Păţania de groază a unor nemți. Au rămas suspendaţi cu autorulota deasupra unei prăpăstii. „Dacă făceau asta românii în Germania...“

0
Publicat:

Salvamontiştii din Neamţ, care acţionează în zona masivului Ceahlău, au dat detalii despre o misiune care i-a avut în prim-plan pe membrii unei familii germane.

Turiștii au rămas suspendați deasupra unei râpe FOTO Salvamont Neamț
Turiștii au rămas suspendați deasupra unei râpe FOTO Salvamont Neamț

Cazul s-a petrecut duminică, 26 mai 2024, fiind rezolvat în jurul orei 15.00. Turiştii nemţi s-au aventurat pe un drum închis circulaţiei publice, iar la un moment dat au dat de necazuri.

Salvamontiştii au criticat atitudinea acestora, spunând, în termeni destul de duri, că au fost iresponsabili: „Am finalizat o intervenţie prin care am evacuat o familie de cetăţeni germani aflată, să zicem, în dificultate şi cu ditamai camperul în iminenţă de a se prăbuşi în gol vreo 30 de metri. Veniţi dintr-o ţară în care şi musca e amendată dacă se aşează pe alt wursti (cârnat - n.red.) decât are voie, turiştii au ignorat semnele şi avertizările amplasate la intrarea pe drumurile forestiere“.

Aşa începe postarea Salvamont Neamţ, una în care se mai arată că şi-n Germania, şi în România sunt restricţii care trebuie respectate. Nemții nu au făcut acest lucru, iar în „călătoria“ lor pe o rută forestieră, care oricum nu ducea nicăieri, înfundându-se la un moment dat, au fost în pericol de mai multe ori, până ce au rămas suspendaţi deasupra unei râpe.

„Au sunat la 112 şi s-a rezolvat cazul graţie şi noilor utilaje de troliere de pe autospecialele primite de la Departamentul pentru Situaţii de urgenţă. Nu ştim cum au dres-o cu restul autorităţilor, dar ştim sigur că, dacă o familie de-a noastră făcea bâlciul ăsta într-o duminică prin pădurile din Bavaria, toată povestea ar fi umplut Bild-ul şi Der Spiegel,cu povestea turiştilor necivilizaţi, care oripilează Doicilandul“, este concluzia salvamontiştilor din Neamţ, postarea generând nenumărate comentarii de la cei care urmăresc pagina de socializare menţionată.

Majoritatea dintre autorii acestora sunt de acord cu opiniile exprimate de salvatorii din Ceahlău, criticând aventura germanilor, una care se putea termina foarte prost: „Alles gute, vorba moldoveanului; În Argeş, îi direcţionăm către firme de tractare. Buclucul în care s-au băgat singurei este o operaţiune comercială. Evident, îi asistăm ca nu cumva să facă vreun atac de panică, dar noi nu tractăm maşini; Sper să primească o amendă la fel de usturătoare ca-n Jermănica. Ca să nu le dăm impresia că suntem o ţară de mâna a doua; Să trimiteţi poze la ziarele respective!“

Misiunea a fost îndeplinită cu succes FOTO Salvamont Neamț
Misiunea a fost îndeplinită cu succes FOTO Salvamont Neamț

Luni, 27 mai 2024, Dispeceratul Naţional Salvamont a anunţat că, în ultimele 24 de ore, s-au primit 28 apeluri prin care se solicita intervenţia în diverse zone montane, cele mai multe fiind în Maramureş, urmând câte trei la Braşov, Prahova, Râşnov şi Neamţ. În Ceahlău, o grea misiune a avut loc pentru căutarea şi evacuarea unei persoane care s-a rătăcit, fiind şi în stare de epuizare.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite