Expediţia Drumul Plutaşilor, jefuită pe Siret. Din grup fac parte poliţişti, procurori, medici, oameni de afaceri

0
0

Expediţia cu canoe plecată de pe Lacul Izvorul Muntelui spre Sulina, pe urmele vechilor plutaşi de pe Bistriţa, are parte de neprevăzut. Membrii echipajelor sunt poliţişti din Neamţ şi Braşov, un procuror, un medic, studenţi şi oameni de afaceri.

La 14 august, un grup de 23 de temerari pleca într-o expediţie unică în ţară, propunându-şi să străbată în canoe o distanţă de 460 de kilometri, pe Bistriţa, Siret şi Dunăre, până la Sulina, aproape de locul unde fluviul se varsă în Marea Neagră. 

Punctul de plecare a fost în comuna Ceahlău, de la coada lacului de acumulare de la Bicaz, urmându-se, generic, vechiul drum al plutaşilor de pe Bistriţa, urmând „firul“ apelor prin judeţele Neamţ, Bacău, Vrancea, Galaţi şi Tulcea. 

Dacă parcurgerea lacurilor de acumulare de pe Bistriţa şi Siret a fost mai lesne de făcut (chiar dacă la Răcăciuni au avut parte de ploaie, vânt, valuri şi curenţi), pe cursul Siretului, ziua de luni, 17 august, avea să-i pună la grele încercări pe sportivi. 

Membrii echipajelor sunt poliţişti de la inspectoratele din Neamţ şi Braşov, un procuror, un medic, studenţi şi oameni de afaceri, toţi având o pasiune comună: sportul. 

Iniţiatorul proiectului este Loredan Popa, multiplu campion naţional, mondial şi european la caiac-canoe, în prezent angajat la Serviciul Investigaţii Criminale Neamţ, alături de el fiind fratele geamăn, Ciprian, ofiţer la Poliţia Braşov, şi el cu nenumărate titluri la acelaşi sport, ambii fiind antrenaţi la lotul naţional de Ivan Patzaichin.

„Vrem să mobilizăm cetăţenii din Neamţ şi nu numai, pe toţi pe care îi vom cunoaşte de-a lungul expediţiei să conştientizeze splendoarea naturii şi să o respecte. Vrem să încurajăm familiile să petreacă în armonie cu natura, să facă mişcare şi să înţeleagă importanţa apelor României“, explica Loredan Popa scopul punerii în practică a proiectului.

Că tot suntem în România, corpul expediţionar - ţinta hoţilor

Ziua de luni a început sub auspicii proaste pentru temerarii vâslaşi. După ce noaptea au campat pe malul Siretului, în zona barajului de la Bereşti, dimineaţă, când se pregăteau să continue aventura, au

constatat cu stupoare că una dintre canoe dispăruse. 

Era clar că fuseseră vizitaţi de hoţi, care, dacă tot „inspectaseră“ tabăra, au decis că nu le-ar strica o barcă. În cele din urmă cazul a fost elucidat, Loredan Popa detaliind într-o filmare şi de ce: 

„Am avut parte de un incident neplăcut. În timp ce dormeam a fost sustrasă o canoe. La aşa ceva nu ne-am aşteptat. În loc să ne bucurăm de ceea ce ne oferă expediţia, echipajul a trebuit să aştepte pe mal, lucru care ne-a întârziat. Dar, cum între noi sunt şi poliţişti, barca a fost recuperată“.

Imagine indisponibilă

În una din nopţi, tabăra a fost vizitată de hoţi, o canoe fiind sustrasă FOTO: Facebook

De altfel, primele probleme au apărut duminică, 16 august, nu majore, dar le-au dat bătăi de cap vâslaşilor, punându-le la încercare forţa fizică. Când erau la Răcăciuni, pe lacul de pe râul Bistriţa, a început să plouă şi să bată vântul, s-au creat valuri destul de mari, astfel că înaintarea s-a făcut cu dificultate. 

