VIDEO Szilagyi Zsolt, candidat la alegerile prezidenţiale: "Transilvănenii plătesc impozit pentru un centru care este frământat de corupţie"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Szilagyi Zsolt, vicepresedinte PPMT
Szilagyi Zsolt, vicepresedinte PPMT

Politologul orădean Szilagyi Zsolt, vicepreşedintele Partidului Popular al Maghiarilor din Transilvania s-a înscris în cursa pentru alegerile prezidenţiale. Este decis să facă auzită, la Bucureşti, vocea tuturor maghiarilor din România.

Potrivit acestuia este pentru prima dată în istorie când comunitatea maghiară va avea doi candidaţi în cursa pentru Preşedinţia României, ceea ce înseamnă că îşi va putea face auzită mai bine vocea.

“Vrem să fim integraţi în societatea românească, în politicul românesc. Ne angajăm în această cursă fiindcă vedem o şansă de dialog, de a demonta tabuurile şi fricile care s-au format cu privire la noi, vedem o şansă de a prezenta programul nostru de modernizare a României, după modele viabile şi funcţionale care există în Occident, dar care, din păcate, sunt în continuare negate în România’, a spus el.

Vicepreşedintele PPMT a afirmat că sunt foarte mulţi maghiari dezamăgiţi de prestaţia şubredă a actualei guvernări, şi speră ca prin candidatura sa vocea lor să fie auzită mai tare.

“Credem că Bucureştiul este o capitală ineficientă care nu gestionează în mod eficient resursele României. Regiunile istorice trebuie să aibă autonomie decizională din punct de vedere politic, autonomie fiscală din punct de vedere administrativ. Lupta împotriva corupţiei ar căpăta un nou avânt pentru că transilvănenii plătesc impozit pentru un centru care este frământat de corupţie, şi nici calitatea de membru al UE nu a scăzut nivelul de coorpţie. Suntem consideraţi ca fiind o ţară instabilă din cauza corupţiei”, a mai spus Szilagyi Zsolt.

Mai puteti citi:

Preşedintele PNL, Klaus Iohannis: Eu nu cred într-un show gălăgios. Vin cu oferta de normalitate

Ponta, atac la Macovei: Cea mai mare mizerie a acestui an politic s-a produs

Diaconescu pleacă din PMP şi candidează independent la prezidenţiale. Udrea: Sunt pregătită să-mi asum candidatura

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite