Exproprieri pe Autostrada Moldovei A7. Despăgubirea maximă revine unui proprietar neidentificat

0
Publicat:
A7 va străbate și câteva localități din Neamț FOTO Monitorul
A7 va străbate și câteva localități din Neamț FOTO Monitorul

Au fost stabilite valorile exproprierilor pentru terenurile pe care va trece Autostrada A7, pe tronsonul Bacău - Neamţ - Paşcani. Un proprietar neidentificat ar urma să primească cea mai mare sumă de bani pentru suprafaţa deţinută într-o comună din Neamț.

Proiectul a fost pus în dezbatere publică de către Ministerul Transporturilor şi Infrastructuri, pe 15 septembrie 2022. Pentru sectorul menţionat din Autostrada Moldovei a fost propusă alocarea sumei de 38,31 milioane lei, necesară exproprierii unor proprietăţi private a terenurilor cu şi fără investitiţii pe ele.

„Pentru realizarea lucrărilor aferente obiectivului de investiţii, s-a identificat necesitatea de a se ocupa definitiv o suprafaţă de teren de 15.223.816 metri pătraţi pentru un număr de 6.103 de imobile situate pe raza localităţilor (...) din judeţul Bacău, (...) judeţul Neamţ şi (...) judeţul Iaşi“, se arată în hotărâre.

În Neamţ, valorile exproprierilor pentru terenurile proprietate privată totalizează  18.442.939 de lei. În extravilanul comunelor Moldoveni şi Gherăeşti proprietarii vor primi despăgubiri de 2,74 de lei pe metrul pătrat, iar în extravilan Secuieni, Horia, Trifeşti, Cordun şi Săbăoani proprietarii au de luat 2,91 de lei pe mp.

În extravilanul oraşului Roman sume este de 2,50 de lei mp. În intravilanul Săbăoani s-au stabilit 23,55 lei mp, iar la Cordun - despăgubiri de 47,10 lei pe mp. Cea mai mare sumă, 369.741 de lei, trebuie dată unui proprietar neidentificat, care deține un teren de 127.059 metri pătraţi, în comuna Cordun.

Fără a mai pune la socoteală Neamţul, restul din suma de 38,31 milioane de lei necesară exproprierilor va reveni unor persoane care deţin terenuri în localităţile Săuceşti, Iteşti, Bereşti-Bistriţa, Filipeşti din judeţul Bacău şi Mirceşti, Hălăuceşti, Mogoşeşti-Siret, Stolniceni - Prăjescu şi Paşcani din judeţul Iaşi.

Anunţul de licitaţie pentru construirea tronsonului Bacău - Paşcani, 77 de kilometri din Autostrada A7 a fost publicat pe 27 iulie în SEAP, valoarea estimată a lucrărilor fiind cuprinsă între 5,86 şi 6,91 miliarde de lei. Data limită pentru depunerea ofertelor a fost 21 septembrie 2022.

Licitaţia a fost împărţită în trei loturi: Bacău - Săuceşti - Trifeşti, 30,3 kilometri şi o valoare de 2,041 miliarde de lei (fără tva); Trifeşti - Gherăeşti - 18,99 kilometri cu o valoare de 1,601 miliarde de lei şi Mirceşti - Paşcani - 28,09 kilometri, valoarea fiind de 2,215 miliarde de lei.

La sfârşitul săptămânii trecute, Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, anunţa că pentru cele trei tronsoane s-au înscris la licitaţie 23 de firme sau asocieri de firme, urmând să fie stabiliţi câştigătorii. Execuţia fiecărui lot va dura 30 de luni, iar valoarea totală a lucrărilor va fi asigurată prin PNRR.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite