O poliţistă şi colegul ei au fost răniţi într-un accident. Ambii erau în autospeciala de serviciu

0
0
Cercetările urmează să stabilească cine este vinovat de producerea coliziunii FOTO Adevărul.ro
Cercetările urmează să stabilească cine este vinovat de producerea coliziunii FOTO Adevărul.ro

Un accident de circulaţie în care au fost implicate trei autovehicule s-a soldat cu rănirea a doi poliţişti şi a unui tânăr, oamenii legii fiind în autospeciala de serviciu

Un accident de circulaţie, în care au fost implicate trei

autovehicule, s-a soldat cu rănirea a tot atâtea persoane, care au fost transportate la spital, pentru îngrijiri medicale. Doi dintre cei care au suferit vătămări corporale sunt poliţişti, o agentă şi colegul ei, care se aflau într-o autospecială MAI. 

Al treilea rănit este un tânăr şofer în vârstă de 19 ani. Incidentul s-a petrecut duminică, 31 octombrie 2021, oamenii legii din cadrul Poliţiei Târgu Neamţ fiind sesizaţi, în jurul orei 14.30, despre accidentul ce avusese loc pe

drumul judeţean 155 N, în localitatea Ţibucani, judeţul Neamţ. 

„Din primele cercătari a reieşit că, un agent de poliţie, în vârstă de 32 de ani, în timp conducea autospeciala MAI, în aceeaşi localitate, ar fi intrat în coliziune laterală cu un autoturism condus de un tânăr, de 19 de ani, care se deplasa din sens opus. În urma impactului, autospeciala MAI a fost proiectată într-un alt autoturism, care se afla parcat, pe marginea părţii carosabile“, se arată într-un comunicat al Poliţiei Neamţ. 

S-a  mai transmis că autospeciala MAI se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu, fără a avea semnalele luminoase şi acustice în funcţiune. În urma accidentului a rezultat rănirea ambilor conducători auto şi a unei agente de poliţie, de 31 ani. Şoferii au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi

urmează să se stabilească cine este vinovat. 

În aceeaşi zi, un alt tânăr de 19 ani a fost implicat într-un nedorit incident rutier. În jurul orei 17:00, la Tarcău, conducătorul auto a intrat în coliziune cu un autoturism condus de o femeie, de 48 ani, din Piatra Neamţ, care a redus viteza pentru a acorda prioritate unui pieton. În urma tamponării au suferit leziuni şoferiţa şi o adolescentă de 16 ani. 

Vă mai recomandăm să citiţi: 

Cel mai bun drujbist din România. „Şi Halep ştie tenis, dar tot are nevoie de antrenor“ FOTO

Tragic sfârşit al unui medic român, urmărit internaţional pentru trafic de droguri. Unde şi cum a murit

Piatra Neamţ


Ultimele știri
Cele mai citite