe ruta Caracal – Tighina – Krivoirog, Dnezpropetrovni – Stalino. De la Stalino, un oraș industrial, s-a mers spre zona de operațiuni, unde a ocupat poziția pe cota 106, pe malul drept al Donului. Condițiile erau aprige, vântul sufla cu putere, aducând ploi reci și furtuni de zăpadă, iar temperaturile ajungeau până la -40 de grade Celsius.
„Stăteam ghemuiți cu arma la picior, chirciți în mocirla de pe fundul tranșeeelor, apa smârcâia în bocanci la fiecare mișcare a picioarelor. În aceste condiții, moartea acționa în fiecare ceas, în fiecare zi, fără intervenția inamicului“, povestește generalul Năstase în carte.
Au fost multe atacuri ale rușilor, multe bombardamente, care au fost respinse de soldații români. În cele din urmă, din cauza pierderilor mari, frontul român nu a mai putut păstra poziția cucerită cu mari sacrificii. A urmat apoi, spre sfârșitul lunii ianuarie 1943, retragerea prin stepele Donului.
După 75 de zile de marș, a ajuns în țară
Pe un ger pătrunzător, ostașii se îndreptau spre patria lor: „Ochii lăcrimeau, lacrimile înghețau pe obraz, vântul ne biciuia fără milă. Picioarele atârnau grele ca plumbu`, amorțeau, nu le mai simțeam. Cu țurțurii de gheață pe obraz, pe bărbie și mustăți ne depasăm mai departe“, spune generalul în cartea sa.
Orzul le astâmpăra foamea, iar zăpada setea: „Ne amăgeam foamea cu orzul găsit la un colhoz părăsit de curând, iar setea ne-o astâmpăram mâncând zăpadă“.
În drumul spre țară, s-a întânit cu unul dintre consătenii săi, Ion Costache, zis Nelu, care făcea parte dintr-un regiment de artilerie. „Ne-a îmbrățișat și ne-am povestit fiecare întâmplările. Să te întâlnești cu un consătean în timp de război este ca și cum te-ai întâlni cu fratele tău“, se menționează în carte.
„M-am născut a doua oară!”
A scăpat cu viață din cumplita încercuire de la Cotul Donului. După 75 de zile de marș, în care a făcut mii de kilometri prin nesfârșita stepă din Rusia, la temperaturi foarte scăzute, a ajuns în țară.
„Ne continuarăm drumul, trecurăm Nistrul pe la Tighina unde am îngenuncheat, am sărutat pământul strămoșesc și am zis o rugăciune – «Tatăl nostru». Am exclamat: Astăzi m-am născut a doua oară, mulțumesc lui Dumnezeu că am scăpat cu viață din iadul de pe pământ! Eram numai piele și os, plin de păduchi și murdar. Ne-am îmbarcat într-un tren militar, cu care am ajuns în regimentul 19 infanterie Caracal. A urmat un control medical amănunțit, în urma căruia am fost găsit grav bolnav la plămâni și am fost internat la Spitalul Militar Craiova“, mărturisește veteranul de război.
După război, multe bucurii se arată
După o perioadă lungă de spitalizare, Constantin Năstase a fost lăsat la vatră pentru recuperare. Au urmat apoi și momente frumoase. În 1944, a spus „Da“, împreună cu Elena Siminel, în fața ofițerului de stare civilă. Pe soția sa a cunoscut-o în 1941 când fusese numit director și învățător la Școala primară Coșernița, situată, în acea perioadă, în județul Orhei, Basarabia. Elena Siminel era fiica preotului Pavel din Chișinău și verișoară primară cu mama Înalt Preasințitului Antonie Plămădeală, fostul Mitropolit al Ardealului.
Pentru că frontul rusesc se apropiase de Basarabia a urmat refugiul în România, revenind în Mioveni, localitatea sa natală, unde a continuat să-și desfășoare activitatea ca învățător în școlile din jurul Mioveniului. Cei doi soți au avut împreună doi copii, pe Maria (Marcela) și pe Constantin (Titi).
În 1958, Constantin Năstase a absolvit Facultatea de Matematică și Fizică a Universității din București, devenind profesor de matematică și fizică. A fost titular al catedrei la Școala Racovița (Mioveni) până în 1977, când s-a pensionat.
Viața țăranului român, adusă la muzeu
De-a lungul vieții sale, s-a implicat în numeroase activități și proiecte sociale și culturale. Unul dintre ele a fost înființarea, în ansamblul Culei Racovița, unui muzeu ce îi poartă numele. Datorită eforturilor sale și a fiului său, Constantin, Cula Racovița a devenit colecție publică etnografică, fiind expuse obiecte de artă, numismatică, porturi populare, unelte de tâmplărie și multe altele.

Proiectul a început când cei doi Constantin, tată și fiu, au pornit pe la porțile locuitorilor din Mioveni și din localitățile învecinate în căutare de obiecte din zestrea țăranului român. Iar numărul acestora creștea văzând cu ochi, de la icoane, bani vechi, ii, până la războaie de țesut.






În 1970 a fost inaugurat „Muzeul sătesc“, în prezența autorităților locale și județene. Din anul 1985, muzeul se mută în Cula Racovița, unde funcționează și în prezent sub denumirea de „Muzeul Etnografic prof. Constantin I. Năstase“. Muzeul se găsește la câțiva pași distanță de Spitalul Orășenesc Mioveni. În anul 2009, tot acest tezaur strâns de la oameni pentru oameni a fost donat comunității locale din Mioveni.



În zestrea muzeului se află, în prezent, în jur de 2.000 de exponate, majoritatea din zona Argeș-Muscel. Printre ele se găsesc icoane vechi, din secolul XV-lea sau XVI-lea, dar și un război de țesut cu urzeală pe verticală cu o vechime de peste 260 de ani, fiind donat chiar de familia generalului-profesor. În cadrul muzeului pe lângă multe alte obiecte interesate, găsim și bocancii pe care i-a avut pe front, între 1942-1943.
Emblema de Onoare a Armatei Române
Pe 3 iunie 2021, la împlinirea a 106 ani, profesorul Constantin I. Năstase a primit Emblema de Onoare a Armatei Române. Este cea mai înaltă distincţie militară onorifică, din sistemul de distincţii şi însemne militare ale țării, pentru fapte deosebite care au contribuit la ridicarea prestigiului Armatei României. Emblema i-a fost înmânată de către Nicolae Ciucă, în calitate de ministru al Apărării.
Întâlnirea dintre cei doi a avut loc chiar în fața muzeului etnografic, ridicat de profesorul Constantin I. Năstase. „Au stat aproape două ore. Domnul Ciucă a afirmat atunci: «Când vorbești cu un om care a fost pe front, poți să citești toate cărțile, dar nu este ca atunci când este pe viu»“, spune Constantin, fiul generalului.



„Este o pagină de istorie și o pildă pentru noi toți!“, îl descria Nicolae Ciucă pe veteranul de război Constantin I. Năstase, în urma întâlnirii din anul 2021.