„Duşmani ne sunt, la Răcăciuni, vântul, valurile şi ploaia. Sunt şi curenţi puternici, înaintăm greu, dar o s-o ducem (expediţia - n.r.) la bun sfârşit“, povesteşte, tot într-un filmuleţ, unul dintre competitori.

În alte filmuleţe postate pe Facebook - Wild Canoing Tour, participanţii relatează diverse aspecte din timpul expediţiei, sunt încântaţi de locurile sălbatice întâlnite pe cursul Siretului şi au parte de audiţii

muzicale, solist fiind decanul de vârstă al grupului, care are 71 de ani.

„Ne-am oprit un pic. Astăzi am străbătut 70 de kilometri şi acum ne aşteptăm colegii. Mâncăm în barcă, un sandwich, un măr... A fost o zi epuizantă, am început să vâslim la ora 08.30 şi acum e 7.10 (19.10 -

n.r.). Mai avem un pic, target-ul fiind să ajungem la Dunăre“, descrie unul din membrii grupului ce s-a petrecut marţi, 18 august.

Când campionii intră la apă

Revenind la data de 17 august, un al doilea necaz avea să se petreacă în jurul orei 16.00, după ce trecuseră de barajul de la Bereşti (la limita dintre judeţele Bacău şi Vrancea) şi erau pe cursul Siretului.La o primă cascadă un echipaj s-a răsturnat, dar nu a fost nimic grav, dar avea să urmeze un prag mult mai mare şi periculos - un şuvoi repede de apă, creat de stabilopozii din beton aşezaţi în albie. 

S-a decis ca membrii echipajelor să rămână pe maluri, bărcile au fost legate între ele, iar sarcina trecerii lor prin  cascadă a revenit fraţilor Popa. Numai că, traversarea n-a fost lipsită de incidente, cei doi campioni mondiali fiind aruncaţi din canoe în apele Siretului. Iată cum e descris episodul într-un filmuleţ: 

„Fraţii popa, canotori profesionişti, trebuie să treacă printr-o apă mai dificilă. Să vedem ce iese. Domnilor şi doamnelor, începe distracţia... Controlează foarte bine... hop, din păcate s-au răsturnat, dar au trecut cu bine“. 

La intrarea în cascadă, conducătorii convoiului de canoe sunt aruncaţi în apele Siretului FOTO: Dan Sofronia

Imagine indisponibilă

Joi, 20 august, planul sportivilor este să străbată distanţa dintre Icsaccea şi Tulcea. Pentru punerea în practică a proiectului au colaborat asociaţiiile Plai Verde, Green Ties, Ivan Patzaichin - Mila 23 şi Clubul Sportiv Ceahlăul Piatra Neamţ, el intitulându-se Wild Canoeing Tour - din Ceahlău la Marea Neagră.

Unul dintre scopuri este readucerea în actualitate a ceea ce însemna „Drumului plutaşilor“ de pe Bistriţă, de sub Olimpul Moldovei la Piatra Neamţ, Bacău, Brăila, Galaţi şi până la Tulcea, transportând lemnul codrilor din Neamţ spre şes şi câmpie.

La startul expediţiei a participat şi Ivan Patzaichin, acesta urmând să fie prezent şi la sosirea care este programată vineri, 21 august, la Sulina. Aici va avea loc o seară pescărească, plină de surprize - ski pe apă, jocuri distractive, muzică şi dans.

Expediţia poate fi urmărită la adresele: 

https://www.facebook.com/Wild-Canoeing-Tour-112327840539163/videos/774968229980312

https://www.facebook.com/112327840539163/videos/2780921752141454

Vă recomandăm să citiţi pe aceeaşi temă:

De ce „marea dintre munţi“ a devenit un ocean de gunoaie. Experienţa neplăcută a doi temerari înotători

Tânăr găsit în stare critică pe Ceahlău, după ce a fost abandonat de prieteni. „Murea până dimineaţă“

Mai multe - Piatra Neamţ

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite