FOTO Ploile din iunie le arată constructorilor de la Teatrul Tineretului că au făcut lucrări de mântuială
0Picăturile de apă şi infiltraţiile din subsolul clădirii care a fost inclusă într-un proiect de reabilitare dovedesc cât de superificale au fost făcute lucrările. Problemele au fost evidente la finele lunii trecute, când mai multe zile la rând a plouat torenţial în Piatra Neamţ.
Actorii care repetă în sala teatrului au fost luaţi prin surprindere vâzând că stropi de apă au început să curgă chiar în zona scenei. Cu câteva găleţi şi un mop a fost rezolvată ad-hoc problema însă necazurile sunt la fel de mari la subsol şi la etajul clădirii.
Lucrările de la Teatrului Tineretului au fost realizate de firma Romconstruct Bucureşti, câştigătorul licitaţiei în proiectul de renovare şi reabilitare a Curţii Domneşti în valoare totală de 29 de milioane de lei, din care 23 de milioane reprezintă fonduri europene nerambursabile.
„Nu ştiu cum a fost proiectul, dar se vede cum a fost executantul .Deci <mulţumirile> se cuvin acestuia, dar mai ales celor care au încredinţat lucrarea acestei firme care nu a înţeles că TEATRUL TINERETULUI nu e un grajd care trebuie vopsit frumos, ci o clădire care trebuie restaurată. RUŞINE pentru toţi cei care şi-au bătut joc de emblema şi mândria acestui oraş”, spune o pietreancă, Florina Petrescu, comentarii similare fiind postate pe adresa de facebook a instituţiei teatrale.
Nu doar la Teatrul Tineretului au apărut infilatraţii, ci şi la Muzeul de Artă, un alt obiectiv reabilitat în cadrul aceluiaşi proiect european. Problemele au fost semnalate chiar în ziua redeschiderii muzeului, apa ajungând în sala unde se vernisa o expoziţie.
Lucrările la proiectul Curţii Domneşti au demarat în primăvara anului 2011, termenul final fiind în ianuarie 2014. Până atunci vor trebui încheiate lucrările de montare a scaunelor şi mobilierului din sala de spectacole, dar şi sunt necesare şi remedieri la aceste ultime probleme apărute după ploile din iunie.
Citeşte şi: Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ ar putea fi redeschis abia în toamnă, după montarea scaunelor
Teatrul, transformat în şantier